Prin scriitura intelegem proeictarea unui text. Un text este o suita de semne grafice ori acustice conventionale care fac un sens. Realizarea textului se face prin scris/vorbit. Sau prin alte procedee. Scrisul esteo peratie manuala si n-ar trebui confundat cu scriitura. Scriitura formuleaza sensul, iar scrisul il face accesibil.

Multa vreme s-a crezut ca textele sunt conserve. Scripta manent, cum ne spunea profesoara de latina, amintindu-ne poate de secretarul roscovn al lui Caesar, care umbla cu pupitrul agatat de gat si nota constiincios tot ce rostea generalul. Dar textele nu sunt conserve. Eroarea provine din aceea ca scriitura, la fel ca si vorbirea, este folosita de limbaj pentru a se manifesta. Dar si visele sunt manifestari ale limbajului. Si desenele. Si matematicile. Si sahul. Si-o sumedenie de alte lucruri pe care le facem. Iarna nu-i ca vara, iar scrisul este altceva decat vorbitul, dupa cum intuia Platon in Cratylos.

Cand spun ca scrisul face accesibil sensul textului, nu vreau sa sugerez ca scopul scriiturii este comunicarea. Scopul scriiturii este formularea sensului. Ce se intampla cu sensul astfel formulat e alta plachie de peste, care difera de la caz la caz.

Lucru curios, scriitura nu este legata indisolubil si exclusiv de scris, dupa cum am invatat la ora de literatura, cand ni se preda lectia despre doina. Scrisul este doar fixarea unei forme a sensului. Un instantaneu. Amintiti-va-ti de variantele poeziilor. Scriitura este deci un proces. Iar acest proces se desfasoara in interiorul campului posibil al limbajului. O arta combinatorie.

Lucru paradoxal, sensul preexista scriiturii. Spunand asta, nu ma refer la ideea unui text. Formularea ideii unui text este deja scriitura. Sensul preexista scriiturii in sensul ca este deja prezent in limbaj.

Limbajul este tot ceea ce suntem. Si tot ceea ce putem fi. Limbajul este mai mult decat totalitatea cuvintelor si a regulilor in conformitate cu care se folosesc acestea. Limbajul este tot ceea ce poate fi spus cu sens. Scriitura este deci un proces de selectie.

Ceci n'est pas un texte

Scriitura nu exprim, ci manifesta un sens din limbaj, la fel cum scrisul nu exprima, ci manifesta o configuratie particulara a posibilitatilor combinatorii. Scriitorii si poetii ar fi foarte tristi daca ar sti lucrul asta si, daca l-ar intui, m-ar uri pentru ca l-am dezvaluit. Pentru ca ei cred in creatie si nu vor sa admita ce tot ce scriu era deja in limbaj. Oricat s-ar da ei de rotunzi, scriitorii nu sunt mai breji decat fizicienii. Shakespeare nu a crzat sonetul XIV, dupa cum Newton nu a creat atractia universala. Limbajul este pentru scriitori ceea ce este natura pentru fizicieni. (Analogia nu este foarte fericita, pentru ca si fizicienii descopera natura in limbaj, insa voi veti binevoi a nu lua seama la atari detalii ametitoare.)

Scrisa cu litere ingrosate, concluzia acestor paragrafe prolixe este ca nu exista creatie.

Persoana care-si doreste sa scrie frumos va trbui asadar  sa dezvolte  relatie aparte cu limbajul si sensurile acestuia. Trebuie sa fie capabila sa discearna intre ceea ce poate fi spus si ceea ce nu poate fi spus. Trebuie sa fie ca un jucator de sah. De fapt asa ar fi trebuit sa explic. Limbajul este ca un joc de sah, care cuprinde piesele, tabla, regulile si toate mutarile posibile.

PS Din ciclul gavagai vs machine, transcriu doua partide. Prima dintre ele este urata si agresiva, cu hartuirea damei si atac brutal la rege; a doua pleaca tot de la apararea celor doi cai, e la fel de agresiva si contine si cateva erori:

A 1. e4 e6; 2. d4 Nb4+;3. c3 Nd6; 4. Cf3 Cf6; 5. e5 o-o; 6. e:f6 D:f6; 7. Ng5 Dg6; 8. Nd3 Dh5; 9. b4 e5;10. d:e5 N:e5; 11. h3 Cc6; 12. g4 N:c3+; 13. Re2 Te8+; 14. Rf1 D:g5; 15. C:g5 N:a1; 16. N:h7+ Rh8; 17. D:f7 Te5; 18. Df8#

B 1. e4 d6; 2. d4 g6; 3. Cc3 c6; 4. Cf3 Cd7; 5. d5 c:d5; 6. e:d5 e5; 7. Nb5 Cf6; 8. Dd3 C:d5; 9. C:d5 N:g5; 10. C:g5 o-o; 11. Dg3 Da5+; 12. c3 D:b5; 13. Dh3 h6; 14. D:h6 Te8; 15. D:h7+ Rf8; 16. Dh8#

Raspunzand, mi-am dat seama ca exista cel putin cateva lumi care au un inceput anume si care nu se vor termina probabil niciodata: lumile aflate pe semidrepte si pe semiplanuri.

In cele ce urmeaza, va propun sa renuntam la vreo doua dintre dimensiunile noastre si sa plonjam in universul fascinant al lumilor unidimensionale si bidimensionale.

Pentru inceput, ne vom imagina doua lumi, una situata pe o semidreapta iar cealalta intr-un semiplan, si le vom compara. Asadar:

Dar elementul cel mai interesant al acestor lumi este absenta timpului.Caci timpul este opera finitudinii.

.

Gasesc ca-i foarte urat din partea mea, sa scriu cuvinte fara sir in loc sa va spun o poveste frumoasa din Nepal.

Io, dupa cum v-asteptati, nu cred in asemena chestii. Da m-am gandit ca nu strica sa v-amintesc cum a inceput aceasta epopee la care suntem partasi, iata, de-atata amar de vreme.

Textul de mai jos face parte din capitolul doi al romanului lui gavagai. Vi-l livrez in a doua versiune, fara revizuiri sau adaugiri, fara aluzii la forma actuala, fara nimic care sa-i pateze aureola originara.

Pentru prima versiune, vezi gavagai incepe sa scrie.
Camera fu cuprinsă de-o tristeţe adâncă. Se făcu întuneric. Pisicu mieună speriat şi-mi sări-n braţe. Lucrurile-şi pierdură sensul. Simţeam c-aş putea rămâne-o veşnicie în acel întuneric dezolant.
- Ai o lanternă? se-auzi vocea stinsă a lui gavagai.
- Am o brichetă.
- Lasă, fac io un soare mic.
Soarele se-aprinse, arzându-ne pielea din vârful nasului.
- Hei, fă-l mai mic, mi s-au înnegrit ochelarii.
- Vezi, iar am greşit. Când ştiu c-o să relatezi ce-o să vorbim încep să mă comport stupid. Cam ca personajele tale.
- Care?
- Orcare.
- Te-ai facut tare nesuferit de vreo cinci minute-ncoace.
- Ba tu m-ai făcut. Poate n-ar fi trebuit să mă faci niciodată.
- Zici că suntem un cuplu cu probleme.
- Şi nu suntem? Ţi-am zis să mai bagi nişte descrieri.
- Şi de unde ştii tu că n-o să bag? Termină cu remarcele-astea, că-mi distrugi planu temporal.
- Ba tu ţi-l distrugi singur. Ai uitat de tasta cu semnul exclamării?
- Nu, n-am uitat. Numai că atunci mergea. Era un accent. Dacă-l repet, devine cacofonie.
- Eşti un estet.
- Şi tu un firoscos. M-ai băgat într-o fundătură şi habar n-am cum o să mai ajung să scriu cum ai fost ales Dumnezeul Nepalului.

În cameră apărură doi nepalezi mici şi îndesaţi, ataşaţi de o masa de ping-pong. Se apucară să-i strângă şuruburile. Erau gravi şi le tremurau mâinile şi evitau să se uite spre gavagai.
- Asta ce mai înseamnă? l-am întrebat în limba originară.
- O demonstraţie. Ieşirea din aporia în care zici că te-am încuiat.
- Deus ex machina?
- De ce nu?
- Că nu se cade. E prea evident, lipsit de subtilitate. Şi mai e şi învechit.
Cei doi nepalezi terminară de montat şi se prosternară în aşteptarea unui semn.
- Auzi?
- Ce?
- De ce dracu foloseşti atâta perfectu simplu?
- E un timp plăcut. Nedeterminat. Mi-aduce-aminte că lucrurile nu-s definitive.
- Dar e inadecvat.
- Ba deloc. Surprinde procesele şi te face să le-aştepţi rezultatele.
- Şi le-aştepţi până-ţi pierzi răbdarea, zise gavagai pe-un ton acru, în timp ce le făcea semn nepalezilor să se-ntoarcă în Patan.
- Mă rog, dacă nu-ţi convine am să folosesc perfectul compus.
- Perfect. Acuma povesteşte cum am fost ales Dumnezeul Nepalului.
- Aşa, pur şi simplu?
- Crede-mă, o să meargă.
- Bine.

PS Dupa cum se vede, cele doua versiuni sunt foarte diferite in forma, dar nu si in sens. Inutil sa remarc ca prima a fost abandonata intr-un folder pe care nu-l deschid niciodata si ca a doua va avea probabil aceeasi soarta.

Dupa cum foarte bine spuneam data trecuta, hai va iubesc.

Erotismul contine o indeniabila componenta eretica, deoarece obiectul sau este denaturarea scopului reproductiei, asa cu a fost ea planuita de inteligenta divina. Erotismul incepe acolo unde se termina legiuita impreunare in vederea obtineruii urmasilor, care este legitima pentru ca Dumnezeu i-a spus omului sa creasca si sa se inmulteasca. Erotismul se naste dintr-o ratacire a mintii, care incepe sa-si puna intrebari despre reproducere si abuzeaza de functiile reproductive, anulandu-l;e. Erotismul este o stare permanenta de chestionare, de intrebari si indoieli si nesigurante, care, daca functia de reproducere s-ar fi pastrat nealterata intru cuvantul sfant, n-ar fi avut nici un motiv sa apara.

Ereticii sunt asa cum sunt pentru ca un ereziarh a stat si-a-nceput sa-si puna intrebari despre adevarul credintei ortodoxe. Si, pentru ca nu gasea raspunsuri satisfacatoare, sau din motive netrebnice precum trufia cultului personal, s-a ratacit de la dreapta credinta si si-a fondat erezia: pentru a o face acceptabila pentru oamenii simpli, care nu iubesc lucrurile compuse si abstracte, si-a impanat ideile ertice cu o componenta eretica, pe care toata lumea poate sa o-nteleaga.

Intrebarile (propozitii erotetice) sunt mai mereu sursa de erezie. Omul nu poate sa creada pur si simplu, si se-apuca sa cerceteze, pacatuind in fata lui Dumnezeu si a sfintilor apostoli. In plus, orice intrebare are si o componenta erotica, pentru ca excita ori seduce in vederea obtinerii unui raspuns.

Daca toate lucrurile de mai sus sunt adevarate, si sunt, in limba originara “*Er” insemna ratacire: ca un calator care se rataceste intr-o padure ermetica si-si cauta calea ispitind semnele si punand intrebari.

Traducerea romaneasca e deficitara din punct de vedere ontologic, deoarece incurca singularul cu pluralul. Deci nu este gramaticala. Iar ceea ce nu este gramatical nu exista, dupa cum spunea Lewis Carroll in povestea noii clopotnite a bisericii lui Christos din Oxford. Sa ne imaginam insa, de dragul discutiei, ca traducerea romaneasca a expresiei ar exista (ceea ce nu-i deloc esential pentru textul asta).

Primul om care spune ca cele trei cuvinte au fost rostite de Cezar este Suetoniu, autor latin care a scris un pamflet la adresa primilor 12 imparati romani. In epoca-n care (si despre care) scria Suetoniu, imparatul era in conflict cu senatul; de aici si pamfletul, autorul luand partea senatorilor; dar Cezar n-a avut nimic cu cele 300 de togi senatoriale; deci Suetoniu n-avea motive sa-si bata joc de el; mai mult, a incercat sa-i perie imaginea.

In realitate, cuvintele au fost rostite pe malul Rubicondului (afluent al Padului, care si-a primit numele de la taranii din zona, mari amatori de salam italian). Ajuns la afluent, Cezar a-nceput sa joace barbut cu cativa legionari. (Spera chipurile sa faca niste bani ca sa-si plateasca datoriile acumulate la Roma.) La un moment al jocului, generalul chelios, intaratat, puse la bataie intreaga Roma. Tensiunea crestea. Jucatorii o simteau sub aspectul unei gadilaturi pe sira spinarii, din cauza firelor de par de spate. Cezar a luat cele 4 zaruri, le-a bagat intr-un pocal, l-a agitat o vreme si, cand n-a mai suportat tensiunea, a injurat, a aruncat zarurile si a zis “alea iacta est”. Din nefericire pentru el si pentru senat, fetele zarurilor au aratat cainele, ceea ce-nsemna ca a pierdut Roma la barbut.

Urmarea episodului a fost trecerea intempestiva a Rubiconului cu legiunile din Galia, instapanirea asupra Orasului si numirea in posturi de pretor-sef si tribun a celorlalti barbugii.

Iar daca se vor gasi clevetitori care, in reavointa lor nemasurata, vor incerca sa puna stavila cursului limbii si sa-l inchiza-n canonul academiei, pedeapsa crunta a maniei mele ii va lovi in moalele capului. Iar Pisicu o sa-i zgarie pe nas.

Asa sa ne-ajute gavagai si Zeullimbajului

PS Am decis sa iau aceata masura deoarece e limpede ca limba romana mi-a ramas mica.

Dar, cum se-ntampla de obicei in cazul semnelor rele, mereu se gasea cate-o alta limba care sa dea peste galeata goala, de rasuna Carpatii de parca Omu de Tinichea ar fi-nceput sa se bata cu pumnu-n piept, laudandu-se ca ce tare e el. Si, ca s-alunge ghinionu, limbile care dadea peste galeata goala lasa-n ea cate-un cuvant. Si azi asa, maine-asa, galeata s-a umplut cu cuvinte.

Si-apoi, sunt tentat sa scriu, intr-o sambata a aparut gavagai. Si galeata a-ncxeput sa dea pe-afara. Dar sa rezist ispitei.

Ca sa va convingeti ca nu va mint, ganditi-va la un cuvant oarecare. Apoi ganditi-va-ti din ce limba vine. (Daca nu stiti, probabil ca-i din slavona, cumana ori peceneaga).

PS Textul asta s-a nascut cand am fost intrebat din ce limba vine “nisip”. De parc-ar fi fost natural sa vina din alta limba.

PPS Galeata, adica tabla ei, inseamna in aceasta analogie regulile sintactice, care sunt innascute, iar manerul galetii inseamna elementele metalimbistice ale limbii.

PPPS In epoca-n care se forma alte limbi, teritoriul in care se vorbeste romana era locuit de dridoizi. Dridoizii n-aveau o limba a lor, ci comunicau prin scancete si gemete.  Erau saraci si le ghiortaiau matele. Erau asa de saraci, ca-si coseau vasele de lut cu sarma ruginita gasite pe jos (vestigiu al culturilor precedente, cum sunt acuma pietrele din cetati cu care-si fac romanii case). Ca conformatie erau mici, negriciosi si cu capu mare. Dridoizii mai sunt numiti si straromani. Umanitatea, in ciuda eforturilor unora ca Donald Trump, n-a reusit inca sa creeze o chestie mai urata ca cultura materiala a dridoizilor.

In folosirea curenta, expresia care nr preocupa in aceste randuri exprima o nepasare ostentativa. Ne asteptam cu totii sa scriu doar “nepasare”. Dar, daca esti nepasator, nu-ti pasa sa-ti exprimi nepasarea; te multumesti sa-ti vezi de interese si sa nu te intereseze de ce nu te intereseaza.

Scopul expresiei “Ma doare-n cot” este deci de a transmite ceva precum “Voi credeati ca-mi pasa, da uite ca nu-mi pasa. Sac!”; ori “Ar fi trebuit sa-mi pese, da uite ca nu-mi pasa”.

Datorita acestei folosiri, operatia la care a fost supus zilele trecute fostu presedinte Iliescu a reusit sa razbata in atentia publica, pe care o credeam acaparata de afacerile politice de familie ale actualului presedinte. Oamenii au gasit inca o data confirmarea ca pe fostul presedinte l-a durut (prima data au gasit-o cand cu zona zoster pe motive de stres).

Originea expresiei “ma doare-n cot” este neclara si porneste de la o eroare. Cel care-a inventat-o a asumat ca oasele nu pot simti durerea. (Putem presupune si ca era un bataus, si ca dadea cu cotu-n spatele adversarilorm sau ca folosea mijloace de transport in comun si era un pensionar cu coate ascutite sau, de ce nu, ca era un parvenit care stia sa dea din coate, dar am intrat deja pe terenul alunecos al speculatiilor.) In realitate, durerea de cot este destul de neplacuta si deloc pasibila sa te lase nepasator.

Paragraf personal. Trebuie sa va marturisesc ca pe mine ma doare adesea-n cot. Mai precis in cotu stang. De foarte multi ani, cotu stang e organu meu de sprijin cand scriu si cand citesc. Din motivul asta pielea s-a ingrosat si si-a pierdut elasticitatea, ajungand la o forma care numai  estetica nu e. Am un cot atat de urat, incat poti lesne accepta ca e portretul viu al expresiei cu tocitul coatelor.