Unde popa nu toacă

Sensul expresiei „unde popa nu toacă” este același cu al expresiilor „la dracu cu cărți”, „la mama naibii”, „la dracu-n praznic”, „unde nu curge aghiazmă”, „unde-a-nțărcat mutu iapa”, „unde și-a-nțărcat dracu copiii” ș.a. de felul ăsta. Originea ei constă într-un fapt divers (sau, mai exact descris, într-un episod anecdotic).

Cică a fost odată un popă, undeva prin părțile Buzăului. [Numele Buzăului vine de la un conducător cuman, care-avea buzele groase; după alte surse, Buzău avea o cicatrice superioară, cu care se-alesese în urma unui amor nefericit sau a unei tentative eșuate de viol sau ceva asemănător.] Și popaăstalacaremamreferit era un cartofor și jumătate, de-l îngrozise pe arhiepiscop, care era gata-gata să-l răspopească.

Pentru-nceput, părintele-a vândut pădurea bisericii, ca să aibă ce pune miză la șeptic. Apoi a vândut sfintele odoare și odăjdiile, ca să-i plătească pe niște hoți de cai (cumpărase de la ei o gloabă galbenă, ca să fugă de creditori).

Aceste fapte i-au atras mutarea disciplinară într-o parohie mai săracă. Dar, cum năravul din fire n-are lecuire, preotul s-a-nhăitat cu niște fluieră-n biserică și-a continuat s-o ție-ntr-o beție și-n chiolhanuri cu douășunu și cu popa-prostu.

Mâhnit, episcopul care-l ținuse-n palmă a decis să-l trimită într-o parohie pustie, ca să nu mai aibă cu cine să toace banii bisericii. Iar oamenii, când se refereau la parohia popeiăstuia, ziceau „acolo unde popa nu toacă”. Expresia a intrat în folclor și a căpătat sensul pe care am avut grijă să nu uit să-l notez în primul paragraf.

Tablou de Jan Steen, imagine de pe Wikimedia.