Se rătăcise printre nişte foi îngălbenite şi zăcea acolo, ascunzându-se de lume. Nu vă mint. Era un iIsus veritabil, tras la xerox. Şi sfinţit. Să vedeţi poveste.
Pe vremuri, când făceam trafic cu cărţi, se mai întâmpla să avem şi retururi (zic să avem pentru că eram asociat cu cineva care-acum a eşuat în magistratură). Retururile erau nişte cărţi imposibil de citit, eg critică de Ion Dodu Bălan. Pe bune c-am încercat să le citim. Aveam cele mai bune intenţii. În plus, era necesar să ne cunoaştem marfa. După cum e de presupus, ce nu se poate citi nu se poate nici trafica. Şi retururile se-ngrămădeau în stive. Noroc c-aveam patru cliente abonate la teancurile-alea.
Două dintre cliente erau la Litere, iar celelalte două la Teologie. Domnul să le aibă în pază pe toate, că ne-au ajutat să ne păstrăm intact respectul de noi înşine ca traficanţi. Şi câte nu le-am mai vândut şi dăruit (c-aşa se-ntâmplă când faci trafic cu ridicata, comerţul ăsta seamănă cu cel de haine la mâna a doua, venite în baloturi sigilate).
Şi într-o zi, iată că una dintre studentele la Teologie îmi dăruieşte un iIsus tras la xerox. Şi sfinţit la Ierusalim, dacă e s-o cred pe cuvânt.
E şi asta o treabă, să-l multiplici pe Fiul Omului. Ca pâinea şi vinu de-mpărtăşanie, numai că de data asta împărtăşania era mechanică. Mă simţeam ca-ntr-un documentar cu secte suspecte, de oameni care venerează maşinile.
Hai, gata, că ne-am plictisit cu toţii, nu mai fac risipă de cuvinte ca să vă jignesc inteligenţa notând remarce evidente pe marginea-ntâmplării.
— scris de gavagai