Salinger n-a lasat nici un manuscris

Salinger a murit, aşa cum o să murim cu toţii. A scris, aşa cum făceam io noapte de noapte. A fost pătruns de importanţa literaturii în viaţa de zi cu zi a gândurilor omului, aşa cum sunt pătrunse multe din persoanele pe care le cunosc şi care-mi sunt dragi. S-a dat mare şi rotund (aici n-am termen de comparaţie, că io cunosc cu precădere persoane slabe). S-a ascuns într-o fermă din New Jersey (după cum spuneam şi când am recenzat V.). În cele din urmă şi-a dat sufletul.

Salinger nu mi-a marcat niciodată viaţa sau gândurile. E drept că mi-a plăcut cândva, dar nu în felul ăla în care mă plăceţi voi pe mine. Mi-a plăcut la modul neatent, ca o lectură în sala de aşteptare, când tragi cu ochiul spre uşa ori spre picioarele fetelor. Cu toate astea, mi-a provocat adesea accese de invidie. Nu pentru uşurătatea cuvântului, o, nicidecum, ci pentru că a putut să se retragă la timp. E mare lucru să ştii când să ieşi din scenă, când să tragi oblonoale peste lume, când s-o omori sau să mori tu însuţi. E mare lucru, vă spui eu.

Salinger, spuneam, s-a retras la ţară, în New Jersey, şi n-a mai ieşit deloc la lumină. Prin anii 90 am văzut o poză cu el, un bătrân palid, aproape albinos, cu un chip fără expresie. Ieşise să verifice cutia poştală, şi-a fost surprins de-un paparazzo. Întâmplări banale, care compun o existenţă, întru nimic mai rea decât altele.

Lucrurile ar fi putut să rămână calme, dacă nu era fata lui Salinger să le agite. Cică tac-su a scris ca apucatu, în toate deceniile de penumbră literară. O fi scris, de ce nu, el însişi a mărturisit-o într-o rătăcire mediatică, scrisul e ca fumatul, îţi îngălbeneşte degetele şi ţi se lipeşte de plămâni ca râia. Dar de găsit, n-o să se găsească nici un manuscris. Şi chiar dacă se vor găsi nişte foi îngălbenite, sunt gata să bag ambele mâini în foc, başca picioarele, că nu sunt decât falsuri sau chestii scrise la beţie. Odată ce-ai renunţat la lume, ai măcar înţelepciunea să arzi ce-ai scris peste noapte. Să goleşti scrumiera, ca să nu se-mpută, să nu-ţi vicieze seninătatea. Cu vârsta, înveţi să-ţi ascunzi viciile.

Hai, ne-om vedea.