gavagai.ro

Recenzia cărții Totem și tabu. O interpretare psihanalitică a vieții sociale a popoarelor primitive de Sigmund Freud.

Cadrul romanului visat de Freud urma să fie Africa colonială (regiunea Congo). O tânără valonă își vizitează logodnicul, ofițer încartiruit în Léopoldville. Ca să se grozăvească, ofițerul își scoate prietena la plimbare prin junglă. Îndrăgostiții dau nas în nas cu un personaj ce seamănă cu Hercule Poirot. Apoi cu niște băștinași. Răpiți de frumusețea tinerei valone, băștinașii îl iau la bătaie pe ofițer.

Recenzia cărții 'Sensul vieții' de Alfred Adler.

Alfred Adler este cunoscut publicului cititor pentru două lucruri: a făcut parte din triumviratul psihanalitic fondator (împreună cu Freud, Jung și Marie Bonaparte) și a scris o capodoperă a genului comic întitulată Psihologia școlarului greu educabil.

Dare de seamă despre încercarea unui tânăr de a reclădi cultura din temelii.

După ce trece peste șocul că lumea nu se reconfigurează întotdeauna după bunul său plac, adolescentul cade într-o depresie tenebroasă și capătă convingerea că acțiunile sale rămân fără niciun ecou și că, în general, e neputincios; singura lumină ce se întrevede în acest orizont maniacal este dorința de a schimba lumea (sau măcar o parte a acesteia), de a adapta universul la propria sa inadecvare; treptat însă, majoritatea adolescenților învață ce trebuie să facă pentru a obține reacții (foarte rar cele așteptate, dar totuși reacții) din partea celor din jur, iar dorința de a demola lumea și a o recompune după asemănarea chipului lor acneic se estompează.

Recenzia romanului Omul care trăia sub pământ de Richard Wright.

Copiii care-și propun să devină mari personaje culturale sunt precum micile gimnaste: se trezesc în zori, fac bătături, au cearcăne și riscă să rateze medalia de merit din pricina unui singur pas greșit. În plus, sunt firavi, bolnăvicioși și cu plămânii slabi. Sunt bruneți, au pielea rece, fruntea jilavă, unghiile vineții și par mai degrabă niște pui congelați. Mânuiesc neîndemânatic niște terfeloage mari și flendurite, se piaptănă cu cărare, se îmbracă nepotrivit, ca niște moșnegi, au tendința de a cauta singurătatea, strâmbă din nas când aud o înjurătură și sunt pârâcioși.

Recenzia romanului V. de Thomas Pynchon.

Romanul V. spune povestea unei căutări născute din obsesie. În vremea-n care învăța să scrie, în prima clasă primară, micul Thomas Pynchon a fost izbit de aspectul literei „v”, "o săgeată indicând lumea subterană, semnul Diavolului, figură a pierzaniei, jumătatea de jos a rombului spurcat ce vrea a simboliza instabilitatea lumii".

Recenzia romanului Copacul de John Fowles.

Singurătatea, ca orice alt lucru care intră în contact cu omul, are părți bune și părți proaste. Partea cea mai proastă e c-ajunge să te-apese. Când te-apasă foarte tare, încerci s-o împarți cu altcineva, ca un hamal care-și cheamă colegii să-l ajute să care un pian; în aceste cazuri, când singurătatea e împărțită, spunem că oamenii sunt căsătoriți.

Recenzia cărții Loteria celestă de Philip K. Dick.

Philip K. Dick ne propune o veritabilă radiografie a plonjonului în necunoscut.

Recenzia cărții Inima noastră de Guy de Maupassant.

Mesajul cărții este unul romantic, anume că sentimentele sunt mai puternice decât carnea.

Model formal de recenzie cu studiu de caz Dan Dumitrescu, Eu, soldatul lui Allah.

Cartea lui Dan Dumitrescu este în realitate o bătălie din cruciada pe care autorul a inițiat-o, după puterile sale, împotriva terorismului. Spun „după puterile sale” pentru că singura putere unui scriitor stă în însăși ocupația sa, în mâna sa dreaptă care scrie.

Recenzia cărții O dragoste eternă de trei săptămâni de J. Chalon.

Fără să știe de târgul bunicii, și slăbit fiind de lipsa obiectelor viciului său mecanic, Chalon s-a îndrăgostit nebunește de Julie. Dragostea celor doi a durat trei săptămâni și a fost, ne asigură autorul, fructuoasă și fericită.

Recenzia cărții Fata din casa vagon de Ana Maria Sandu.

Casa-vagon se dovedește deci a fi o casă-vagin, punând în valoare întreaga simbolistică a tranzitului.

Recenzia cărții Două sau trei lucruri pe care le știu despre Uniunea Sovietică de M. Monod.

Drama lui M. Monod era că se trezea mereu invitat la petreceri de biologi, el neavând nici în clin nici în tighele cu biologia. Dacă nu știți, clinul este o bucată de stofă care se pune la sacou, de sub guler și coborând pe piept. Monod nu știa asta, nefiind nici croitor.

Recenzia cărții Mitul omului de Roger Caillois.

După dispariția oamenilor, viața pe pământ își continuă cursul firesc, ceea ce-i o palmă pe obrazul palid al orgoliului umanității. În timp ce viața-și continuă cursul, evoluția își face treaba pe care i-a trasat-o neodarwinismul.

Recenzia cărții Trompeta judecății de apoi de F. Bauer.

Trâmbița judecații de apoi a fost fabricată de sfinții arhangheli Mihail și Gavril, ca să aibă-n ce sufla când va veni ceasul. După ce-au fabricat-o, arhanghelii s-au certat și și-au dat cu pumnii peste fălci, că nu se puteau decide care din ei să sufle-n trompetă.

Recenzia cărții Cutia în formă de inimă (Heart-shaped box) de Joe Hill.

În mod surprinzător, Joe Hill este fiul lui Stephen King. Deși orice persoană de bună credință ar fi putut să bage ambele mâini în foc că Stephen King nu va fi reușit niciodată să se-mperecheze, pentru că o posibilă soție s-ar fi speriat de el și de poveștile lui și-ar fi fugit cât colo ca să nu i se întâmple cine știe ce ei sau familiei sale, adevărul este că Stephen King a reușit în cele din urmă să se repoducă, în persoana lui Joe Hill.

Recenzia cărții Pânza lui Charlotte de E.B. White.

Charlotte, eroina de care se folosește White pentru a-și atinge scopul, s-a născut într-o familie săracă din Marais. Mama ei era vânzătoare de mărunțișuri în Hale, iar tătâne-su nu știa nimeni ce era, că pleca-n zori și se-ntorcea noaptea-târziu, beat și fără o lețcaie.

Recenzie simbolică a cărții Numele Trandafirului de Umberto Eco.

Dac-ar fi să caracterizez această carte printr-o singură sintagmă, i-aș spune "un roman-fluviu al încrucișărilor".

Recenzia cărții Psihologia viitorului. Lecții de cercetare modernă asupra conștiinței de Stanislav Grof.

După Descartes, cea mai autorizată voce în domeniu, conștiința este imaterială și nu are un loc numai al ei în interiorul corpului; ea este, în schimb, entitatea fundamentală care face posibilă luarea la cunoștința a celor două idei înnăscute – de Gavagai și de sine… Pentru Stanislav Grof, conștiința nu este înnăscută, ci dobândită. Ea se dobândește în urma relațiilor cu alți indivizi, la fel ca și bolile cu transmitere sexuală.

Recenzia cărții Îngeri și demoni de Dan Brown (București, Editura RAO, 2006)

Trama narativă propune un interesant joc de oglinzi paralele, în care timpul se descompune și se recompune neîncetat, ca într-un ochean magic, împletind prezentul și trecutul în textura timpului narativ.

Recenzia cărții Mes psychoses, de John Doe. Memoriile unui om de știință american refugiat în Franța.

Remarcat de profesorul de gimnastică și igienă, tânărul Doe este sfătuit să se dedice complet studiului.

Recenzia cărții Ghidul leneșului. Mic tratat pentru leneși rafinați de Tom Hodgkinson.

Contrar eventualelor așteptări ale publicului cititor, Tom Hodgkinson refuză să intre în dialectica marxistă. Leneșul său este departe de a fi o maimuță care iși trece zilele cu coada încolăcită în jurul unei ramuri și legănându-se cu capul în jos. Dimpotrivă, leneșul lui Tom Hodgkinson este om, în deplinătatea calitaților sale umane.