Istoria copiilor

Din generoasa dorință de a umple găurile din șvaițerul creației, coroborată cu intenția de a vă oferi un text agreabil, am decis să deschid editorul de text și să scriu o istorie a copiilor, așa cum s-a petrecut ea în realitate, de la începutul veacurilor și până în prezent.

Preistoria copiilor

Apariția copiilor pe lume se situează cronologic la scurtă vreme de la apariția oamenilor, iar aceasta este o consecință a tristei realități că oamenii nu pot sa stea multă vreme fără să facă prostii.

Conform tradiției mitice, primul copil era chel, negricios, fără urechi și cu câte șase degete la fiecare mână. Se numea Ulan Uyuk (ceea ce, în limba originară, înseamnă „animalul-care-iese-din-burtă-și-scheaună-a-foame). Primii oameni se cam temeau de el și presupuneau că e un demon (altfel nu-și explicau cum de-a ajuns în burta primei femei). Pentru a nu-și atrage mânia lui demonică, încercau să-l îmbuneze cu prune și pui de vulpe.

După câteva secole, când oamenii și-au dat seama că apariția copiilor este consecința prostiilor lor, soarta obiectului studiului nostru s-a schimbat dramatic. S-a întâmplat ceea ce legenda numește „Căderea din paradisul demonic”, iar aura maligna care creștea în jurul capului micilor patrupede umane (în limba populară se numește „placentă” sau „căiță”) s-a uscat și a căzut ca de la sine.

În secolele care au urmat căderii, copiii au fost abandonați în ale lor, lăsați să crească pe apucate, cu piatra care astupa gura peșterii legată de gât. Își treceau vremea jucându-se cu zaruri făcute din molari de mamut, prinzând libelule și mâncând agrișe și măcriș până când li se umfla burta și cădeau în puterea demonului Ula* (în limba originară, „animalul-care-îți-intră-în-burtă-și-începe-să-clocotească”).

Începutul istoriei copiilor

Istoria copiilor începe după vreo trei milenii de la apariția scrisului (i.e. momentul apariției istoriei oamenilor). Decalajul este pus îndeobște pe seama lipsei de interes a literaților pentru propria lor progenitură (alta decât cea scriptică). Chiar și atunci când cineva se învrednicea să spună povești despre copii, o făcea doar în batjocură și pentru hazul asistenței; aceste exemple sunt însă rare, pentru ca oamenii de litere preferau să scrie despre peșteri luminate electric^* și despre alte lucruri serioase precum războaiele.

Din puținele informații care-au ajuns până la noi, viața copiilor la începutul istoriei era crudă, violentă și deloc romantică.

Desfășurarea până-n zilele noastre

Cruzimea, violența și prozaismul au rămas coordonatele istoriei deloc glorioase a copiilor. Acestora li s-au adăugat, ca urmare a progresului societății oamenilor mari, psihanaliza și jocurile video, însă, la momentul actual, nu se pot face predicții serioase cu privire la eventualul impact al acestor inovații.

^* Să nu uit să scriu despre „Mitul peșterii” ca metaforă a electricității, sigur n-apare-n Amintiri din viitor.

Bruegel cel Bătrân, Jocuri de copii, imagine de pe Wikipedia.