A fost odată ca niciodată o femeie înmățată. Era cuminte și-ngălată, își ținea buzele strânse, purta bluze din bumbac și era poreclită Antonima.
Antonima ducea o viață cuvioasă și searbădă, plină de gânduri mici despre lucruri mari și încurcate ca un ghem de păr. Era adesea tentată să-și bage nasul unde nu-i fierbea mâncarea bulgărească, iar această apucătură îi pricinuia numai necazuri. Cel mai urât coșmar al său, cu sudori reci și crampe-n buzele care se strângeau („ca un sfincter”, cum îmi șoptește-un drăcușor narativ) ca-ntr-un spasm, era să nu treacă drept una dintr-alea. Alea, în mintea Antonimei, erau femeile dezmățate.
Oamenii-și construiesc adesea identitățile – personale sau ale altora – în jurul unor adjective. Mie mi se pare mirabil că oamenii-aleg astfel. Identitățile sunt pielea goală a unor subiecți, iar subiectele se exprimă, în cea mai naturală și gramaticală manieră cu putință, prin substantive. Atunci când, arar, subiectul se exprimă printr-un adjectiv substantivizat, enunțul este peiorativ. Oamenii, cum ar veni, își bat joc de propria lor identitate.
Antonima n-avea niciodată astfel de gânduri, deoarece gândurile oamenilor sunt cu precădere despre lucruri pe care le pot pricepe, dar, cum-necum, avea intuiția că o persoană este adesea o mulțime lacomă de adjective și verbe la participiu. Știa ea că alea așteaptă mereu complimente și ocazii de-a flirta. Știa și-și strângea buzele, într-o expresie întristătoare și încrâncenată. Și-apoi, printr-o alchimie sufletească, încrâncenarea-i înălța făptura, iar Antonima se scălda în mândria luminoasă de a fi înmățată ca o nimfă într-un ochi adânc și cald de apă.
Și într-o zi, pe când se afla-ntr-o stare deosebită de grație, Antonima se înălță într-atât încât ajunse până la Gavagai. Gavagai era puțin pierdut într-o contemplație gramaticală și nu se-aștepta să fie surprins de-o femeie înmățată taman în postura asta. S-a uitat lung la Antonima, a pipăit-o, a înghiontit-o, i-a dat un bobârnac peste ureche, i-a pozat buzele strânse și, în fine, i-a spus ce credea el despre ea:
- Viața ta e un dezmăț de virtute.
În clipa următoare Antonima a dispărut.
Imagine de pe Wikipedia.
