In acest text si aiurea, folosesc sintagma arta literara intr-o maniera lipsita de pretentii si cam pedestra. Adjectivul “literara” este doar o eticheta ce nu are pe spate lipiciul conotatiilor care incleiaza de obicei textele critice, iar substantivul “arta” este folosit intocmai ca-n expresia “scoala de arte si meserii”. Dupa cum puteti observa, parerile mele – in speta despre literatura si arta – sunt dezamagitoare, dar nu am altele mai inaltatoare si-s gata sa trag toate ponoasele pentru astea.
Primul lucru asupra caruia trebuie sa cadem de acord este acela ca literatura este produsul unei operatii umane oarecare, intocmai ca gradinile. Dupa cm am sugerat in textele trecue, nu exista o mistica a scriiturii. Daca n-am crede asta, n-am avea nici un motiv sa incercam a scrie.
Literatura, o zic cu o oarecare umbra de regret, este o arta in sensul traditional al termenului. Adica rezultatul aplicarii unei tehnici. Intre literatura si strunjit nu exista nici o deosebire esentiala.
Asemeni strungarului, “omul de litere” are la dispozitie o materie prima (cuvintele), cateva reguli privitoare la manipularea materiei prime si o suma de tehnici si instrumente, care fac ca materia prima prelucrata sa se transforme in produs finit. In textele urmatoare ne vom ocupa de toate aceste lucruri.
PS Mi s-a atras atentia ca felul in care vad lucrurile nu lasa loc pentru talent. Cred ca mi s-a facut o nedreptate. Io n-am spus niciodata ca nu exista talent. Nu stiu ce-i ala, dar nu-i neg existenta. Cand spun ca scriitura nu e altceva decat un proces de selectie, nu fac decat s-o compar cu sahul. Un tip de sah foarte complicat, cu multe figuri si multe reguli,insa nimic mai mult. Dar situatia asta nu l-a impiedicat niciodata pe Bobby Fischer sa ne ofere momente de uluire si extaz. Si n-ar trebui sa-i impiedice nici pe oamenii care scriu.
— scris de gavagai