Povestea băiețelului care avea capul ca o varză chinezească

A fost odată ca niciodată un băiețel care avea capu ca o varză chinezească. Și băiețelu din povestea noastră locuia împreună cu surioara lui, care avea capu ca un cap de surioară. Și cei doi se jucau cât era ziua de lungă: se dădeau în leagăn (dându-și avântu de la unu la altu), se tachinau scriindu-și epigrame sau se băteau virtual. Și băiețelu care avea capu ca o varză chinezească și cu surioara lui, care avea capu ca un cap de surioară, erau fericiți.

Dar într-o zi cei doi au aflat că pe lume mai există și alți copii. Și n-au mai fost fericiți, că ceilalți copii sunt întotdeauna răi și arțăgoși. Cum le zici ceva, cum îi apucă arțagu. Așa erau și copiii obișnuiți care s-a mutat în casa de-alături de casa băiețelului care avea capu ca o varză chinezească și a surioarei lui care avea capu ca un cap de surioară. Copiii obișnuiți erau tot un băiețel și-o fetiță, anume Răducu și Miruna.

Îndată după ce s-au mutat în casa lor (pe care-n această poveste o vom numi "casa de-alături"), Răducu și Miruna au ieșit la joacă și s-au dus să se joace taman la leagănu-n care-și dădeau avântu băiețelu care avea capu ca o varză chinezească și cu surioara lui care avea capu ca un cap de surioară. Surioara era în leagăn și râdea, iar băiețelu era-n spatele acestuia, împingându-l.

- Tiens, zise Răducu, regards-moi ce gars.
- Hi hi hi, zise Miruna. Vas-y, mon chou.

Răducu și cu Miruna erau niște fandosiți și, de câte ori întâlneau oameni noi, vorbeau în franceză, ca să se dea mari.

- Bună ziua, Răducu, zise băiețelu care-avea capu ca o varză chinezească.
- Bună ziua, Miruna, zise surioara care-avea capu ca un cap de surioară.
Răducu şi Miruna se uitară unu la altu, că mari proști mai e și ăștia.
- Vreți să vă jucați cu noi? întrebară cei doi copii.
- Bine, fie, răspunseră Răducu și Miruna. Da numai pentru că ne-ați rugat.

Băiețelu care-avea capu ca o varză chinezească opri leagănu, Miruna se urcă în leagăn lângă surioara care-avea capu ca un cap de surioară, iar Răducu trecu-n spatele leagănului și începu să-l împingă. Îl împingea foarte tare. Miruna râdea, surioara care-avea capu ca un cap de surioară țipa pentru că se speriase, iar băiețelu care-avea capu ca o varză chinezească încerca să oprească leagănu luptându-se cu Răducu, care-l împingea și mai tare. În timpu luptei, Răducu rupse o foaie de varză din capu băiețelului care-avea capu ca o varză chinezească. După ce o rupse, mușcă din ea.

- Mmmmm, ce bună e, zise Răducu.
- Vreau și io. Dă și mie, ceru Miruna.
- Ia-ți singură, zise Răducu răutăcios.
Miruna își luă singură o foaie de varză.
- Da, e atât de dulce, zise Miruna. Mai vreau.

Surioara care-avea capu ca un cap de surioara începu să plângă. Răducu și Miruna râdeau și mâncau. Iar băiețelu cu capu ca o varză chinezească nu mai zicea nimic, că cei doi copii obișnuiți îi mâncaseră deja foaia pe care era desenată aria lu Broca.

În cele din urmă, când Răducu și cu Miruna s-au săturat de mâncat, băiețelu care-avea capu ca o varză chinezească nu mai avea cap deloc. Se mișca bezmetic în jurul leagănului, neînțelegând de ce nu mai este el însuși și nevăzând nimic, nici măcar cine a început să fie.

Dar uite că se termină pagina. Asta a fost povestea băiețelului cu capu ca o varză chinezească. Despre băiețelu fără cap o sa va povestesc în altă poveste.

Fotografie de Segle.