Transmiterea conștiinței de la om la om

Stanislav Grof este un mare naiv. Într-o lume monistă și materialistă, Grof pare convins că există conștiință. Conștiința, se crede, este acel ceva care ne face conștienți de noi înșine și de lume. După Descartes, cea mai autorizată voce în domeniu, conștiința este imaterială și nu are un loc numai al ei în interiorul corpului; ea este, în schimb, entitatea fundamentală care face posibilă luarea la cunoștință a celor două idei înnăscute – de Gavagai și de sine.

N-am să mă obosesc acum să critic această concepție (pe care Ryle o numea doctrina fantomei în mașină); de altfel, această teză n-are nimic de-a face cu ideile lui Grof.

Pentru Stanislav Grof, conștiința nu este înnăscută, ci dobândită. Ea se dobândește în urma relațiilor cu alți indivizi, la fel ca și bolile cu transmitere sexuală. Odată dobândită, conștiința depune ouă din care ies afectele. Aceste afecte ne împiedică să fim sociopați și criminali în serie.

Psihologia viitorului, în concepția lui Stanislav Grof, este o știință exactă: o genealogie a afectelor. Dar, trebuie spus cu regret, Grof face această predicție plecând de la asumpția încă nedemonstrată că psihologia există. Or argumentul limbajului privat și problema stărilor mentale ne arată clar și distinct că psihologia e imposibilă ca știință. În realitate, psihologia viitorului sau nu va fi, sau va fi doar un gen de scriitură, precum romanul istoric sau epigrama.

Ce-am înțeles io din cartea lui Grof e că spunem că avem conștiință în sensul în care spunem că că avem păduchi.

Imagine de Aristocrats-hat