Oamenii, cand e inainte de culcare, inventeaza tot felu de scenarii si situatii placute (de pilda cum ca ar seduce-o pe Catherine Zeta-Jones, ar castiga la loto sau ar face amor cu gavagai). Obiceiul asta se numeste delectatio morosa. Unii il mai numesc masturbare mentala, iar altii halucinatii hipnagogice (stiu ca mint, nu sariti asa). Practica-si are originea in aceea ca omul se simte frustrat si nelalocul lui (Dakein, cum scriam) in lumea-n care traieste si simte deci nevoia sa ia calul de fraie si sa-si arate cum ar trebui sa stea lucrurile in realitate. Plutind in balansoarul acestei realitati legitime prin aceea ca e personala, omul prinde curajul de a nu avea cosmaruri si de a continua sa traiasca.

Delectatio morosa este deci o practica de autostimulare, intru nimic diferita masturbarii, rasfatului in magazinele de rufe ori iesirilor la karaoke cu colegii corporatisti.

Dar, dupa cum sugeram, in situatia specifica-n care traieste gavagai, lucrurile sunt un pic diferite. Seara, cand sunt inainte de culcare, io fac texte. Imi spun povesti. Inventez o realitate deloc personala si cam pe dos. [Ma rog, asta se-ntampla destul de rar, io avand reprobabila meteahna de a adormi instantaneu. Dar uneori se-ntampla.] Mai grav decat atat, uneori imi fac fantasmele publice, cu o indecenta deloc straina de prevederile codului penal. As merita poate sa-mi rezerv o celula-n inchisoarea mea privata.

PS “Zici ca suntem intr-o poveste de gavagai, stam pe banca si nu se-ntampla nimic.”

In cele ce urmeaza, am sa va ofer cateva mostre de discutii de cuplu fara inhibitii (asa-numitele snoave).

- Ba, io nu vreau sa traiesc cu o masina.
- Ce masina?
- Turing.

- La nunta ne facem tort d-ala cu omuleti pe el, si io o sa te mananc pe tine si tu o sa ma mananci pe mine.
- Si daca io o sa fiu din plastic?

- Ce cadou iti faci de ziua ta?
- Il parasesc pe gavagai.

- Acum gata, am intrat pe panta descendenta.
- Tu chiar crezi asta?
- Da.
- De cand?
- De cand m-am nascut.

- Auzi, tu ce cauti in viata?
- Pe tine.
- Ia du-te tu si cauta-ma pe dincolo.

In fine, mentosana de pe coliva, un mail in care se spune ca sicriul pentru gavagai a fost vedeta la Romexpo.

- Brrrrr… Am inceput s-aud voci in cap. Stiam io ca nu trebuie sa exagerez.

- Sa exagerezi? Poate sa te epuizezi.

- Auzi, cine esti de fapt?

- Oboseala.

- Si de ce ma bantui?

- Esti foarte perspicace, stiai? Te gandeai la fantoma din masina trupului tau?

- Nu. Raspunde-mi la-ntrebare.

- Biiiiiine. Mecanismul e simplu. Deci tu exagerezi si-ncepi sa-ti consumi resursele. Avand o natura rabelaisiana, faci ce faci si le consumi pe toate. Dar natura are oroare de vid. Si-atunci ma cheama pe mine sa umplu hambarele pentru resurse pe care le-ai golit.

- Hai pa.

- Somn usor.

In ultima vreme sunt ca un arici pentru cateva motive extrem de intemeiate, dupa cum urmeaza: lucrez, ma lupt cu o groaza de mici idei care se bat cap in cap si-mi topaie pe degete cerandu-mi sa le scriu primele, sunt in mijlocul unei catabaze in copilarie, care initial avea rolul de a ma ajuta sa ma regasesc si a sfarsit prin a ma tenta sa scriu despre cum s-a nimerit s-ajung asa cum sunt, lucrez, citesc texte alchimice si-ncerc retetele pe care le gasesc acolo, intreprind mici calatorii in osebite scopuri, lucrez, iau decizii, pazesc tastatura de furia creativa a Pisicii, fac drumuri la fisc (sa nu uit de declaratia aditionala, ca iar imi dau astia amenda), organizez societatea secreta si citesc spalturile istoriei universului (opera a inaltului sinod al batranilor intelepti).

N-am dat faliment, dar nici n-am fost prea departe, tinand cont de numarul si durata situatiilor de downtime pe care le-am intampinat (parc-asa scru copiii corporatisti, nu-i asa?). Vazand ca blogul cade atat de des, n-am mai avut asa tragere de inima sa scriu constant. De fapt am scris, niste jumatati de texte care s-au dovedit mai laborioase decat credeam, insa nu prea am avut timp sau tragere de inima sa le termin. M-am gandit pentru mai multe clipe sa ma mut pe alt server, dar s-antamplat sa fiu prin de altele (vezi lista de mai sus), si pana la urma situatia pare sa fi revenit la normal. Profit de ocazie sa-mi cer scuze pentru datile in care ati fost intampinati de mesajul ala urat din browser (gavagai.ro is not responding).

Nevasta nu ma-nseala (sa cine stie, poate s-o fi vorbit cu Pisicu sa-mi ascunda), si nici examene n-am mai picat de cand eram mic si prost. Si nu, n-o sa te macelaresc pentru acel comentariu :)

Ritmul de publicare a textelor a avut de suferit si pentru c-am fost intr-o pasa mai exigenta si nu mi-am permis sa va ofer spre lectura toate prostiile care-mi ies din varful degetelor. Pe de alta parte, cred c-ar fi bine sa mai postez si prostii, ca sa va las placerea de a alege graul de neghina. Ce credeti? Sa va arat ce print screen am primit azi? Hai sa va arat (e un porno-job).

Cred c-am sa ma opresc aici deocamdata.

Maine am sa revin cu psihogeneza stilului pe care ma complac sa-l practic acum. Vedeti voi atunci.

Uneori, in serile lungi de iarna, cand stau la gura sobei, in loc sa inventez povesti ma transform in altcineva. Si asta e forma extrema a inventiei.
Cand spui povesti, le spui ca sa nu mai fii acolo. Te transformi din Dasein in Dakein. Lumea, sau mai degraba absenta ei, te cotropeste ca o ceata de cazaci. Apare uratul, forma hibernala  a plictisului.
Simturile ti se molesesc. Creierul incearca sa se apere de cazaci si se-nchide-n el insusi, ca niste sectanti intr-o grota asteptand sfarsitul lumii.
Lancezeala iti da ganduri bizare. Te-ntrebi nu ce cauti tu acolo, ci ce cauta acolo in jurul tau. Speriat de-asa idee cauti cartile, obligatoriu unsuroase, semn al unei vechi suferinte de plictis, ca sa faci o pasienta. Pasienta te-arunca-n viitor, face o bresa in continuul spatio-temporal. Cartile insa nu se brodesc. Tot ce este acolo comploteaza impotriva ta.
Timpul insusi pare incremenit. Un sirop gros (de hranit albine) care se scurge dintr-un borcan, naclaind fata de masa si covorul, amortindu-ti limba. Sunetele devin cleioase, aerul vascos. Pleoapele-ti aluneca-ncet, ca niste storuri de recuzita. Din culise ti se sugereaza ca-ti face placere sa fii acolo, privind flacarile si scuturandu-ti pipa. Un surogat de tihna, pe care ti-l mesteresti cu stangacie pentru a evita sa te gandesti la acea “malaise d’être là” care risca sa te puna fata-n fata cu o “malaise d’être” pe care-o banuiesti infipta-n carne, pe care-o alungi ca pe-un trantor ce da tarcoale borcanului cu sirop. O perla falsa, imbracand un fir de nisip, blocandu-ti valvele.
In asemenea seri numai povestile te mai pot salva. Succesul cunoscut de Harry Potter sau de Stapanul Inelelor (redivivus) este un simptom al dorului-de-a-nu-mai-fi-acolo al fiintei. Iar dorul asta tradeaza jindul-de-a-nu-mai-fi.
[Rezumat. La inceput apare stanjeneala de a fi acolo, Dakein. Te repliezi asupra-ti si, chiar in clipa-n care esti pe punctul de a da ochii cu tine, fugi ingrozit spre adapostul caldut al unui alt timp, al unui alt loc. Asa cum intra Pisica sub pled, lipita de mine, si viseaza mingiute intr-o inefabila uitare de sine. (Da, stiu, trebuia sa scriu "sublima")]
In serile lungi de iarna, la gura sobei, devin constient de necesitatea refugiului. Sunt tentat sa inventez inca o poveste. Sa fiu generos si sa o ofer, sa o deschid, sa o transform in adapost subteran. Imi scutur pipa si-mi intind picioarele. Imi relaxez muschii. Pentru o clipa, surogatul de tihna proiecteaza iluzia autenticitatii. Iata-ma. Iata-ma regasindu-ma, scaldandu-ma-n pofta de-a povesti. Doar pentru o clipa. Apoi revine gustul salciu al surogatului, sporind greata provocata de siropul de zahar.
“E timpul sa ma transform”, imi zic. Inchid ochii si devin altcineva.

• sa aiba taste “scurte”, adica nu inalte de ti se-mpiedica degetele taman cand ti-e lumea mai draga;
• sa aiba taste apropiate (sa nu-ti intre degetele printre ele sau sa apesi cate doua odata pentru ca un fabricant din anii 80 s-a crezut foarte creativ si-a desenat o forma quadritronconica imposibil de folosit;
• sa aiba tastele un pic adancite in centru, si nu in forma de copaie, ca asta (acuma nu scriu la tastatura mea, da nici aia nu-i mai breaza;
• sa-ti ofere senzatia pe care-o ai cand folosesti tastatura unui laptop;
• poate sa faca si putin zgomot, c-am remarcat ca nu-mi displace s-aud cum scriu repede repede ca sa nu pierd o fromulare programata peste trei fraze;
• sa poata fi folosita in jur de 14 ore pe zi;
• sa ma ajute sa nu fac atatea typos;
• sa aiba 1-2 iesiri usb (dar nu-i obligatoriu, ca pot inca sa m-aplec);
• sa nu fie foarte ondulata, ca ma obisnuiesc greu cu formele ergonomice si parca vad c-o sa scriu si mai putin;
• sa fie imuna la cafea;
• sa aiba firul atat de lung incat s-o pot lua cu mine-n fotoliu cand mai fac o pauza (nu vreau o tastatura wireless, ca m-ar intrerupe prea des; si rolul unei tastaturi e sa se faca utila, nu inutila si deranjanta);
• sa nu fie foarte mare, ca sa am loc de fituici fara sa ma gandesc c-a venit vremea sa-mi schimb ochelarii;
• sa fie foarte mare ca s-o pot tine comod pe picioare cand stau cu ea-n fotoliu;
• sa nu i se stearga literele;
• sa aiba o rotita de scroll pentru cand navighez intr-un document mai lung (dar nu e obligatoriu);
• sa n-aiba power keys pe unde nu te-astepti, ca sigur in prima zi o sa uit sa le dezactivez si parca ma vad plangand dupa cine stie ce text important sau frumos;
• sa nu-mi dea dureri de cap, de incheieturi sau de spate;
• sa ma-ndragostesc de ea si sa ma trezesc cu bucurie gandindu-ma c-am s-o folosesc;
• sa-mi faca pofta de scris.

Pe scurt, vreau o tastatura care sa nu ma preocupe, dar pe care s-o ador. Ceva care sa semene cu stiloul meu magic (o sa scriu in curand despre el).
Aveti cumva vreun nume? O sugestie? Un link? Va multumesc mult.
cu indatorare, gavagai.
PS Daca stau sa ma gandesc, mass-ul asta nu-i chiar asa cum il credeam, adica in interes personal; pot considera ca e si-n interesul blogului, ca o tastatura buna ar putea schimba dramatic frecventa cu care postez aici.