Poveste despre un greieraș

A fost odată ca niciodată un greieraș. Și era foarte prost. Și stătea toată ziua cu burta la soare și cânta despre cât de frumos e să stai cu burta la soare și să nu faci nimic. Și greierașul nu făcea nimic fiindcă era foarte bogat.

Greierașul era bogat pentru că primise moștenire de la un cărăbuș o casă și provizii care să-i ajungă cât pentru trei vieți de greiere. Așa că-și permitea să stea toată ziua și să cânte. Când se plictisea de cântat despre cât e de frumos să stai toată ziua cu burta la soare, greierașul începea să cânte cântece cu măscări despre furnici. Le ura așa de tare pe furnici, că-și angajase două: pe una ca să-i deretice prin casă, iar pe cealaltă ca s-asculte cum o-njură. Tare se mai bucura greierașul când o înjura pe furnică. Uneori o înjura și pe cealaltă, aia de trebuia să deretice, iar ea-și dădea demisia și greierașul trebuia să cheme furnici la interviu, ceea ce-i plăcea peste poate. Și-așa-și trecea greierașul nostru viața, din plăcere în plăcere.

Dar într-o zi greierașului nu i-a mai plăcut viața pe care o ducea. Ieșise ca de obicei din casa lui de sub pământ și se dusese la locul unde creștea soare, ca să stea cu burta la el și să cânte. Dar în ziua despre care scriu s-a nimerit ca-n același loc să se găsească și Gavagai cu Pisicu, care ieșiseră să se plimbe prin lume. Și, cum se plimbau ei așa, Pisicu l-a văzut pe greieraș, care cânta cat îl țineau puterile.
- Mrrrrr, zise Pisicu.

Greierașul nu răspunse, pentru că nu auzise; cânta foarte tare, iar urechile greierașilor nu sunt ca la noi și ca la alte animale, în partea de sus a corpului – în termeni mai preciși de-o parte și de alta a capului – ci, ca nelumea, la genunchi.

Văzând că nu primește răspuns, Pisicu a crezut că greierașul era nepoliticos. Și-a sărit și l-a prins. Și, după ce l-a prins, l-a omorât și-a început să zâmbească. Și Gavagai s-a gândit să vă spună și vouă povestea asta.

Imagine de Cornelia Kopp.