Destinul unei spălătorese

Prin această carte, E.B. White încearcă să schițeze o frescă a vieții claselor populare în secolul 18: inspirându-se dintr-o carte de Yvonne Verdier, White își pune-n cap să ne-arate cum trăiau spălătoresele în Parisul anilor 1752-1764.

Charlotte, eroina de care se folosește White pentru a-și atinge scopul, s-a născut într-o familie săracă din Marais. Mama ei era vânzătoare de mărunțișuri în Hale, iar tătâne-su nu știa nimeni ce era, că pleca-n zori și se-ntorcea noaptea-târziu, beat și fără o lețcaie.

Afectată de atmosfera sumbră din căminul familial, Charlotte începe să se ofilească ca o floare de iasomie. E palidă, un pic ftizică, și își petrece zilele căzând în reverii și uitând să spele vasele murdărite de cei cinci frați mai mici, ceea ce atrage numeroase bătăi încasate cu lacrimi amare și urmate de lungi rugăciuni către Fecioară.

În capitolul al treilea, White ne-o prezintă pe Charlotte în plina pubertate, iar textul devine plicticos, plin de aluzii misterioase și de descrieri de extaze religioase sau de reverii insipide.

În capitolul al patrulea, care povestește adolescența Charlottei, White ne împărtășește câteva din fantasmele sale. Io n-o să le-mpărtășesc, lăsând cititorului bucuria să le descopere singur.

Partea a doua a cărții ne-o arată pe Charlotte în plină tinerețe, respingând avansurile unor soldați, pălmuind un argat și plângând că nu poate să scape de insistențele unei codoașe, o hoașcă bătrână care vrea s-o mărite la țară cu un vechil normand. Un episod deosebit de emoționant este acela în care Charlotte refuză să se angajeze la bordel. Un alt episod emoționant este acela-n care Charlotte e pe punctul de a fi violată de un conte de robă; episodul e urmat de o lungă orație, prin care Charlotte îi mulțumește Fecioarei că a prezervat-o neprihănită.

Toate aceste episoade se dovedesc a fi ispite pe care un diavol mic, șchiop, cocoșat și răutăcios le lansează din amuzament spre căpșorul plin de griji al Charlottei. Dar, din fericire, Charlotte e foarte motivată să-și urmeze destinul de spălătoreasă. În cele din urmă, și în pofida sorții potrivnice, Charlotte își împlinește visul și începe să primească albiturile a 17 familii de burghezi.

Fericită, Charlotte spală, freacă, fierbe, mângâie pânza cu degetele ei palide, se-acoperă cu clăbuc și vede totul în roz. Orbită de visul ei de fericire, ajunge să creadă că lumea întreagă se compune din spuma albă.

O carte deosebit de frumoasă, despre felul în care se poate împlini un vis.

Fotografie de Erg Sap. Tablou de Eugène Boudin.