Despre îngeri și alți demoni
Dan BROWN, Îngeri și demoni, București, Editura RAO, 2006

Dan Brown este cunoscut publicului cititor datorită unor campanii de marketing foarte bine puse la punct.
Reiterând folosirea unei rețete de succes și profitând de faptul că oamenii sunt îngroziți de lumea-n care trăiesc și preferă să se refugieze în ficțiuni, distopii și alte timpuri, Dan Brown plasează intriga romanului aici recenzat în Italia medievală. De data aceasta trama narativă propune un interesant joc de oglinzi paralele, în care timpul se descompune și se recompune neîncetat, ca într-un ochean magic, împletind prezentul și trecutul în textura timpului narativ.
În Italia medievală, îngerii și demonii trăiau aievea. Terenul lor de joacă – sau câmpul lor de luptă, dacă vă place să citiți cuvinte mai mari – era Vaticanul; obiectul luptei era, bineînțeles, alegerea Papei.
În Italia contemporană, îngerii și demonii există aievea. Îngerii stau alături de suporterii echipei Udinese, iar diavolii – alături de suporterii echipei Lazio Roma. Miza luptei lor este câștigarea primei serii a campionatului italian de fotbal.
Acestea sunt datele inițiale ale problemei. Din fericire pentru cititori și microbiști, Dan Brown nu se mulțumește cu simpla lor prezentare. Cu o vervă narativă demnă de membrii Uniunii Scriitorilor, Dan Brown sugerează că demonii au intrat în trupul tiffosilor din Roma și că îngerii s-au insinuat în cugetul suporterilor din Udine.
Punctul culminant al narațiunii este atins în timpul descrierii unei etape de campionat care le opune față-n față pe Lazio și Udinese. Cine va învinge? Cine va reuși să domine campionatul italian și, în consecință, lumea întreagă? Aceasta este întrebarea care închide cartea și deschide calea unui nou best-seller.
Fotografie de country_boy_shane