Retorica, zis foarte pe scurt, e arta care ne-nvaţă să vorbim (şi uneori să scriem). Marele său interes e acela că se oferă să ne prezinte sistematic şi raţional mijloacele de expresie pe care le-aveau oamenii la-ndemână înainte de apariţia lui gavagai pe pământ.
De fapt retorica face mult mai mult decât doar atât, şi e mare păcat c-a fost scoasă din programa educaţiei secundare (şi înlocuită cu religia). Retorica te poate învăţa să fii un blogger nesuferit de bun. Un copywriter eficient. Un scriitor decent. Retorica e ca o nestemată aruncată în colbul uitării. Ne poate îmbogăţi, dar preferăm să-i dăm cu piciorul. Ne poate lumina, dar preferăm să uităm că există pe lume şi ne complacem în a bâjbâi prin tenebrele învăţării după ureche.
Retorica, dragele şi dragii lu gavagai, ne-nvaţă cum să mânuim cuvintele în vederea obţinerii unor scopuri precise. Rezultatele pe care ne-ajută să le obţinem sunt mai spectaculoase decât cele promise de un aparat miraculos, prezentat într-un program de teleshopping. Metodele sale, atunci când sunt bine asimilate şi bine încorporate în plămada noastră de locutori, ne-ajută să creştem ca aluatul de cozonac, ne-ajută dsă devenim altcineva. Retorica este drojdia care produce bule de suflu în discursuri. La început a fost cuvântul, dar cuvântul a avut nevoie de suflu pentru a se desprinde de buzele Creatorului. Retorica subîntinde lumea, este pânza de sub tablou.
Luând notă de toate acestea, şi considerând că este nimerit, m-am gândit să compilez un mic tratat, pe care, iată, îl lansez astăzi la apa virtuală. Demersul se înscrie în proiectul mai vast şi mai vechi pe care l-am numit Să scriem frumos. Când o să fie gata, am să adun materialul într-un eBook.
Nu am pretenţia că voi spune lucruri originale (de altfel nici nu voi spune). Îmi propun doar să şterg de praf nişte discursuri învechite, să le fac legibile pentru oamenii din secolul nostru fluşturatic. Hai vă pup.
Sunt numai ochi si urechi si stau si in prima banca si stau si in banca mea si nu sunt deloc virtuala si HAI te sarut,nu flusturatic, ci cu fluturi in stomac de acum cateva zile pentru o mie de secole de acum incolo…
Draga femeie identificabila vestimentar,
In afara de ochi si urechi, rochie si tocuri, unei femei adevarate ii trebuie buze, sani si (pardon, dar n-am de ce!) fund…
Apoi, imagineaza-ti ca Gavagai are nimfa lui, identificabila prin voce, atingeri si sarutari mai fierbinti ca Iadul, care-l duc, paradoxal, in poarta Raiului si dincolo de ea. Asta pentru ca ai intuit bine, El este o incrucisare salbatica de bine si perfect, cu strafulgerari de nazuri si trufii dezgolite.
Iti apreciez priceperea in aprecierea Lor, a celor care ne tin umbrelele sub dus(h), dar iti deplang capacitatea de intelegere a reactiilor.
O femeie, chiar si in rochie si pe tocuri, ar trebui sa stie ca o carut(z)a schioapata pe cinci roti.
Cu prietenoase fluturari de batista, te saluta Nimfa lui Gavagai!
Draga nimfa indentificabila ca Nimfa lui Gavagai,
Draga Gavagai,
Imi place sa merg pe jos si imi tocesc si eu tocurile pe drumuri deja batatorite de altii .Gasesc ce stiu si aflu ce nu stiu.
Iau act de ce-mi place si de ce nu-mi place si raspund dupa cum imi place sau nu-mi place.
Uite, fara inflorituri, fara figuri (de stil), am sa scriu simplu :
AICI ,LA VOI,IMI PLACE… IMI PLACE CHIAR FOARTE MULT!
Regret ca rochia mea a fost vazuta de ,voi, MAI MARII CERULUI, , dintr-un soi de (dat in) stamba.
Sunt identificabila ..nu numai vestimentar ,sunt o adevarata femeie, sunt si o femeie adevarata, sunt alaturi de un barbat adevarat si nu sunt in cautarea vreunui virtual de ceva sau cineva.
HAI…
Va astept cu drag :-)!
Mud W?
Wet T?
Io mi-am luat popcorn.
Semneaza:
una care are si ea fluturi in stomac cateodata, carutze cu 5 rotzi si, mai ales, batiste de stamba.
:-)
Va rog, din cand in cand, incercati sa va progamati la cate o clisma. Fluturii provin din alte larve, nu se stie niciodata…
Whatever, omizi in stomac.
La ce ora incepe show-ul?
gata? credeam ca se lasa cu par cret pana dimineata
Mare-i gradina lui Dumnezeu :-(
… si multe maimutze se uita prin gard…
Frate, ce de gagici! Sunt invidios.