Adobe ti-a oferit 400 de dolari

Si tu habar n-aveai. Si, neavand habar, ii lasi sa se prafuiasca. Nu este vorba despre vreo promotie sau de vreun cadou electoral, ci de un gest aproape nonsalant. Cei 400 de dolari inseamna de fapt costul a trei familii de fonturi: Courier Standard, Myriad Pro si Minion Pro. Toate se gasesc pe hard-ul calculatorului tau si zac nefolosite. In vremea asta, tu-ti zgarii privirea in colturile ascutite ale lui Times New Roman si mori de plictiseala cand vezi un heading in Arial. Foarte trist.

Unde gasesti fonturile

Pe scurt: My Computer > Local Disk (C:) [sau E, sau orice alt nume are partitia sistemului de operare] > Program Files > Adobe > Reader 9.0 > Resource > Font

Fiecare dintre cele trei familii este reprezentata de cate patru membri (regular, bold, italic si bold-italic), adica tot ceea ce este necesar pentru editarea de text de rutina.

Courier Std (din specia monospaced) este fidel mostenirii IBM, conserva senzatia de text scris la masina, dar, la dimensiuni mici, se vede destul de prost pe ecran. Pe hartie arata mult mai bine, cu conditia ca imprimanta sa accepte o rezolutie decenta. (un monitor obisnuit are o rezolutie de 96 dpi – dots per inch, iar o imprimanta laser 600).

Myriad Pro si Minion Pro sunt fonturi-vedeta. Uneori pot deveni fetisuri. Exista si tipografi enervati de eleganta lor – iar cand se enerveaza iti servesc un citat care spune ca nu poti discuta politica si sex cu Minion si-ti recomanda Sabon sau Bembo. Dar asta nu-nseamna ca sunt intimidante. Sau impertinente, cum sunt cateva din familiile desenate de Zapf.

Din pacate si acestea se vad destul de precar pe ecran; dar pe hartie arata absolut delicios.

But wait, there’s more. Formatul fonturilor este open type, ceea ce inseamna suport pentru nenumarate caractere speciale si alfabete non-latine. Myriad Pro e mai sarac la capitolul asta; Minion, in schimb, e spectaculos: diacritice, small caps, un ampersand tulburator in versiunea italica, suport complet pentru alfabetele chirilic si grec (cu toate combinaitiile posibile de spirite si accente, si chiar cu diftongi sicu lungimi vocalice), ligaturi, caractere decorative (cateva “italice” venetiene) si ornamente tipografice.

Dupa cum ati putut vedea pe wikipedia, Mnion si Myriad au iesit din mana aceluiasi designer, ceea ce sugereaza ca pot fi combinate fara batai de cap. (Combinatia de sans serif si serif – care-i default in Word – a venit abia odata cu modernismul si a ajuns “un cliseu postmodern”, dupa cum ii zicea Robert Bringhurst, autorul bibliei tipografice moderne.) Ca sa va faceti o idee de cum arata impreuna, am incropit un document.

(constat cu tristete ca nu pot sa scap de postmodernism nici cand aranjez texte in pagina. brrrrr)

NB Proportia dintre inaltimea randului si a caracterelor necesita o atentie speciala. E preferabil sa va feriti de preset-urile propuse de procesoarele de text si sa setati leading-ul manual (line-height>Exactly>xpt). Ritmul vertical depinde de tipul de text editat. In imaginea de mai sus, leading-ul este de 4 puncte  (11/15pt).

Instalarea fonturilor (ca merita sa le instalati, macar pe Myriad si pe Minion) se face in cea mai obisnuita maniera, prin copierea fisierelor (otf) in folderul fonturilor din Control Panel.

PS Fonturile sunt ca niste soprane, fiecare cu tonul sau personal. La fel ca-n opera, anumite timbre executa mai bine anumite partituri. Times New Roman, cu care ne-am obisnuit ca magarusul cu bataia, a devenit un soi de voce de radio, pentru ca a cantat prea multa vreme arii care nu i se potriveau (la origine, Times e un font de presa, cu o silueta casectica, un spacing deficitar – pentru ca literele sa se poata ingramadi in coloane – si cu serife bolovanoase si angulare, ca sa iasa bine pe hartia de ziar).