gavagai.ro

Muzeul Dumnezeului ales al Nepalului

Proclamație lingvistică

Proclamație lingvistică

Io, Gavagai, D-zeu ales al Nepalului și înalt păstrător al tainelor cuvintelor, iubitor al expresiei și prețuitor al frazei, prin puterile pe care mi le-am conferit și prin putirințile pe cari le-am căpătat cu sudoarea frunții, sleirea minții și amorțeala degetelor, declar că limba românească are dreptul natural de a compune cuvinte, din dziua semnării acestui pisat și până-n veaculveacurilor.

Iar de se vor găsi clevetitori cari, în reavoința lor nemăsurată, vor încerca să pună stavilă cursului firesc al limbii și să-l închiză-n canonul academiei, pedeapsa cruntă a mâniei mele îi va lovi în moalelecapului. Iar Pisicu o să-i zgârie pe nas.


PS Am decis să iau această măsură deoarece e limpede că limba română mi-a rămas mică.

Tablou de Rembrandt (Ospățul lui Belshazzar), imagine de pe Wikipdia.