Sa nu ma-ntelegeti gresit, nu m-am plictisit de loc de scris aici. Ciornele s-au imbulzit o vreme si-n cele din urma au facut o lista de asteptare foarte ordonata. S-au agitat un pic, au fost intelegatoare fata de imperativele momentului si-n cele din urma s-au resemnat. La fel si cuvintele.

Ceea ce lipseste din ecutaia cu care ne-am obisnuit este exuberanta. Traversam o perioada cerebrala, de rescriere a textelor, opera de indiguire a unui fluviu salbatic. In conditiile-astea jena resimtita in momentul in care vreau sa apas butonul de publish pentru a va arata un torent fara contururi precise e oarecum de inteles.

Na ca m-am blocat, as putea sa spun. Monstrul a inceput sa-si devoreze membrele, desi e constient ca din treaba asta nu poate rezulta decat imobilitatea. Un blog parmenidian. De fapt nu-i deloc asa. E inselator. Nu-i vorba de imobilitate, ci de stagnare. Aplecarea spre manierism (care s-a manifestat inca de la primele productii, in vremuri imemoriale) isi gaseste acum neavenita desavarsire.

Am intuitia ca daca nu iau o pauza de la mine o sa ajung sa ma macin. Iata, chiar si acum, am intrerupt textul asta pentru a ma arunca in altul (dar de alta factura), aproape m-am sufocat intr-o nota de subsol. Da, am nevoie de o pauza.

Pauza la care ma refer nu va consta in absenta de pe blog (dimpotriva, as spune). Ea va consta intr-un experiment. Vreme de cateva zile am sa fac un tabloid. Nu unul obisnuit. Nu despre oamenii si situatiile care atrag atentia editorilor ziarelor cu pagini mici si tiraj mare. Departe de mine gandul asta. Tabloidul pe care-o sa-l incerc e unul personal, in parte inventat, in arte inventar. Un soi de lista de lucruri mirabile.

Ca sa fiu sincer pana la capat, vreau sa fac experimentul asta si pentru a practica un discurs al alteritatii, care sa nu fie susceptibil la rescriere cerebrala, texte fara intentie si fara motiv, un soi de vectori liberi, plutind in suspensie intr-un plan care le e strain.

Acestea fiind zise, sa-nceapa petrecerea.

- Ce e ala taxidermist, gavagai?
- E un om.
- Ce fel de om?
- Un om trist si singur.
- Si ce face?
- Munceste toata ziua.
- Ce munceste?
- Scoate mate.
- Si vopseste taxiuri?
- Nu, impaiaza.
- Aha, deci cauti impaietor.
- Da.
- Pentru ce?
- Ca sa ma-mpaieze cand oi muri.
[youtube]rNfyGHTQXu4[/youtube]
Cautarea mea se este prilejuita de frica de a nu fi ingropat de viu, care mi se pare foarte fireasca, si, mai nou, de profetia mincinoasa a lui Vlad. Ca decat sa fiu ars si sa nu ramana moaste din care sa se-mbogateasca antreprenorii viitorului, mai bine sa stau impaiat intr-o cutie de clestar si sa va spionez. Sa v-astept in pelerinaj si sa va sperii cu fata mea ca de ceara si cu ochii fara lumini. (hai, gata, ca ma visati la noapte).

Moastele ii vor ramane taxidermistului, sa faca cu ele ce-o pofti.

Intre timp, cat sunt (aparent) sain et sauf, va mai anunt ca-mi caut o Leah Hirsig, sa fondam Marele Ordin al Caribului.

PS De azi inainte, daca aveti chef, puteti imprima textele de pe blog.

PPS Gata, de luni redevin serios si va spun povesti.

Stateam alataieri cu mana sub cap si citeam niste litere de pe o foaie. Cand am ajuns pe la trei sferturi, a aparut Angoasa.
- Iti dai seama c-o sa mori, nu-i asa? ma intreba ea.
- Ndap, am zis ca sa nu tac din gura. (Nu prea aveam chef sa-i vorbesc, si ma purtam cu ea asa cum va purtati cu cersetorii care stau langa ghiseele chioscurilor cu covrigi.)
- Da stii ca poti sa mori orcand? De exemplu in noaptea asta.
- Mare minune-ar mai fi si asta, m-am indoit in doi peri.
- Sa mor io…
- Bine, daca tu zici.
Am incercat sa caut telecomanda, dar se vedea treaba ca mi-o ascunsese.
- Hai lasa ironiile si telecomanda. Io-ti vorbesc serios.
- Ok, o sa mor. Si?
- Ma rog, io ziceam sa-ti amintesc.
- Da, merci. Alceva?
- Da, mai am. Ti-ai facut testamentul?
- Pfoaaaaa, sarumana.
Si-asa am ajuns in situatia sa-mi fac testamentul.

Am intors foaia pe care citisem litere pe spate (verso) si i-am dat drumu, ca sa am o ciorna: “Io, gavagai m’bo, in deplinatatea puterilor si, desigur, a facultatilor mentale, indemnat de Angoasa, am pus mana pe stilou si-am inceput redactarea prezentei ciorne de testament.” Si-am continuat cu un paragraf despre ce cred io despre lume si viata si cu inca unul in care dezvaluiam ce parere am despre mostenitori (asta-i dreptul inalienabil al muribundului, mi-am zis ca sa nu ma rusinez de asa credinte intime). Apoi am trecut la dispozitii (notate cu bullets, ca la rezidentiat).

Aproape de final, pe cand ma pregateam sa-mi frec mainile de frig si multumire, am intampinat o cumpana: deci bilele de sticla i le dau lu Alin (dac-o mai apuca), cartea de telefon lu Rodica, spatiul publicitar de pe cruce il dau in scopuri caritabile (sa nu uit sa caut un ong care militeaza pentru propasirea fericirii pisicilor si sa sterg chestia cu spatiul de pe cruce, ca sa pastrez standardele, desi ideea nu e rea si-ar trebui sa-mi fac o agentie outdoor)… Dar ce fac cu textele de pe blog? Ca poate-i pacat sa dispara cand imi expira contractul de gazduire si n-o sa mai fiu pe deasupra pamantului ca sa platesc. Hm. Incurcata treaba.

Tot descurcand itele ca Aleksandr Filipovici Machidonov la Gordion, mi-a dat prin  cap sa ma folosesc de blog ca sa-l salvez. Pe scurt, CAUT EDITOR. Cineva care sa aiba rabdare sa adune de pe blog textele care merita o bruma de atentie, sa le perie (ceva mai mult), eventual sa le confrunte cu manuscrisele (sunt puse intre doua rafturi cu carti) si sa le trimita unei edituri (ma rog, multora, da o sa am grija sa las si o rezerva de toner pentru treaba asta).
Editorul trebuie sa faca dovada unei bune cunoasteri a limbii lu gavagai (c-as nedreptati-o sa-i zic romana).
Editorul va figura ca testament (ca legatar si mostenitor), si ii vor reveni 1/3 din drepturile de autor si conexe (asta daca nu cumva Pisica si Pisicu vor fi de acord sa le cedeze partile lor respective in schimbul angajamentului ca va avea grija sa le cumpere puisori galbeni de la piata, de doua ori pe saptamana.)

Daca sunteti interesat(a) de oferta, lasati un comentariu si va voi contacta in cursul urmatoarei saptamani (vinerea viitoare vine avocatul sa-mi ia testamentul si sa-i face ce se face ca sa fie legal).
Rugandu-ma de mine sa nu mor inainte de legalizare,
al vostru gavagai m’bo.

PS Pentru a ilustra textul asta, nimic mai potrivit decat Son House, Death Letter Blues:

[youtube]8jN5vqEyV7g[/youtube]
PPS btw, cum vi se pare Got the blues? I-am schimbat tema (am pus-o pe cea de pe blogul asta, dar am modificat-o destul de mult; si-as renunta la sidebar-ul din stanga si pe asta). Si, ca tot am adus vorba despre Got the blues, o sa public curand ceva despre County Farm Blues, o sa v-anunt io cand reusesc sa ma mobilizez.
PPPS Imi cer scuze pentru multele situatii de downtime din ultima vreme. Sper ca situatia sa se remedieze cat de curand si sa nu ma trezesc cu blogu offline atata vreme cat inca sunt peste pamant si pot sa platesc facturi.

“Importanta inventiei”, a  declarat Mirinda Panta, directorul INCN, “consta in aceea ca este destinat preintampinarii si combaterii certurilor si violentelor domestice. Inchipuiti-va ca ati avea un aparat care sa va poata anunta in ce stare va fi sotia dumneavoastra peste 8 ore, cand veti veni beat de la serviciu. Acum nu mai e nevoie sa va inchipuiti: aparatul exista.”

Aparatul consta intr-o placa de lemn (stinghie), un tub de sticla in care e alcool de culoare rosie si gradatii (emoticoane din Yahoo Messenger). Principiul este cel intuitiv, asa ca n-are sens sa insist.

“Sper”, cica ministrul Industriei intr-o alocutiune rostita cu ocazia lansarii pe perete a barometrului, “ca acest aparat nu va face obiectul spionajului industrial ori al piratajului. Pe langa pierderile economice firesti pe care le-ar incasa economia nationala, situatia ar provoca scandaluti in camine, afectarea imaginii Nepalului si alte pierderi economice care deriva din asta.”

Intrebat ce crede despre barometru, gavagai a cerut trei bucati (pentru el, Pisicu si Pisica).

In Smithsonian Global Sound for Libraries  veti gasi 1785 de blues-uri. Si nu orice fel de blues-uri, ci alea din colectia Document Records (un label austriac lansat intr-o epica misiune de salvare).  Puteti sa le ascultati pe toate; daca vreti, le puteti cumpara.

In American Song Database veti gasi 1541 de blues-uri. Cu optiunea de a asculta tot albumul.

In unele zone, cele doua baze de date se completeaza, dar multe titluri se suprapun.

Per total, un deliciu.

Accesul fiind gratuit doar pana pe 30 aprilie, v-as sfatui sa va grabiti. Cu speranta c-o sa va placa,
gavagai.