gavagai și ursitoarele

A fost odată ca niciodată o noapte întunecoasă și bătea vântul. Și-n noaptea aia Gavagai era nou-născut și stătea pe spate și cu picioarele-n sus și inventa o poveste. Și, când a ajuns pe la mijlocul poveștii, au venit ursitoarele.

Ursitoarele erau în număr de trei, după cum urmează: ursitoarea cea mai mare, ursitoarea cea mai mijlocie și ursitoarea cea mai mică. Meseria lor era să umble prin lume și să dăruiască lucruri nou-născuților care stăteau pe spate și cu picioarele-n sus.

- Bună seara, ziseră ursitoarele-n cor făcând steluțe cu baghetele.
- Hai bună seara, răspunse Gavagai.
- Am venit, zise ursitoarea cea mai mare, să-ți aducem daruri.
- Daruri? Am deja daruri.
- Ce daruri ai tu drăguțule? întrebă ursitoarea cea mai mijlocie obnubilând chipul lui Gavagai cu trupul ei mijlociu și ciupindu-l cu degetele-i aspre de obraji.
- De pildă daru vorbirii, zise Gavagai.
Și, ca să dovedească, trase o înjurătură drept la țintă; iar ținta, după cum bag mâna-n foc că ghiciți, era ursitoarele.
- Uitați-vă-ți cât e de drăgălaș, zise ursitoarea cea mai mică să nu tacă din gură.
- Și ce daruri ați venit să-mi aduceți? încercă Gavagai să scurteze vizita.
- Eu, zise ursitoarea cea mai mare, vreau să-ți ofer minte.
- Eu, zise ursitoarea cea mai mijlocie, vreau să-ți ofer toate talentele.
- Iar eu, zise ursitoarea cea mai mică (hop și ea), vreau să-ți ofer feromoni.

Pentru o clipa, Gavagai rămase foarte încurcat. În afară de darul vorbirii, celelalte daruri pe care le avea erau un omuleț de cauciuc pe care-l mușca de cap exersându-și apucăturile sadice și niște jucării care nu-i plăceau, fiind prea viu colorate și plicticoase. Se scărpină un pic în cap (pe-atunci avea chelie) și deschise gura a spune ceva. Dar nu spuse nimic; abia după ce Pisicu se culcă pe burta lui, se hotărî să întrebe:
- Păi și ce să fac cu darurile-astea?
- Păi să le folosești, ziseră ursitoarel-n cor.
- Hm, zise Gavagai. Nu, sărumâna.

Imagine de Kathryn