A fost odată ca niciodată o fetiță. Și-n acea dată era iarnă. Era frig și urât și bătea un vânt insidios. Despre vânt se spune că este insidios atunci când îți intră-n urechi și pe sub gulerul paltonului. Probabil că nu vrea decât să se-ncălzească, dar nu poți ști, mai bine să nu-l lași deloc să intre.
Fetița despre care vă povestesc știa multe despre vânt, că-i spusese bunica ei în timp ce-i înfășura fularul în jurul gâtului. Știa că este tăios și rece ca un ciob de gheață. Și că pișcă. Și că, dacă-l lași să-ți intre-n gură, îți inflamează amigdalele. Știind toate astea, făcea bucuroasă o piruetă suplimentară, ca să-i permită fularului să se-nfășoare mai bine și s-o apere de vânt.
Și într-o noapte din acea iarnă fetița avu un vis. Se făcea că toate lucrurile din viața ei se animează. Ghiozdanul se prefăcea într-un cangur țopăitor, peria cu care-și pieptăna părul într-un arici, penarul într-o țestoasă. Mai că-i venea să bată din palme în timp ce-și alerga botoșeii prefăcuți în doi șoricei poznași. Era un vis foarte frumos, ca o poveste pe care-o scrii numai pentru tine. Și fetița se-afunda-n povestea ei, uitând de orice precauție.
A doua zi, în timp ce-și bea ceaiul, fetița i-a povestit bunicii visul. Iar bunica nu s-a priceput decât s-o mângâie și să-i pupe creștetul capului. Și fetița abia aștepta să se facă seară din nou, ca să se-ntoarcă la scăunelul ei transformat în iepure uriaș pe care-l putea călări.
Seara, ca-ntr-un făcut, și-a reluat visul. De obicei visele frumoase refuză să revină, dar în povești lucrurile pot sta la fel ca-ntr-un făcut. Și fetița s-a jucat cu iepurele și cu șoriceii și cu soldățeii din garda regală (care erau creioanele ei colorate din viața diurnă). Și-ar fi vrut să se joace și cu pisica, numai că visul o prefăcuse într-o pisică de pluș.
În ziua următoare, bunica iar nu s-a priceput ce să facă. S-a minunat puțin când a văzut că fetița le vorbește botoșeilor și mângâie scăunelul, dar s-a gândit în mintea ei bătrână că se joacă. Și-a sărutat-o pe creștet și și-a văzut de goblen.
Și visul apăru și-n cea de-a treia noapte. Fetița-l așteptase cu nerăbdare, pentru că primise o pereche de mănuși și era curioasă în ce-au să se prefacă. Și mănușile s-au prefăcut în două steluțe de mare. Numai că steluțele de mare sunt plicticoase. Stau nemișcate și-și văd de treabă și nu-s foarte diferite de niște mănuși. Iar fetița, dezamăgită, s-a gândit să plece la săniuș, călare pe elefănțelul ei. Și-a început să se-mbrace. Și, după ce s-a încălțat cu ursuleții, și-a căutat fularul. Iar fularul i s-a-ncolăcit în jurul gâtului și-a sâsâit. „Fularul s-a prefăcut într-un șarpe”, și-a zis fetița îngrozită. A încercat s-o strige pe buni, dar șarpele o sugruma și-i strivea coardele vocale. Și, când a fost sugrumată de tot, s-a trezit. Ochii-i luceau de groază și fruntea i se-acoperise de polei, iar plămânii pompau aer repede-repede, ca să-i oxigeneze creierul. Și-n cele din urmă creierul s-a oxigenat și s-a prefăcut în creier de fetiță trează. Și fetița a fugit la buni, să-și povestească spaima.
Ascultând povestea, bunicii i se făcu ciudă că nu se pricepe decât să coasă goblenuri și să-și sărute nepoțica pe creștet. Se gândea speriată c-are să vină momentul când va trebui s-o trimită pe fetiță la școală și că fetița o să refuze să mai facă piruete pentru ca fularul să i se-nfășoare mai bine-n jurul gâtului, iar vântul insidios are să-i intre pe sub guler și-o să i se umfle gâlcile și-o să facă febră. Și, după ce-a gândit astfel, a lovit patul cu pumnii a neputință. Și-a-nceput să se roage la Gavagai.
Gavagai stătea-n vârful Nepalului și privea scena fără să ia aminte la rugăciune. Știa prea bine ce-i cere bătrâna, însă nu prea-și găsea ghes s-o ajute. I-a șoptit totuși câteva vorbe cu care s-o îmbuneze pe fetiță și i-a sugerat s-arunce toate fularele din casă la ghenă, dar apoi a plecat să-și vadă de-ale lui, mai precis să se joace cu pisica. Și, după ce s-a jucat cu ea, a rugat-o ca, atunci când va fi să plece fetița la școală, să-i sară pe umăr și să-și înfășoare coada în jurul gâtului ei, ca să nu-i intre vântul insidios pe sub guler. Și pisica a făcut întocmai. Iar fetița a rămas cu gâlcile dezumflate și cu-nvățătura să se mulțumească cu lucrurile care sunt deja animate.
Hendrick Avercamp, Peisaj de iarnă în apropierea unui sat, imagine de pe Wikipedia.
