Regele Bhumibol

A fost odată ca niciodată regele Bhumibol. Și regele Bhumibol era rege oriunde s-ar fi dus în lume, dar cu precădere era rege-n Thailanda. Thailanda era o țară tare-ndepărtată și era locuită de oameni cafenii. Și peste acești oameni era Bhumibol rege.

Când era mic și prinț, Bhumibol era chel. Mai era și slab și fragil, ca un fir de păpădie. Cum dădea musonul, cum răcea. Dar Bhumibol avea o fire dârză, și nu se speria de doicile lui care-l dojeneau că-nfruntă ploaia. Când îl dojeneau, doicile spuneau

Bhumibol, Bhumibol,
Iară ieși cu capu gol?

Bhumibol râdea și se-alinta și se băga ascultător în pătuț, așteptându-și porțiile de chinină și de aspirină. Și după o săptămână îi trecea și răceala. După ce-i trecea și răceala, Bhumibol se-ncălța cu bocancii tatălui său (putem să-i numim, fără teama de-a greși, "bocanci regali") și ieșea din nou, cu capu gol, să-nfrunte ploaia. Și asta-l făcea fericit.

Dar într-o zi tatăl lui Bhumibol muri, iar Bhumibol deveni rege-n locu lui. Devenirea asta l-a cam luat prin surprindere pe Bhumibol, că s-a-ntâmplat peste noapte: seara s-a culcat prinț, iar de dimineață s-a trezit rege.

Când Bhumibol s-a trezit rege, în camera lui au năvălit consilierii regali. Au făcut o plecăciune adâncă și-au început să vorbească repede-repede, învățându-l cum să fie rege. Dar Bhumibol avea o fire veselă și nu suporta să i se spună lucruri grave, și, cum îi spunea cineva lucruri grave, cum începea să râdă și uita pe dată.

- Majestate, ziseră consilierii, e o treabă serioasă. Dacă nu facem canale de irigații orezul o să se prăpădească, iar oamenii cafenii vor muri.

Bhumibol începu să râdă foarte tare, căci îl amuza expresia "oameni cafenii". Pentru el oamenii cafenii erau niște lucruri foarte abstracte, pentru că nu-i văzuse niciodată-n piele și oase. Bhumibol crescuse-nchis în palat, iar când ieșea să-nfrunte ploaia, în bocancii regali și cu capu gol, ieșea în grădina palatului. Și grădina era împrejmuită cu ziduri înalte din cărămidă, pentru ca oamenii cafenii să nu poată să intre și pentru ca Bhumibol să nu poată să vadă cum e cu-adevărat afară și ca să creadă că lumea e frumoasă și să fie fericit.

- Majestate, repetară consilierii, e o treabă foarte serioasă. O să-ți moară toți supușii și n-o să mai fii rege.
- Păi nici nu vreau să fiu rege. Sâc!
- Te rugăm, Majestate.
- Io vreau să fiu prinț, zise Bhumibol și bătu cu călcâiu-n pământ.
Călcâiul simți o mică durere, că nu era protejat de bocancii regali, iar pământul, instanțiat în podeaua de piatră a camerei lui Bhumibol, scoase un zgomot surd.
- Ne temem că nu se poate, Majestate. Trebuie să fii rege.

Și, fiind și foarte ascultător, din acea clipă Bhumibol a fost rege.

Imagine de William Sun.