Jurnalul Dumnezeului ales al Nepalului » Romanul lui Gavagai

Fisa de personaj – Ivan Ivanovici Mihalcenko

gavagai — Sat, 20 Dec 2008 12:03:53 +0000

Ivan Ivanovici locuieste la Minsk (Belarus ca tinut al alteritatii).
- statul poate sa fie (post)comunist, insa contextul trecutului trebuie sa fie flou (asa cum este si alteritatea)
Copilaria lui Ivan Ivanovici – intr-o lume profunda, in care sensul se produce altfel (insa in mod diferit fata de acel altfel al alteritatii prezente).
I.I. are 50 si ceva de ani; e burlac; nu i-a trecut niciodata prin cap ca ar putea sa se insoare.
- nu are sentimente; el doar le produce; nu este agent, ci pacient.
I.I. lucreaza in ministerul de finante. este un magician al cifrelor fara a fi constient de asta.
A fost la razboi. Nu se stie exact la care.
Este greoi si incet. Are parul grizonat. Locuieste intr-o garsoniera. Intr-un bloc inalt. Se-mbraca-n costum gri. Ii plac rachitelele. Bea vodca (sambata), mult ceai si mananca pasat.
Parintii
- Mama (Olga Ivanovna) – inalta, palida. Nu doarme niciodata. se plictiseste. Un plictis cronic.
Tatal – necunoscut. dar asta nu trebuie sa mire pe nimeni.
Ivan Ivanovici a aparut (chiar daca descriu maniera neobisnuita in care s-a nascut).
Olga Ivanovna a plecat de-acasa ca si cum s-ar fi maritat. s-a mutat firesc, intr-un sat vecin, intr-o casa veche si scunda. L-a facut pe I.I. pentru ca femeile fac copii. Este capabila de-o mare iubire, insa iubirea nu se realizeaza. Nu din lipsa de obiect, caci a avut curtezani (de pilda acel locotenent, sau actorul brunet), ci pur si simplu (habar n-am cum se poate descrie senzatia asta). La fel ca si I.I., Olga Ivanovna este in lume si in afara ei.
Copilaria
- in satul natal; copilul I.I. are o vulpe si o morisca. Este intelept – nu in privinta comportamentului, care aporape ca lipseste, ci in aceea a gandurilor.
Scoala primara – literele au perdonalitate, cifrele sunt vii. Literele sunt precum oamenii, cifrele precum vulpile. I.I. este in cuvinte si in afara lor. Relatia cu cifrele este diferita. Le mangaie, le vorbeste (folosind concepte matematice), le perie, iese cu ele la joaca, le-aduna, le-mparte, le frange-n radicali.
Scoala secundara – La Minsk.

Texte asemanatoare:

Teasing: o noua epifanie a lui gavagai

gavagai — Mon, 08 Dec 2008 07:45:58 +0000

Se cuvine uneori, cand ne simtim sfarsiti si fara rost, sa ne-ntoarcem la surse, ducand cu noi speranta unei reinventari, unei redescoperiri, unui nou inceput.

Io, dupa cum v-asteptati, nu cred in asemena chestii. Da m-am gandit ca nu strica sa v-amintesc cum a inceput aceasta epopee la care suntem partasi, iata, de-atata amar de vreme.

Textul de mai jos face parte din capitolul doi al romanului lui gavagai. Vi-l livrez in a doua versiune, fara revizuiri sau adaugiri, fara aluzii la forma actuala, fara nimic care sa-i pateze aureola originara.

Pentru prima versiune, vezi gavagai incepe sa scrie.
Camera fu cuprinsă de-o tristeţe adâncă. Se făcu întuneric. Pisicu mieună speriat şi-mi sări-n braţe. Lucrurile-şi pierdură sensul. Simţeam c-aş putea rămâne-o veşnicie în acel întuneric dezolant.
- Ai o lanternă? se-auzi vocea stinsă a lui gavagai.
- Am o brichetă.
- Lasă, fac io un soare mic.
Soarele se-aprinse, arzându-ne pielea din vârful nasului.
- Hei, fă-l mai mic, mi s-au înnegrit ochelarii.
- Vezi, iar am greşit. Când ştiu c-o să relatezi ce-o să vorbim încep să mă comport stupid. Cam ca personajele tale.
- Care?
- Orcare.
- Te-ai facut tare nesuferit de vreo cinci minute-ncoace.
- Ba tu m-ai făcut. Poate n-ar fi trebuit să mă faci niciodată.
- Zici că suntem un cuplu cu probleme.
- Şi nu suntem? Ţi-am zis să mai bagi nişte descrieri.
- Şi de unde ştii tu că n-o să bag? Termină cu remarcele-astea, că-mi distrugi planu temporal.
- Ba tu ţi-l distrugi singur. Ai uitat de tasta cu semnul exclamării?
- Nu, n-am uitat. Numai că atunci mergea. Era un accent. Dacă-l repet, devine cacofonie.
- Eşti un estet.
- Şi tu un firoscos. M-ai băgat într-o fundătură şi habar n-am cum o să mai ajung să scriu cum ai fost ales Dumnezeul Nepalului.

În cameră apărură doi nepalezi mici şi îndesaţi, ataşaţi de o masa de ping-pong. Se apucară să-i strângă şuruburile. Erau gravi şi le tremurau mâinile şi evitau să se uite spre gavagai.
- Asta ce mai înseamnă? l-am întrebat în limba originară.
- O demonstraţie. Ieşirea din aporia în care zici că te-am încuiat.
- Deus ex machina?
- De ce nu?
- Că nu se cade. E prea evident, lipsit de subtilitate. Şi mai e şi învechit.
Cei doi nepalezi terminară de montat şi se prosternară în aşteptarea unui semn.
- Auzi?
- Ce?
- De ce dracu foloseşti atâta perfectu simplu?
- E un timp plăcut. Nedeterminat. Mi-aduce-aminte că lucrurile nu-s definitive.
- Dar e inadecvat.
- Ba deloc. Surprinde procesele şi te face să le-aştepţi rezultatele.
- Şi le-aştepţi până-ţi pierzi răbdarea, zise gavagai pe-un ton acru, în timp ce le făcea semn nepalezilor să se-ntoarcă în Patan.
- Mă rog, dacă nu-ţi convine am să folosesc perfectul compus.
- Perfect. Acuma povesteşte cum am fost ales Dumnezeul Nepalului.
- Aşa, pur şi simplu?
- Crede-mă, o să meargă.
- Bine.

PS Dupa cum se vede, cele doua versiuni sunt foarte diferite in forma, dar nu si in sens. Inutil sa remarc ca prima a fost abandonata intr-un folder pe care nu-l deschid niciodata si ca a doua va avea probabil aceeasi soarta.

Dupa cum foarte bine spuneam data trecuta, hai va iubesc.

Texte asemanatoare:

Primul meu roman

gavagai — Sat, 30 Aug 2008 05:09:34 +0000

Ehei, dragii mosului, ia dati-va-ti un pic mai aproape si-ncalziti-mi oasele batrane cat va zic povestea primului meu roman. Pe care l-am scris, ca de citit nu mai tiu minte. Asa. Hai, asezati-va-ti odata, nu va mai foiti atata, ca-i loc pentru toata lumea.

Primul meu roman l-am scris pe cand eram student. Ma refer la ceva scris de la capete la calcaie, ca mai scrisesem si-nainte, da fara sa ma-nvrednicesc a termina. Ca si pe asta era sa-l abandonez. Sa vedeti poveste.

Incepusem sa scriu in vacanta dintre anu 1 si anu 2. In primu capitol niste oameni calca un caine cu masina si-l arunca intr-un tomberon. In capitolu 2 aparea un personaj care semana cu mine. Si mai era o personaja care-mi cam placea, numai ca urma sa aiba un destin tragic pe la capitolu 6. Si scrisu ma prinsese-asa de tare c-atunci cand a fost sa-nceapa iar scoala nu m-am dus o saptamana. Si poate nu m-as fi dus nici mai mult, daca nu-mi zicea cineva ca se transferase o fata pe care merita s-o cunosc. Da, ma, copii, chiar merita, cand am vazut-o m-am albit.
- Era chiar asa de urata?
Dimpotriva, era personaja din romanu meu.
- Asta-i prea de tot.
Asa mi-am zis si io, numai ca i-am dat si ei sa citeasca si-a vazut ca scrisesem despre ea si s-a speriat.
- Credea c-o urmarisesi?
Nu, se speriase ca urma s-ajung la capitolu 6.
- Io o-nteleg.
- Io nu.
- Si io o-nteleg.
Eh, nu stiu daca trebuie s-o-ntelegem sau nu. Important e ca n-am mai ajuns niciodata la capitolu 6.
- Pai ziceai ca l-ai terminat.

Imaginea timpului

Da, da-n alta forma. N-am mai scris despre oameni, am inceput sa scriu despre timp. Si-am tot scris, pana-n anu 4.
- E o prostie sa nu scrii despre oameni.
- Ba-i o prostie sa scrii.
- Despre oameni?
- Nu, despre orice.
- Ssssssssst… Si ce s-a mai intamplat?
Nimic. Cand scrii despre timp nu se-ntampla nimic. Esti in suspensie. Si asta trebuia sa povesteasca romanu. De-aia se putea citi si-n mai multe feluri. Avea mai multe capete si mai multe calcaie.
- Mare branza.
Da, ai dreptate. Nu era nici o scofala.
- Ai copiat ideea din Sotron, nu-i asa?
Nu-i asa. Sotronu l-am citit cand aproape terminasem. M-am cam intristat.
- Vezi ca s-a-ntamplat ceva? Esti un mincinos.
- Taci, fata… Si ce-ai facut cu romanu?
Nimic, ce era sa fac. Era o porcarie sinistra.
- Io as vrea sa-l citesc.
- Ca s-avem de ce rade.
- Chiar, ne zici si noo o propozitie din el?
“Capriciu al timpului, Dumnezeu traieste eternitati de o clipa.”
- Ha ha ha.
- Ho ho ho.
- Hi hi hi.
- Si-al doilea roman cum era?
Era c-un incest. Da lasa, va zic despre el alta data. Acum haideti sa va beti laptele si sa va bagati in patut.
- gavagai…
Da.
- Ce-i ala incest?

Texte asemanatoare:

Duminica Tomii

gavagai — Mon, 05 May 2008 21:05:01 +0000

Intr-o dupa-masa de duminica, imbuibat de-atata miros de smirna, gavagai a iesit sa ia putin aer in gradina aerului. gavagai nu-i mare iubitor de gradini, dar asta-i place-n mod deosebit pentru mirosul ei de carbon si cunoastere pe care-l emana. Ori de cate ori e invitat de ziua Domnului, adica-n fiecare duminica, gavagai face ce face si paraseste adunarea chefliilor pentru a se-ntretine cu Sarpele, pe care-l antreneaza-n lungi duspute sofistice doar ca sa-l enerveze si sa se-amuze auzindu-l sasaind.

In dupa-masa pe c are-o am in vedere gavagai nu s-a intalnit cu Sarpele; era o zi ploiaosa, iar acesta intrase-n gaura lui, sa se-ncalzeasca-n paiele depuse-acolo cu grija de Pronie.
“Hm, isi zise gavagai, m-am lins pe buze de sofisme. Acuma trebuie sa ma duc sa beau cu aia.”
Si tocmai cand se pregatea sa se duca sa bea cu aia, iata c-a dat peste Toma Necredinciosu, care diseca o broasca.
- Ce faci aici, Tomo?
- Iaca, disec o broasca.
- Nu ti-ar fi rusine sa-ti fie obrazului, omori lighioane in gradina Domnului.
- Pai ce sa fac, Doamne? Acuma oricum nu se mai considera pacat.
- Ia spune, de ce-o diseci?
- Pai ca sa vad daca are de toate-n ea.
- Si are?
- Are, Doamne, fir-ar ea a boalii, ca ma dor ochii de-atata chiorat.
- Pai puteai sa ma-ntrebi pe mine si sa n u te mai chiorasti.
- Doar nu mi-oi spune ca ai ochelari d-aia cu raze XXX.
- Am, Tomo, de ce sa n-am. Da nu cu ochelari as fi vazut.
- Da cu ce?
- Cu inductia.
- Ptiu, drace, taci sa nu te-auza Popper, ca-i in boschetu-ala de colo.
- Pai ce face-n boschet?
- Sta cu-n benoclu la ochi si cauta ciori albe. Si tine-o curca de sfoara.
- Curios. Credeam ca-i la Shaitan.
- Tzî. Nu mai e, c-a facut schimb cu Dumnezeu, i l-a dat pentru Feyerabend.
- Pai bine-atunci. Hai ca io m-am cam plictisit. Ma duc sa beau ceva cu aia.
- Margi sanatos.
- Auzi?
- Aud.
- Esti sigur?
- Cred.

Texte asemanatoare:

gavagai incepe sa scrie

gavagai — Fri, 11 Apr 2008 10:32:27 +0000

- Iti place ce-am scris pan-acum?
- Hm… mormai gavagai.
- Hm, zisei. Vrei sa incerc altfel?
- Nu.
- Atunci?
- Nimic.
- Nimic nu te multumeste! i-am zis apasand cu putere tasta cu semnul exclamarii.
- Nu, m-ai inteles gresit. Vroiam sa zic ca faptul ca scrii despre mine imi subliniaza peste masura ipostaza de personaj.
- Atunci nu mai scriu.
- Trebuie sa scrii! izbucni gavagai provocand un cutremur.
- Fii mai atent cu izbucnirile-astea, i-am zis privind cioburile unui bibelou.
- Vrei sa-l repar?
- Nu.
- Bine, zise el trimitand cioburile-n Scotia.
Am tacut. Ne uitam in fundul paharelor si ascultam zumzetul tensiunii care aparuse in camera. Pisicu se ascunse dupa piciorul mesei, pandind-o. Isi lipi burta de covor, isi misca fundul in dreapta si-n stanga de cateva ori si facu un salt (arcuit, cum ar spune altcineva). O prinse intre maini si incepu sa se joace cu ea, mimand frica si cruzimea. Am inceput sa radem.
- Mai vrei un pahar cu apa? intreba gavagai si-mi umplu paharaul inainte sa apuc sa refuz. A fost o prostie sa creez tensiune-aia, continua el. (Pauza.) Chiar, Dumnezeii gresesc?
- Habar n-am, nu cunosc decat unul. Da cred ca mai gresesc uneori.
- Cu siguranta, rosti el solemn.
- Ce crezi c-ar zice alti Dumnezei daca te-ar auzi vorbind asa?
- N-am nici cea mai vaga idee.
- Poate ca ei nu gresesc.
- Eu mai gresesc.
- Da, dar tu esti un dumnezeu facut, nu nascut.
Crezi? (pauza). De fapt ai dreptate…
Camera fu acoperita de o tristete adanca. Se facu intuneric. Pisicu mieuna speriat si imi sari in brate. Lucrurile isi pierdura sensul. Simteam c-as putea sa raman o vesnicie in intunericul ala. “Trebuie c-asa e sa fii mort”, zise o voce. “Tot ce se poate”, am gandit.
- Ai o lanterna?
- N-am.
- N-ai de nici unele, mormai gavagai suparat si facu sa apara o cutie cu lanterne taiwaneze.
- N-ar fi ai usor s-alungi tristetea asta? Oricum e artificiala.
- Ai dreptate, se lumina el odata cu-ncaperea. Se pare ca sunt incapabil sa fiu Dumnezeu, adauga zambind.
- S-au mai vazut cazuri.
- Da, dar cazul meu ma itereseaza in mod deosebit.
- Ar trebui sa-i intereseze mai degraba pe enoriasii tai.
- Nu stiu. Ei sunt multumiti ca-s ubicuu si luminos.
- Da, s-au obisnuit sa se multumeasca cu putin.
- Cred ca de-asta m-au si ales, se arata gavagai convins.
- Nu-i prea onorabil ce spui.
- Pff, pufni el. Credeam ca stii ca ma ridic deasupra onoarei.
- Hai ca parca ti-ai mai revenit, am remarcat observand un soare mic care-aparuse pe tavan.
- Ndap. Am descoperit cum e sa ai indoieli.
- Mai degraba ai descoperit cum e sa fii confuz.
- Da. E ca si cum ai scrie. Imi place.
- Pai hai sa te-apuci de scris.
- Hai.

Texte asemanatoare:

Capitolul tz, in care gavagai este infect

gavagai — Fri, 17 Aug 2007 12:53:52 +0000

Intr-o zi de luni, pe cand gavagai se recupera de pe urma sarbatoririi zilei sale, se ridica intr-u cot si incepu urmatorul dialog:

- Ăăăă…., zise gavagai, sunt infect.

- Infect? Cum adica?

- Pai uite-asa bine. Sunt infect.

- Cine ti-a zis asta?

- O fata.

- Pai ce i-ai facut?

- Nimic.

- Si ti-a zis asa, pur si simplu.

- Nu, mai intai s-a uitat pe-o foaie si dupa aia a zis ca sunt infect.

- Pai ce fel de foaie era?

- Nu stiu, cred ca era o fituica.

-Hm… pai de ce sa fi avut nevoie de o fituica?

- Nu stiu, m-am gandit ca ca sa nu se emotioneze. Fetele se emotioneaza adesea in prezenta mea.

- Si chiear nu i-ai facut nimic?

- Nu. Sa mor io.

- Da ea? Ea ti-a facut ceva?

- Da. Ea m-a intepat.

- Foarte ciudat… Dar cum poate sa fie un Dumnezeu infect?

- N-am habar. Poate ca e infect cand are ganduri nedumnezeiesti.

- Ti s-a-ntamplat?

- Da, saptamana trecuta. Beam o cana cu apa cu Loki si ne gandeam ca poate personajul rau din biblia crestina nu e Lucifer, ci Sarpele; ca poate Lucifer nu-i decat un agent al Sarpelui. Da ne-am incurcat, ca nu stiam daca Lucifer a cazut inainte sau dupa ce-a aparut Adam si Eva. Io eram tentat sa cred ca a cazut dupa aia, da n-as putea sa stiu.

- O infectie dogmatica, deci.

- Da. Da ma vaccinasem…

- Pai poate nu erai imun la tulpini crestine.

- Da, poate.

- Auzi? Da cu ce te-a-ntepat fata aia? Si de ce?

- Pai io i-am zis sa ma-ntepe. Si ea a luat un ac si m-a-ntepat.

- Si acul era gaurit? Ti-a luat sange?

- N-as putea spune.

- Pai cum n-ai putea spune?

- Pai nu ma uitam, ca mi-era frica. Mi-e frica sa ma-ntepe fetele.

- Pai atunci de ce i-ai mai zis sa te-ntepe.

- Atunci mi s-a parut o idee buna. Nu mi s-a parut asa, da vroiam de mult sa folosesc cliseul asta.

- Si tu n-ai intrebat-o de ce spune ca esti infect?

- Ba da.

- Si ce ti-a zis?

- Ca cica am prea multe leucocite in sange.

- Pai de ce n-ai zis asa de la-nceput?

- Pai ce, crezi ca eram prost? Altfel cum sa mai aduc in discutie infectia dogmatica?

- Da, ai dreptate… Si cu ce esti infectat?

- Cu ceva.

- Si ce-ai de gand sa faci?

- Nu stiu. Fata aia zicea ca sa iau antibiotice. Da io n-o sa iau.

- Pai cum sa nu iei?

- Pai, daca iau, o sa mor.

- Dumnezeii nu mor. Ei dau viata.

- Da, asa se spune. Da daca iau antibiotice, asta-nseamna sa-mi neg natura de datator de viata. Si asta-nseamna sa ma infectez dogmatic, sau macar ideologic.

- Da, ai dreptate.

- Mai bine sa fiu infect somatic decat infect ideologic.

- Mai bine.

Texte asemanatoare:

Leapsa de la Puck

gavagai — Mon, 09 Jul 2007 21:00:19 +0000

Acum vine celebrul paragraf cu “am primit o leapsa”. De data asta este de la Puck (ti-am pregatit o surpriza). Este vorba despre leapsa cu ce i-as intreba pe dumnezeul crestin si pe diavol (pe care nu, n-am primit-o pan-acuma).

In calitatea-n care-am fost ales, mi-a fost dat sa ma-ntalnesc in cateva randuri si cu dumnezeul crestin si cu diavol; una din intalnirile cu dumnezeu, dupa cum am mai scris pe undeva, constituie capitolu 5 din romanu lu gavagai; despre diavol ammai scrs in cateva randuri, ceea ce a fost o miscare buna, pentru ca mereu aduce trafic din cautari (desigur, nu in aceeasi masura ca sarutul cu limba). Darsa nu mai divagez.

Ce l-am intrebat pe Dumnezeu

- Pai (ca stiti ca io vorbesc cu pai) de ce-ar fi scotienii deranjati de deseurile lucrarilor mele divine?

- Pai, raspunse Dumnezeu, de pilda cand le-ai trimis toata mila aia… Toata tara a ramas blocata, oamenii plangeau pe birouri, mamele isi abandonau copiii ca sa adopte altii, din lumea a treia… Sau cand le-ai trimis toti soriceii… Stii catioameni au murit de foame?… Ai putea, te rog, sa nu le mai trimiti acolo?

- Pai si unde sa le trimit?

- Pai stiu eu… Ce zici de Uranus?…

-K, nici o problema. Habar n-aveam ca te deranjeaza.

- Sincer, nu prea ma deranjeaza… Dar m-au rugat cinci episcopi si trei cardinali… Trebuia sa le-arat cumva ca-mi pasa…

|remarca|

Dumnezeul crestin foloseste multe puncte de suspensie in ceea ce face si in ceea ce spune.

Ce l-am intrebat pe Diavol

- Auzi? Ai semnal?

- O secunda, ies imediat. |pauza| Gata, acum te-aud foarte bine.

- Vreau sa cumpar ceva de la tine.

- Sa cumperi? Nu vrei sa vinzi?

- Nu, si eu cumpar.

- Aham. Si ce vrei sa cumperi?

- Cat ceri pe doua suflete?

- Doua oarecare sau doua anume?

- Doua anume?

- Anume care?

- Anume Tommy Johnson si anume Robert Johnson.

- Pe Tommy Johnson ti-l pot da.

- Si pe Robert Johnson?

- Pe Robert Johnson nu pot?

- De ce?

- Pentru ca nu-l am.

- Hmm. Da, ai dreptate, nu-l ai. Si pe Tommy Johnson cat ceri?

- Pe Tommy Johnson cer trei suflete.

- K, batem palma.

Leapsa merge mai departe la Iuli (nici io nu te-am uitat; raspund acum la interviu; si maine scriu un text despre coolturism :)

Hai vise placute.

Texte asemanatoare:

Tragem linie

gavagai — Wed, 16 May 2007 16:12:47 +0000

Gata, dragelor si dragilor, tragem linie. Si cand spun ca tragem linie ma refer la concursu lu Loki. Loki si cu gavagai a stat si-a citit raspunsurile voastre si s-a bucurat in ei. Ca asa face ei mereu, se bucura in ei cand are motive.
De data asta, motivele bucuriei a fost de naturi diverse. Intai, le-a placut ca aveti o imaginatie foazonanta, ceea ce se brodeste cu planurile lor in legatura cu lumea si viata in general. In randu doi, Loki si cu gavagai s-a bucurat ca n-ati putut rezista tentatiei si ati muscat din mar; ca lor le place oamenii care nu rezista tentatiilor, nevazand nici o scofala sa rezisti daca vrei sa faci un lucru. Si tare-a mai ras cand a vorbit despre asta.
- Pai auzi chestie, zise Loki. Sa-ti faci religie si sa le dai la oameni tentatii si sa-i pui sa le reziste.
- Pai, zise gavagai, e ca si cum ai fi o bunicuta care face dulceata de gutui si nu-si lasa nepotii sa guste si sigilezi gavanoasele-n camara.
- Pai ha ha ha ha ha, rase Loki.
- Deranjez? se auzi brusc o voce ca din pamant, si vocea era a Dumnezeului crestin.
- Deloc. Radeam de tine.
- Si de maru tau cu doi viermisori, completa Loki.
- Are viermisori? intreba speriat Dumnezeul crestin.
- Pai da.
- Cum au indraznit? se auzi un tunet. O sa-i scot de-acolo.
- Pai de ce sa-i scoti? intreba gavagai contrariat. Ca daca-i scoti, maru cunoasterii o sa se transforme intr-un mar banal.
- Dac-ai fi facut cireasa cunoasterii, completa Loki, ar fi de inteles sa vrei sa scoti viermisorii.
- Ca ciresele cu viermisori e un lucru banal, intelese Dumnezeul crestin.
- Pai da.
- Bine, faceti ce-aveti chef, zise Dumnezeul crestin inainte de a musca cu pofta dintr-o para malaiata pe care-o inventase prin caderea in palma; si-n timp ce-a zis ce-a zis a avut grija sa-si inconjoare cuvintele intr-o aura de mister, ca sa nu se stie cui se adresa de fapt.
- Nu vreti sa vedem un meci? sfasie Loki aura de mister.
- Hai, zisera ceilalti doi dumnezei intr-un glas.
Si a plecat tustrei in Fiji.
- Auzi? il intreba gavagai pe Dumnezeul crestin pe la mijlocul meciului.
- Sigur ca aud. Sunt un Dumnezeu foarte atent.
- Te superi ca scriu vietile sfintilor tai?
- Nu, de ce sa ma supar?
- Pai sunt ai tai?
- Pai si eu ce sa mai fac acum? Ai inceput sa le scrii, asta e…
- Bine, zise gavagai multumit.
Da dac-ar fi stat un pic cu degetu-n gura si s-ar fi gandit, gavagai si-ar fi dat seama ca nu era intru totu multumit. Ca-i placea sa scrie despre vietile sfintilor, da nu stia prea bine ce sa faca cu ele. Sa le tina aici? Sa le faca un subdomeniu, ceva precum sfinti.gavagai.ro? Sa le puna pe un alt blog, ca pe recenzii (btw, am mai pus o recenzie)? Sa le ia un domeniu numai al lor? Voi ce credeti c-ar trebui sa faca cu toti sfintii aia?
PS Castigatorii concursului va primi cate un mail in seara asta; mailu va contine anuntu ca a castigat si detaliile legate de premiu.
PPS Ma gandeam sa fac o pagina de rugaciuni adresate Dumnezeului ales al Nepalului. Cum vi se pare?
Gata, acum chiar ca tragem linie. Hai va iubesc.

Texte asemanatoare:

Capitolul 1, in care aflati povestea lui Gavagai

gavagai — Tue, 29 Aug 2006 21:43:04 +0000

- Dormi?
- Hm… Pe canapeaua ta?
-M i se parea ca dormi.-
Nu. Ma gandeam.
- La ce?
- La supa de pui.
- Ce-i cu supa de pui?
- Ma gandeam s-o interzic in Nepal.
- De ce?
- Pai tocmai la asta ma gandeam. Cautam un motiv.
Conversatia pe care tocmai am redat-o – cu acribia unui cronicar din alte vremuri – a avut loc saptamana trecuta. Gavagai venise la mine sa bem un pahar cu apa. Statea pe canapea si mesterea soricei vii din carpe prafuite. Se obisnuise cu noua lui pozitie – de Dumnezeu ales al Nepalului – si-si lua rolul creator in serios. Inventa mereu lucruri noi, de pilda acea chestie. Sta mult pe ganduri si facea serioase eforturi sa inteleaga intrebarile mele absurde. Mi se parea ca e fericit; si daca nu, oricum era ubicuu si luminos.
Dar el stia cel mai bine ca toate acestea nu erau decat o aparenta. (Oare se poate vorbi de aparenta in cazul Dumnezeilor?) Caci, in realitate, Gavagai se temea ca are o noua criza de identitate. Mi-a spus-o chiar el.
- Stii, ma tem ca am o noua criza de identitate.
- O noua criza? l-am intrebat surprins. Cand ai mai avut tu vreuna?
- Cand am vorbit ultima data.
- Atunci cand erai tulburat ca nu ai o zi de nastere?
- Da.
- A propos, cum ai trecut peste tulburare?
- Mi-am ales o zi de nastere.
- Si cand e? am intrebat eu excitat.
- Sambata.
- Poftim?
- Sambata.
- Sambata asta?
- Nu. Sambata in general.
Am cascat gura, iar ochii mi s-au facut ca niste cepe. Desigur, nu puteam spune nimic. (Nu poti vorbi cu gura deschisa; cand vorbesti, o deschizi si o inchizi in functie de ce spui.) si nici nu va pot minti afirmand ca am spus ceva. Asa ca am tacut.Tacand, am uitat de crizele de identitate ale lui Gavagai.
- Mai vrei sa-ti spun despre crizele mele de identitate? intreba el sorbind (zgomotos) din paharul cu apa. [Mentionez ca Gavagai poate vorbi in timp ce bea. Ceea ce spune multe despre el.]
- S s ssigur, spusei eu dupa ce am reusit sa imi deblochez mandibula.
- Prima dintre ele ti se datoreaza. Dar sa stii ca nu te invinovatesc, se grabi el sa adauge. Numai ca ni-i deloc usor sa fii aruncat atat de brusc in lume, si inca la o varsta la care oamenii se asteapta la tot felul de lucruri de la tine. Nici nu-ti inchipui cate chestii trebuie sa stii ca sa fii om. Probabil n-o sa ma obisnuiesc niciodata.
- Da, m-am gandit si eu la asta. In multe randuri. Nici nu stiam daca trebuie sa ma simt fericit sau vinovat. Sau si una si alta.
- Oricum, cu asta pot trai. N-aveai de unde sa stii ce o sa se-ntample. Dar sa fii mai atent pe viitor. Ai putea incepe prin a scrie despre bebelusi.
- Inteleg ce vrei sa spui, am suspinat spasit. Imi pare rau.
- Nu-i nimic. Bine ca n-a fost mai rau.
Moment de tacere si stinghereala.
- Si a doua criza? incercai eu sa schimb subiectul.
- A doua criza e ca nu mai inteleg nimic. Uite, fac tot felul de lucruri stupide. Cum sunt soriceii astia.
Soriceii misunau prin camera si incepusera sa-mi roada mobila si pantofii.
- Vrei sa-i trimit undeva? De pilda in Scotia.
- Da, ar fi bine. Cred ca vor fi mai fericiti acolo, spusei eu usurat.
Soriceii disparura. Ne-am aprins cate o tigara si am oftat.
- Stii, continua Gavagai, as putea sa fiu pur si simplu Dumnezeul ales al Nepalului. Dar am senzatia ca atunci m-as pierde ca om. Si nu vreau. Dar nu vreau nici sa fiu prea om. A propos, e corect sa spui «prea om»?
- Nu.
- Intelegi? E cea mai profunda criza de identitate pe care si-o poate imagina cineva.
- Da, seamana cu criza lui Isus, numai ca a ta e mai complicata.
- Ce naiba ma fac, intreba el (retoric, sper) aruncand mucul pe fereastra.
Mucul se transforma intr-un fluture.
- Stii ceva…
- Da, spuse Gavagai.
- Ce?
- O gramada de lucruri. M-am gandit sa fac o lista cu lucrurile pe care le stiu, dar n-am avut rabdare. Daca stau sa ma gandesc, e o idee buna. Eu fac o lista cu lucrurile pe care le stiu, iar tu faci una cu lucrurile pe care nu le stiu. Mi-ar fi mai usor, daca stiu ce nu stiu.
- Dar tu stii totul. E un atribut al Dumnezeilor.
- Pe bune? Uite ca nu stiam asta… Deci ideea cu lista nu e buna.
- Se pare ca nu.
- Nu mai am nici o idee, spuse Gavagai dezarmat.
Statea intins pe piept, cu mana stanga pe piept si dreapta atarnandu-i pe podea, intr-o atitudine care-ti provoca mila. Camera era plina de mila si te simteai sfasiat. Pisicu sari de pe biblioteca (unde se refugiase din cauza soriceilor) si se aseza pe pieptul lui Gavagai. Isi infunda nasul in barbia lui si incepu sa toarca. Eu simteam ca ma topesc ; ca il urasc pe Pisicu ; si ca tare-as fi vrut sa-l iau in brate pe Gavagai.
- Auzi, am spus sufocandu-ma, n-ai putea sa faci ceva cu toata mila asta? Incep sa ma sufoc.
- OK, spuse el, o trimit in Scotia. Dar o sa pastrez putina, cat sa m-ajuti.
Atmosfera incepu sa se rarefieze, iar eu sa respir.
- Si cum ai vrea sa te-ajut?
- Nu stiu, ti-am spus ca nu mai am nici o idee.
- Bine, hai s-o luam altfel. Ce vrei tu de fapt?
- Aaaa… sa nu ma pierd. Sa nu-mi pierd nici o ipostaza.
- Deci nu e o veritabila criza de identitate. Una in care sa spui «cine sunt» sau «ce sunt». Tu stii cine esti si stii ce esti. Si stii ca modurile in care esti sunt oarecum contradictorii. Dar iti plac atat de tare, ca n-ai renunta la nici unul dintre ele.
- Da, in linii mari despre asta e vorba.
Am oftat amndoi.
- Si cum crezi ca as putea sa te ajut? Ipostazele tale tin de tine, eu n-am nici puterea nici competenta de a le mentine in viata… Mai sunt si contradictorii.
- Ai uitat poate ca esti responsabil de soarta mea? Nu eu m-am aruncat in lume.
- Te rog…
- Trebuie sa m-ajuti! izbucni el.
- Dar cum? Eu nu stiu sa fac nimic.
- M-ai facut pe mine… Si daca ai reusit asta, inseamna ca poti sa faci destule.
- Pai nu stiu decat sa scriu.
- Atunci scrie, spuse enervat.
- Ce?
- Sa stii ca nu-i o idee chiar asa de rea, spuse Gavagai linistindu-se. Ai putea sa scrii despre mine. Un soi de cronica a faptelor si gandurilor mele. Ca un jurnal. Eu o sa citesc si am sa vad daca vreuna din ipostaze e amenintata. Ca sa pot lua masuri. Asa as putea sa raman si om, si personaj, si Dumnezeu ales al Nepalului.
- Pai de ce nu tii tu un jurnal?
- Din trei motive.
- Bine, am spus, o sa scriu o carte despre tine.
- Dar de data asta sa fii mai atent.
- Promit.
Asa s-a nascut cartea pe care o cititi.Fiind vorba de o carte despre Gavagai, cred ca ar fi nimerit sa aflati cateva lucruri despre el. Desigur, din cele citite pana acum v-ati facut deja o idee vaga. Haideti sa incercam s-o facem clara si distincta.
Gavagai s-a nascut anul trecut, la varsta de 33 de ani. Eu tocmai scriam o carte si aveam nevoie de un personaj care sa-i impiedice pe cititori sa se plictiseasca. Si l-am inventat pe Gavagai.Gavagai avea 33 de ani. Era negru. Venea din Coasta de Fildes. Avea o gramada de calitati placute. In plus, era foarte veridic. Atat de veridic incat, intr-o seara de septembrie, a prins viata. A aparut pur si simplu pe scaunul de langa mine, intr-o cafenea, cu un buchet de flori in mana. Le-a oferit chelneritei care lesina din cauza neasteptatei lui aparitii si a inceput sa rada.
- Buna seara tutulor, spuse. Eu sunt Gavagai si vin din Coasta de Fildes.
- … aaaaa, am balbait eu schimbandu-ma la fata.
Din acea clipa, Gavagai a fost si om si personaj. Pana in dupa-masa de sambata in care a fost ales Dumnezeul Nepalului.

Texte asemanatoare:

Gavagai, Dumnezeul Nepalului. Prolog

gavagai — Tue, 29 Aug 2006 21:33:49 +0000

Intr-o dupa-masa de sambata, spre marea lui stupoare, Gavagai a fost ales Dumnezeul Nepalului.
Gavagai se lasa adesea stupefiat voluntar, dar stupefactiile involuntare ii produceau o satisfactie, desigur, deosebita. Se afunda in aceasta deosebita satisfactie ca-ntr-o saltea cu apa si se ruga sa nu se sparga; apoi incerca sa-si imagineze ca face sex (in conformitate cu cele mai variate scenarii) si adormea intotdeauna inainte de a reusi macar sa aleaga un scenariu. Pentru ca Gavagai e ca un copil: cum il pui in pat, cum adoarme.
Satisfactia prilejuita de stupefactia de a fi fost ales Dumnezeul Nepalului nu a produs insa rezultatul asteptat. Gavagai pur si simplu nu putea sa adoarma. Statea afundat in salteaua lui cu apa si se uita la tavan. Tavanul era portocaliu si in afara de asta nu avea nici o proprietate. Din asta putem infera ca Gavagai doar se prefacea ca se uita la tavanul portocaliu. In cazul acesta insa se pune intrebarea la ce se uita de fapt.
- La ce te uiti de fapt, Gavagai?
Incep sa rad. N-ar fi trebuit sa-l intreb. Nu e frumos sa intrebi lucruri personale. Rad stanjenit, iar Gavagai raspunde:
- La nimic.
E si asta o treaba, sa te uiti la nimic. Cand esti Dumnezeul ales (deci legitim) al Nepalului, poti sa te uiti la orice, chiar si la nimic. Lucrul acesta, adica sa te uiti la nimic, este imposibil pentru oameni, dupa cum ne-nvata si traditia metafizica. Oamenii au acces numai la ce este, nu si la ce nu este; stiu ca exista ceva care nu este si tare-ar mai vrea sa traga cu ochiul peste gardul fiintei, dar trebuie sa se linga pe bot si de distractia asta. Ceea ce nu e cazul in cazul lui Gavagai, care trebuie (in mod necesar, vreau sa spun) sa vada ce este si ce nu este, ca sa poata sa aleaga, pentru supusii sai nepalezi, fiinta in locul nefiintei. Lui Gavagai ii place traditia metafizica occidentala si, intr-un rand, chiar l-a citat pe Leibniz.Dar sa-l lasam naibii pe Leibniz si sa ne-ntoarcem la Gavagai pe care, v-amintiti, l-am lasat afundat in salteaua lui albastra, plina cu apa, si prefacandu-se ca priveste tavanul.
- Si cum arata nimicul asta? am persistat in impolitetea mea crasa.
- Cum vrei s-arate? In nici un fel.
Mari prosti mai sunt oamenii. Auzi, «cum arata nimicul?». Pai daca ar fi aratat in vreun fel, nu l-ar fi vazut fenomenologii? Ca ei le vad pe toate
.- La ce te gandesti, Gavagai? am facut eu o ultima incercare de a sparge salteaua albastra cu apa.
- La nimic.Vazand ca nu poate fi scos din nimicul lui, am inceput sa ma tem. Credeam ca Gavagai va ajunge la concluzia ca nimicul e mai interesant decat ceva si ca va aneantiza Nepalul. Dar Gavagai are inima cat un bivol; mare adica. Si n-ar fi in stare sa aneantizeze nici macar o musca.Stiind ca n-o s-o scot la capat cu el, am incercat o abordare frontala.
- Nu poti sa dormi? l-am intrebat pe un ton neutru.
- Nu.
- Din cauza stupefactiei de a fi fost ales Dumnezeul Nepalului?
- Nu. Asta-i ceva normal.
Se vede treaba ca nu-l cunosteam prea bine pe Gavagai
.- Atunci de ce?
- Ma framant.
Ciudat om mai e si Gavagai. Chiar si cand se framanta pare a nu se gandi la nimic.
- Si ce te framanta?
- Nimic.
- Hai, spune-mi.
- Pai toti oamenii au o zi de nastere. Atunci cand merg la restaurant cu prietenii si le platesc consumatia si primesc in schimb un cantec. Nu-i asa?
- Ba da.
- Ei bine, asta ma framanta
.- Ce anume?
- Eu n-am nici o zi de nastere.

Texte asemanatoare: