Gavagai stătea sprijinit în cotul stâng și scria despre el (însuși) ca despre un personaj. La început se gândise să scrie despre niște personaje veritabile, bunăoară despre Matilda, dar i s-a părut că rezultatul ar fi cam sec. [Matilda, ca să vă convingeți, știa să facă dulceață de trandafiri, iar în momentul pe care l-ar fi descris Gavagai era pe punctul de a-și inventa o fantasmă cu o sferă mică de sirop.] După aia a vrut să scrie ceva amuzant, cu o oglindă, dar n-a găsit de cuviință s-o facă. Între două-mbucături s-a hotărât să scrie despre el (însuși) și-a început textu-ăsta.
După ce a scris primul paragraf, Gavagai s-a scărpinat în barbă și-a început să deseneze cercuri concentrice. Încerca să reprezinte grafic locul în care se afla, anume un autor care se descrie în timp ce-și imaginează că este un personaj care-și închipuie că este autorul autorului inițial, dar să nu-i spuneți că v-am spus, c-ar fi în stare să mai deseneze un cerc (Gavagai e lipsit de talente-n general și în special de talentul de a desena cercuri).
Când a ajuns la ultimul paragraf, lui Gavagai i s-a făcut rușine de ce scrisese. A luat foaia cu cercuri concentrice și și-a pus-o pe piept, ca să reprezinte chipurile o țintă. Apoi a șters jumătate de frază despre un pluton comandat de el (însuși), a realizat că se chinuie degeaba și a închis stiloul.
Sfârșit.
Cântărirea inimii în papirul lui Hunefer, Cartea morților. Imagine de pe Wikipedia.
