gavagai.ro

Muzeul Dumnezeului ales al Nepalului

Sfinții mucenici Hariton și Firm

Sfinții mucenici Hariton și Firm

Sfinții mucenici Hariton și Firm se sărbătoresc pe 1 iunie, de ziua copiilor. Cei doi au fost sanctificați în 894, la conciliul local și ordinar de la Tirana, deoarece episcopul periferiei sfântului oraș al albanezilor a avut motivele lui.

Hariton și Firm erau albanezi. Hariton era potcovar, iar Firm bătăuș, adică se bătea pentru bani. Cei doi sfinți mucenici trăiau în același sat și, din când în când, mai beau împreună câte un păhărel de rachiu – pe banii lui Firm, care avea mai multe șanse de a dobândi venituri, caii făcându-se tot mai rari de când cu campaniile imperiale în Pannonia.

Într-o zi, în satul natal al celor doi albanezi își făcu apariția un profet bătrân, cu barbă lungă și neagră și unsuroasă, care ținea de mână o maimuță, ca să îl ajute să ilustreze ce profețea. Lumea din sat s-a strâns ca la urs, râzând în hohote. Oamenii din satul sfinților mucenici Hariton și Firm erau atât de primitivi, că nu se putea spune foarte clar de cine râdeau mai tare, de profet sau de maimuța lui. Dar Hariton și Firm nu erau la fel de primitivi, pentru că fuseseră o dată la Tirana și văzuseră și profeți și maimuțe, asa ca le-a fost mai ușor să ia aminte la cuvintele proorocului. Și, luând ei aminte, și-au dat seama în inima lor că proorocul grăia adevărul. Și, dându-și ei seama, s-au creștinat.

Dar într-altă zi, pe când Hariton și Firm s-au dus la cârciumă să bea un păhărel – de data asta pe banii lui Hariton, care-l prostise pe un țăran să-i potcovească boii de la car. Și, bând ei așa, s-au luat la harță pe seama credinței, mai precis care dintre ei crede mai tare. Și harta s-a transformat în vorbe urâte și înjurături, și înjurăturile în scandal, și una-două s-au luat la bătaie și s-au omorât unul pe altul în numele credinței, ceea ce le-a deschis drumul muceniciei și al sfințeniei.

Biserica nu agreează opinia celor care spun că Hariton și Firm s-au bătut până la moarte pentru o femeie. Dovada cea mai mare în sprijinul acestui refuz de a agrea este că în satul sfinților mucenici Hariton și Firm nu trăia nicio femeie.

Fotografie și icoană de Ted.