gavagai.ro

Muzeul Dumnezeului ales al Nepalului

Sensul vieții

Sensul vieții

Alfred Adler, Sensul vieții, București, Univers Enciclopedic, 2010 (1933)

Printr-o nefericită potrivire a mersului lucrurilor, cartea aici recenzată a fost ignorată vreme de mai multe decenii și s-a bucurat de atenție abia atunci când viață își schimbase deja sensul.

Alfred Adler este cunoscut publicului cititor pentru două lucruri: a făcut parte din triumviratul psihanalitic fondator (împreună cu Freud, Jung și Marie Bonaparte) și a scris o capodoperă a genului comic întitulată Psihologia școlarului greu educabil. Incongruența dintre caracterul ușuratic trădat de aceste două lucruri și seriozitatea presupusă de încercarea de a găsi sensul vieții a fost, neîndoielnic, cauza ignorării cărții care ne preocupă aici.

M-am apropiat de Sensul vieții cu sfială și curiozitate; am meditat temeinic la așteptările pe care-ar fi trebuit să le am înaintea lecturii; mi-am făcut un ceai (Earl Grey) și am plonjat în tenebrele minții lui Adler.

La capătul primei treimi a cărții am gândit că Sensul vieții a fost ignorată pe bună dreptate. Grija cu care-mi construisem așteptările era răsplătită cu niște platitudini demne de o cauză mai bună, e.g. un seminar de dezvoltare personală. Am fost pe punctul de a abandona lectura, dar, subit, a venit gândul salvator: „Dar dacă e o lucrare comică, la fel ca Psihologia școlarului greu educabil?”. Am râs puțin și-am pus din nou de ceai, construindu-mi alte așteptări.

Un drăcușor hermeneut care mă antrenează uneori în lungi dispute sofistice îmi șoptește că e de părerea personală că Sensul vieții poate fi una din sursele de inspirație pentru ideologia Hitlerjugend, ori pentru Omul nou*, ori măcar pentru călătoriile spirituale întreprinse în India de către oamenii deceniilor trecute. Dar el uită cât a fost cartea de ignorată; în plus, oamenii din trecut mergeau în India să se caute pe ei înșiși dintr-o eroare cartografică (de fapt căutau să ajungă în Nepal, în căutarea lui Gavagai).

Adevărul revelat de cartea lui Adler este că sensul vieții se găsește în cultivarea sinelui. Autorul se arată convins că există un „sine” care poate fi crescut ca o grădină; poate fi împodobit cu obiecte, în societatea de consum, poate fi dăruit cu experiențe semnificative (în cazul persoanelor care se disting prin ura pentru societatea de consum), poate fi abandonat într-un pod prăfuit (în cazul pacienților lui Adler). Astăzi însă, când știm că sensul vieții este să ne jucăm cât mai bine rolul de actori sociali deprimați (și când suntem conștienți că nu există un „sine”), demersul lui Adler ne pare înduioșător.

La capătul lecturii, după câteva cești de ceai și reprize de râs, am conchis că emblema Sensului vieții ar trebui să fie o recenzie subiectivă.

* Drăcușorul făcea o analogie cu influența pe care a avut-o Psihologia școlarului greu educabil asupra altor capodopere comice precum Vitea Maleev la școală și acasă, Cine-i Niță-Peniță ori Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi.

Picasso, Natură moartă, imagine de pe wikipedia.