Thomas Pynchon, V

Thomas Pynchon (Ignotus) este unul din stalpii literaturii americane: a fost citit cu fervoare si psalmodiat mai als atunci cand oamenii si-au dat seama ca civilizatia lor zace imbalsamata si rece pe catafalc.

Despre viata lui Pynchon se cunosc putine detalii picante. Editorii unui tabloid din New Jersey banuiau ca a fost amantul lui Salinger, traind ascuns, impreuna cu acesta, intr-o ferma. Un reputat istoric literar de la Cornell University sstinea ca Pynchon a fost toata viata agent de asigurari, un individ mai banal decat Pessoa. O secretara de la Vanity Fair a lasat sa-i scape la o petrecere ca stie din surse sigure ca Pynchon era detectiv particular. Un predicator iluminat dintr-o biserica New Age a afirmat ca Pynchon n-a existat niciodata si ca V. este o iluzie sau o revelatie colectiva a umanitatii, un semn care-i anunta sfarsitul.

Toate aceste vorbe aruncate-n vantul mediatic n-au facut decat sa ingroase si mai mult misterul dinjurul autorului. Dar misterul acesta mlastinos n-are de ce sa ne tulbure. Autorul e doar un produs derivat al unui text, un reziduu al scriiturii, un apendice care poate fiindepartat cu usurinta prin mijloacele chirurgicale specifice ale analizei, o pilitura care se precipita deindata ce cartea este cufundata in baia acida a criticii. Sa-l lasam dara pe autor pe seama speculatiilor si barfelor si sa incercam sa examinam cartea.

Romanul V. spune povestea unei cautari nascute dintr-o obsesie. In vremea-n care invata sa scrie, in prima clasa primara, micul Thomas Pynchon a fost izbit de aspectul literei “v”,

o sageata indicand lumea subterana, semnul Diavolului, figura a pierzaniei, jumatatea de jos a rombului spurcat ce vrea a simboliza instabilitatea lumii.

Pornind de la aceasta constatare, micul Pynchon ajunge la concluzia ferma ca alfabetul este o lucrare diavoleasca si refuza sa mai mearga la scoala – “Biserica Neagra”, cum o numeste el. Tulburati, parintii-i trag o mama de bataie si-l duc la psiholog. Prin mijloace proprii meseriei sale, psihologul reuseste sa-l aduca pe Tommy pe calea cea dreapta: ii confirma banuiala, marturisindu-i ca el insusi este un agent al demonului Siggy, dar ii induce ideea ca nu va putea demasca acest complot malefic si universal decat daca este in stare sa manuiasca armele dusmanului, adica literele. Pynchon se lasa convins si devine tocilarul clasei.

Ca orice tocilar, Thommy manifesta comportamente bizare, cum ar fi acela de a sublinia toate ocurentele literei v in textele pe care le citeste. Atunci cand scrie, evita sa foloseasca diabolicul semn, iar asta-iaduce numai batai la fund, pentru notele mici la ortogafie. Citind Biblia pe ascuns, capata credinte eretice: femeile sunt lucrarea Diavolului (Eva), adevaratul nume al lui Dumnezeu nu este Hayhev, ci Elochim, Patriarhii (Avraam, Iacov, etc.) si eroii Vechiului Testament in general au fost figuri intunecate, carora li s-a opus lumina adusa de iIsus (el insusi suspect, pentru ca se trage din David).  Dupa cum puteti observa, universul micului Pynchon este fascinant, iar descrierea obsesiei, intinzandu-se de-a lungul catorva duzini de pagini, este o capodopera.

Partea a doua a romanului ni-l arata pe Thommy in plina adolescenta, indragostit de o colega. Pentru cei mai multi dintre oameni, draogostea este un sentiment gingas si dragut, ca un gavagai alb si pufos, dar nu si pentru Pynchon. Printr-o tragica nepotrivire a lucrurilor, Thommy se indragosteste de Veevee. De sfantul Valentin ii trimite un biletel de amor, dar ea-i raspunde in batjocura: Thommy ramasese tocilarul clasei, iar Veevee – sau V., cum s-a semnat pe bucatica de hartie igienica pe care-si scrisese durerosul raspuns – era fiica unui psihanalist celebru. Suferinta tanarului T. ainge paroxismul. Incepe sa o urmareasca pe V. Sta ore-ntregi in fata geamului ei, fara sa-i pese de ploaie. O urmeaza prin liceu ca un pui de caine si accepta sa devina tinta predilecta a glumelor obstesti si a farfuriilor cu resturi de mancare din cantina.

Thommy este constient ca V. nu-i decat o ispita pe care i-o trimite Diavolul pentru a-l abate de la planul sau (demascarea), dar este nevoit sa recunoasca ca nu sepoate abtine.

Comportamentele tanarului indragostit devin din ce in ce mai alarmante, iar psihanalistul intra la idei si-o trimite pe V. undeva in Europa. Thommy este distrus. Isi doreste ca lumea sa se prabuseasca. Incearca sa se sinucida, mancand exclusiv lucruri care incep cu v (varza, viezure). In cele din urma, mistuit de dragoste si suferinta, pleaca in Europa s-o caute pe V.

Fetele din Europa pot fi si au fost supuse unor taxonomii variate, dar nimanui nu i-a trecut prin cap sa le clasifice dupa nume. Viviana, Veronica, Victoria, Viorica, Valentina, Victorita, Vasilica, Virginia, Varvara, Violeta, Venera, Virginica, Vivi, Venus, Valeria, Vochita, toate aceste preaminunate fete se pot dovedi a fi V. Thommy incearca sa le cunoasca pe toate, intr-o neobosita si mereu reiterata cautare. Traseele sale iau forma curioasa a literei v: Viena – Venetia – Geneva;  Moscova – Vilnius – Lvov; Liverpool – Vaduz – Vilnius; Reykjavik – Valletta – Ivalo. Urme ale unei obsedante si sterile cautari, spatii ordonate de  geografie paranoida, figuri feminine hieratice, ganduri bolborosite febril, cosmaruri – acestea sunt ingredientele partii celei mai impresionante a romanului lui Pynchon.

Cu sufletul macinat de oboseala, Thommy gaseste totusi puterea de a renunta la dragoste si de a-si regasi eroicul plan de a demasca diabolicul complot universal. Merge la Vatican si striga-n gura mare tot ce crede el despre lume si viata. Este arestat si inchis in temnita secreta de sub Lateran. Acolo isi scrie romanul, in incercarea de a-si mantui sufletul.

Titlul romanului, V., incearca sa transmita mesajul ca, dupa prabusire, nu mai urmeaza nimic.

— scris de gavagai