gavagai.ro

Muzeul Dumnezeului ales al Nepalului

Totem și tabu

Totem și tabu

Sigmund Freud, Totem și tabu. O interpretare psihanalitică a vieții sociale a popoarelor primitive, București, 2017 (1917)

Totem și tabu este rezultatul dorinței lui Freud de a se îmbogăți. După repetate eșecuri în a convinge posibili investitori că reveriile sale pot duce la rezultate lucrative, tânărul Freud decide să se autofinanțeze. Își construiește iluzia că cea mai ușoară cale către scopul visat este scrierea unei cărți de succes și se apucă de treabă.

În primă instanță, cartea trebuia să fie un roman de aventuri pentru adolescenți și tineri adulți; tânărul Sigmund preconiza că va copia fără rușine rețeta de succes a ficțiunilor lui Livingstone (descoperitorul Tanzaniei), iar îmbogățirea avea să fie o simplă formalitate.

Cadrul romanului visat de Freud urma să fie Africa colonială (regiunea Congo). O tânără valonă își vizitează logodnicul, ofițer încartiruit în Léopoldville. Ca să se grozăvească, ofițerul își scoate prietena la plimbare prin junglă. Îndrăgostiții dau nas în nas cu un personaj ce seamănă cu Hercule Poirot. Apoi cu niște băștinași. Răpiți de frumusețea tinerei valone, băștinașii îl iau la bătaie pe ofițer.

Capitolul al doilea al romanului ar fi trebuit să urmărească planul de răzbunare al ofițerului, supărat că și-a pierdut onoarea și-a fost părăsit de iubită. Dar Freud s-a oprit din scris în punctul acesta, pentru că între timp o cunoscuse pe regina Greciei, care s-a arătat dispusă să-i finanțeze reveriile. Din fericire pentru curiozitatea cititorilor, micul Siggy n-a absolvit cu brio stadiul anal al dezvoltării sale intelectuale și nu putea suporta risipa de timp și energie prilejuită de cercetările în vederea scrierii romanului; s-a gândit așadar să recicleze materialul acumulat în câteva eseuri, menite să-i susțină teoriile. Așa s-a născut Totem și tabu în forma în care o cunoaștem astăzi.

Cartea se compune din patru eseuri distincte, unite de ideea că primitivismul este o boală mintală.

Primul eseu, „Incestul în Auvergne”, descrie viața sexuală a locuitorilor din jurul orașului Clermont-Ferrand, o regiune profundă, unde cursul vieții nu s-a schimbat prea mult din Evul Mediu. La finalul descrierii, Freud pune în balanță practica incestului și practica oferirii fetelor spre măritiș în vederea stabilirii de alianțe, și conchide că ambele sunt la fel de barbare.

Al doilea eseu, „De la interdicție la tabu”, pleacă de la constatarea unui fenomen curios: în 7 cazuri din 9, cineva fumează în apropierea unui semn „Fumatul interzis”. În societățile primitive, unde oamenii-și dau în cap din te miri ce, această aplecare a omului către ironie a trebuit combătută prin formalizarea interdicției în tabu. Încălcarea tabu-ului atrage după sine impuritatea, a cărei expiere este atât de complicată că mai bine stai în banca ta și te abții, chiar cu riscul de a dezvolta obsesii și fetișuri curioase.

În al treilea eseu al cărții, Freud își îndreaptă atenția asupra animismului. În epoca redactării cărții, oamenii serioși credeau că există o ordine foarte clară în evoluția omului religios: primitivii sunt animiști și-ajung la cultul strămoșilor și la totemuri; apoi, oamenii religioși mai civilizați personifică forțele naturale și-ncep să creadă în zei și să guste tragediile din ciclul teban; în fine, când sunt foarte civilizați și reușesc să abstractizeze puterea divină într-o singură divinitate, oamenii religioși ajung să creadă în Gavagai. Dar, după cum știu toți oamenii serioși din zilele noastre, nu se poate vorbi despre o evoluție de la spirit la ideea de Gavagai; acest eseu este depășit și nu merită atenția cititorului modern.

Ultima parte a cărții lui Freud se referă la primitivii lumii civilizate, anume la copii („Întoarcerea infantilă a totemismului”). Enervat că toți părinții pe care-i cunoaște se plâng de dorința bizară a copiilor lor de a avea un câine pe care să-l tragă de coadă, Freud analizează totemul vârcolacului (identificabil cu tatăl) și conchide că maturizarea (recte civilizarea) se poate realiza doar prin castrare.

George Catlin, Jucători, imagine de pe wikipedia.