Pisicu si hedonismul

Dacă sunteţi noi în ecosistemul gavagai.ro, puteţi să-l vedeţi pe Pisicu aici, să citiţi câte ceva despre comportamentele sale aici şi să aflaţi mai multe despre el răsfoind arhiva, în ordine cronologică (începând de aici). Dacă sunteţi mai spre vârful lanţului trofic, nu e nevoie să faceţi nimic deosebit pentru a înţelege urmarea.

După cum ştiţi sau tocmai aţi aflat, Pisicu e un hedonist şi jumătate, adică nu se dă în lături de la a-şi satisface dorinţele în chipul cel mai firesc, ceea ce ne dorim şi noo. În cele ce urmează, am să fac o listă cu lucrurile care-i produc plăceri.

Lu Pisicu-i place să fie servit prompt

Prin asta se înţeleg următoarele lucruri:

– Să-i deschid uşa de-afară îmediat ce-şi manifestă dorinţa de-a intra. Această dorinţă se manifestă de obicei la ceasurile 3 su 5 ale dimineţii. Io, înainte să-l cunosc pe Pisicu, aveam un somn greu, ca o moarte mai mică. Acuma nu-l mai am. Aproape deloc.

– Să-l hrănesc imediat ce intră. Castronaşele-l aşteaptă-ntotdeauna pline, dar el nu suportă să vadă că venirea lui mă lasă nepăsător. Trebuie deci să-l hrănesc cum se cuvine şi cu ceea ce-i place (vezi mai jos).

– Să-i deschid uşa de-afară deîndată ce-şi exprimă dorinţa de-a pleca să-şi marcheze teritoriul. Marcarea teritoriului e o treabă importantă pentru Pisicu. E una din principalele lui responsabilităţi. Când vrea să iasă, Pisicu începe să miaune şi se duce lângă uşă. Dacă nu mă duc imediat, mai miaună o dată. Dacă întârzii, vine să vadă ce naiba fac. Mă atenţionează să fiu mai prompt, îşi ridică coada, se mângâie de picioarele mele şi mă trage spre uşă. M-aplec să-l mângâi, dar el îmi reaminteşte pentru ce m-a chemat ridicându-se către clanţă şi ascuţindu-şi ghearele. După ce-i deschid, iese vesel şi-şi începe treaba. Spre deosebire de alţi motani, Pisicu nu-şi marcheaz niciodată teritoriul în casă. Are atâta minte încât să ştie că nu primim pisici străine. Dar are şigrijă s-arate cine-i stăpânul casei, stropind tocul uşii cu testosteron.

Lu Pisicu-i place să mănânce

Io ştiam că pe lume există şi persoane care manifestă plăcerea asta, da nu mă gândisem niciodată să le observ. Şi rău făceam, că-i interesant.

Dintre mâncăruri, lu Pisicu-i plac cel mai tare pulpele lu Puişoru, şi în mod deosebit zgârciurile de la capătul copanului. Îi mai plac şi şniţelele din pieptu lu Puişoru. Puişoru e o mâncare gustoasă şi sănătoasă. Şi se găteşte uşor.

Îi mai plac: muşchiu filé sau ţigănesc, şunca de pui, carnea lu Viţeluşu (fiartă) şi bulionul sau gelatina de la suspomenita carne, sosul din mâncarea de mazăre, pateul de gâscă, limba (tot fiartă). Uneori îi place şi brânză topită. Ouşoru îi place mai mult ca idee. Când aude că-l sparg, vine în fugă şi abia de mă lasă să-l curăţ; când vine vorba să-l mănânce, entuziasmul îi păleşte. Am motive să cred că de fapt îi place să vadă cum iese ceva din altceva, deşi nu te-ai fi aşteptat la asta. Lu Pisicu-i mai place şi laptele, în speţă ăla ceva mai gras. Când era mic, nu prea se dădea-n vânt după el; acuma a ajuns să nu mai bea apă aproape deloc. În lista de mâncăruri favorite mai trebuie inclus şi peştele, mai ales ăla cu carne albă. Şi, chiar dacă e bizar şi sărat, peştele afumat.

Printre lucrurile care nu-i plac sub nici un chip, se remarcă: mâncarea cu sos pentru pisici, orice mâncare uscată ce nu provine de la Royal Canin, carnea crudă (crecă nu-i place, da nu pot băga mâna-n foc, că nu i-am dat niciodată), şi cea mai mare parte dintre mezeluri, despre care crede că nu sunt bune de mâncat, şi probabil că are dreptate).

În general, Pisicu preferă mâncarea gătită anume pentru el, deoarece îi arată că este iubit.

Lu Pisicu-i plac foarte tare anumite mirosuri

Mirosul de coji de portocale sau mandarine, demorcov curăţat, de iarbă (numai anumite sortimente), de popcorn cu unt, de piele de peşte afumat şi de bomboane cu mentă şi eucalipt. Când simte un atare miros, începe să toarcă şi să se mângâie de obiectul odorat. După aia se spală.

Lu Pisicu-i place să fie ţinut în braţe

Îşi manifestă dorinţa zgomotos şi vindicativ, ca un tiran mai mic, şi-atunci trebuie să las totul baltă, să m întind şi să-l chem. El sare pe mine, îşi freacă nasul de nasul meu, toarce, îşi ţine coada pe sus, se-nvârte de vreo doo ori pe pieptul meu şi se-aşează. Răstimp de câteva minute îşi înfige ghearele-n mine. Apoi adoarme. Io-i sunt foarte recunoscător pentru această plăcere, pentru că-mi oferă un prilej nesperat de a relecta la cele mai osebite chestiuni. Multe dintre ideile mele memorabile s-au născut înastfel de mmente. Altele s-au şi pierdut astfel, pentru că n-aveam stilou sau hârtie la-ndemână.

Pisicu adoră să facă sex şi să se bată

Când dă peste vreo pisică bună de făcut sex, uită de tot şi de toate. Stă plecat câteva zile (cel mai mult a lipsit 5) şi revine mort de foame şi somn. Spre deosebire de noi, Pisicu e rău cu prietenele lui: le-aleargă, le muşcă de ceafă, le loveşte. Şi se-aşteaptă la reacţii prompte. Într-o zi îşi luase o pauză de masă, dar a auzit-o pe pisica albă mieunând. Mi-a cerut să-i deschid, s-a dus glonţ la ea, şi-a apucat-o de ceafă. După ce-a terminat, a venit să-şi continue masa. Nu trebuie să înţelegeţi totuşi că întotdeauna e la fel de brutal. Uneori e foarte sensibil şi manifestă comportamente de curtare (chemări puternice, repetate şi guturale).

Pisicu a fost atras de fete încă din copilărie, pe vremea când nu era motanul dominant al cartierului. A lipsit de mic de-acasă, câte o noapte, iar când se-ntorcea avea zgârieturi pe coapse (adică fugea de motanii care-l goneau). După o vreme a început să vină cu zgârieturi pe nas, iar io am început să-mi fac mai multe griji. Mă gândeam că, poate, antrenamentele cu mine nu i-au fost de nici un folos. Pisicu n-a avut fraţi şi surori cu care să exerseze, aşa că a trebuit să-l învăţ io cum să se bată. Problema era însă că io nu ripostam deloc, iar motanii aveau gheare la mâini şi te loveau în burtă cu picioarele. Multă vreme i-a fost frică să se implice în lupte. Se temea mai ales de motanu negru, care e rău şi nesimţit. Acuma nu se mai teme de nici o pisică. Am văzut acum trei zile cum l-a pus pe fugă pe motanu negru, şi-am simţit că inima mi se zbate ca ouşoru-n apa clocotită. Cu-o zi înainte văzusem cum trei motani (ăla negru, ăla galben şi ăla tânăr şi pătat) aşteptau politicos ca Pisicu să-şi facă de cap cu o fată. În puţine ocazii m-am simţit la fel de mândru ca atunci.

În calitate de mascul dominant, Pisicu se bate puţin şi numai când e nevoie. Atunci când îşi lansează atacul, se ridică în picioare şi îşi lasă capul în jos. Oponentul are două alternative: fie se culcă la pământ şi încearcă să riposteze de-acolo cu riscul de-a fi muşcat de nas, gât şi urechi, fie o rupe la fugă, caz în care se-alege doar cu nişte zgârieturi minore pe coapse (pentru că urmărirea e abandonată după doar câţiva metri). Oponenţii preferă să fugă, pentru că sunt mai slabi şi mai obosiţi (din nefericire,  mulţi dintre ei nu au oameni numai ai lor, iar cei care au nu se bucură de-aceeaşi atenţie şi expertiză).

Lu Pisicu-i place să fie iubit

A se simţ iubit e componenta esenţială a tuturor plăcerilor sale, oricât de diferite ar fi ele.

— scris de gavagai