Povestea lui Moș Crăciun

A fost odată ca niciodată Moș Crăciun. Și Moș Crăciun era un bătrân foarte rău. Fiind foarte rău, Moș Crăciun ura copiii. Ura copiii atât de tare încât, de fiecare dată când prindea vreunul, îl și mânca. Așa i s-a-ntâmplat lui Mihăiță. Și Roxanei. Și lui Florin.

Când prindea vreun copil, Moș Crăciun mai întâi îl lega de scaun. După care îl scalpa (avea un cuțit cu zimți, special făcut pentru treaba asta). Apoi îl trepana.

Trepanația, dragi copii, este operația prin care se decupează cutia craniană, ca să poți avea acces la creier. Creierul poate fi prăjit ca atare sau trecut prin pesmet, caz în care devine creier pané.

După ce îl trepana, începea să-l jupoaie. Dar nu poți jupui pe cineva dacă-l ții legat de scaun. Așa că Moș Crăciun îl dezlega pe copil, îl lua de ceafă și-l agăța într-un belciug. După care făcea o crestătură în pielea copilului și introducea acolo o țeavă prin care să poată sufla, astfel încât copilul să se umfle iar el să-l poată jupui mai ușor.

După ce-l jupuia, făcea din pielea lui niște poșete foarte drăguțe, pe care le oferea amantelor sale. După ce făcea poșetele, Moș Crăciun se întorcea la copilul pe care-l jupuise. Și începea să-l gâdile cu o pană.

Când nu mai ai piele și te gâdilă cineva, senzația pe care o ai nu e aceeași ca atunci când te gâdilă cineva și ai piele. Când nu ai piele, nu te gâdilă, ci te ustură. Iar copilul jupuit plângeau foarte tare. Ca să nu mai plângă, Moș Crăciun îi oferea bomboane și ciocolată și jucării. Dar nu i le oferea de tot. Doar se prefăcea că i le oferă, iar copilul plângea și mai tare, pentru că-și dorea bomboanele și ciocolata și jucăriile, iar el nu i le dădea.

După ce-l făcea astfel să plângă, Moș Crăciun se plictisea și începea să taie bucățele din creierul copilului. Creierul nu simte durerea, iar lui Moș Crăciun îi plăcea grozav să se uite la copil, care devenea din ce în ce mai prost, pe măsură ce-i mai tăia o bucățică.

În cele din urmă, copilul se stingea ca lumânărelele care stau prea multă vreme pe un tort și se sting de la ele însele. Când spunem că un copil se stinge, vrem să spunem că a murit.

După moartea copilului, Moș Crăciun lua un satâr mare, ca ăla pe care-l are mămica voastră-n bucătărie, și începea să-l tranșeze și să pregătească carnea pentru gătit. Apoi îl prepara pe copil (făcea din el ciorbă de burtă, sarmale și chifteluțe, la un foc foarte mare, pe care-l aprindea din bușteni; buștenii ăștia se numeau crăciuni); și îl mânca. Din acest motiv este Moș Crăciun atât de gras.

Așa a trăit Moș Crăciun fericit, mâncând copii și oferind poșete amantelor sale. Dar nu e frumos să mănânci copii. E o faptă rea. Îngerașii copiilor mâncați de Moș Crăciun s-au dus la Doamne-Doamne și i-au povestit tot ce făcea Moș Crăciun cu copiii. Și Doamne-Doamne s-a supărat. Și l-a pedepsit pe Moș Crăciun să-i adore pe copii. Și să le spună povestea lui și-apoi să le ofere ciocolată și bomboane și biciclete și jucării. Și ca să-l pedepsească și mai tare, l-a pus să să le ofere daruri tuturor copiilor cuminți și cu părinți cu dare de mână.

Aceasta este, dragi copii, povestea lui Moș Crăciun. Și-acum veniți mai aproape, să vă ție Moșu pe genunchi. Așa, Mihăiță, stai pe scăunelul ăsta. Stai cuminte și pune mânuțele la spate. Așa, nu te speria, te leg ca să ne jucăm de-a cowboy-ii și indienii. Iar voi, dragii mei, să fiți cuminți, ca să vă pot aduce daruri.

Fotografie de Lica Rosatto.