In acest prim text al seriei literare vom incerca sa definim scriitura si scrisul. Incercarea este necesara pentru ca altfel nu ne-am mai inteege si ati avea impresia ca vorbesc in dodii. E destul de impropriu sa spun ca vom defini. Definitia, dac-o fi posibila, impune cateva exigente imposibil de satisfacut atunci cand avem in vedere obiectele care ne preocupa astazi. Ar fi poate mai adecvat sa spunem ca vom formula niste criterii care fac ca un lucru sa fie scriitura si nu baiguiala lingvistica. Sau, si mai adecvat, vom observa cateva lucruri si vom stabili niste conventii.
Prin scriitura intelegem proeictarea unui text. Un text este o suita de semne grafice ori acustice conventionale care fac un sens. Realizarea textului se face prin scris/vorbit. Sau prin alte procedee. Scrisul esteo peratie manuala si n-ar trebui confundat cu scriitura. Scriitura formuleaza sensul, iar scrisul il face accesibil.
Multa vreme s-a crezut ca textele sunt conserve. Scripta manent, cum ne spunea profesoara de latina, amintindu-ne poate de secretarul roscovn al lui Caesar, care umbla cu pupitrul agatat de gat si nota constiincios tot ce rostea generalul. Dar textele nu sunt conserve. Eroarea provine din aceea ca scriitura, la fel ca si vorbirea, este folosita de limbaj pentru a se manifesta. Dar si visele sunt manifestari ale limbajului. Si desenele. Si matematicile. Si sahul. Si-o sumedenie de alte lucruri pe care le facem. Iarna nu-i ca vara, iar scrisul este altceva decat vorbitul, dupa cum intuia Platon in Cratylos.
Cand spun ca scrisul face accesibil sensul textului, nu vreau sa sugerez ca scopul scriiturii este comunicarea. Scopul scriiturii este formularea sensului. Ce se intampla cu sensul astfel formulat e alta plachie de peste, care difera de la caz la caz.
Lucru curios, scriitura nu este legata indisolubil si exclusiv de scris, dupa cum am invatat la ora de literatura, cand ni se preda lectia despre doina. Scrisul este doar fixarea unei forme a sensului. Un instantaneu. Amintiti-va-ti de variantele poeziilor. Scriitura este deci un proces. Iar acest proces se desfasoara in interiorul campului posibil al limbajului. O arta combinatorie.
Lucru paradoxal, sensul preexista scriiturii. Spunand asta, nu ma refer la ideea unui text. Formularea ideii unui text este deja scriitura. Sensul preexista scriiturii in sensul ca este deja prezent in limbaj.
Limbajul este tot ceea ce suntem. Si tot ceea ce putem fi. Limbajul este mai mult decat totalitatea cuvintelor si a regulilor in conformitate cu care se folosesc acestea. Limbajul este tot ceea ce poate fi spus cu sens. Scriitura este deci un proces de selectie.
Ceci n'est pas un texte
Scriitura nu exprim, ci manifesta un sens din limbaj, la fel cum scrisul nu exprima, ci manifesta o configuratie particulara a posibilitatilor combinatorii. Scriitorii si poetii ar fi foarte tristi daca ar sti lucrul asta si, daca l-ar intui, m-ar uri pentru ca l-am dezvaluit. Pentru ca ei cred in creatie si nu vor sa admita ce tot ce scriu era deja in limbaj. Oricat s-ar da ei de rotunzi, scriitorii nu sunt mai breji decat fizicienii. Shakespeare nu a crzat sonetul XIV, dupa cum Newton nu a creat atractia universala. Limbajul este pentru scriitori ceea ce este natura pentru fizicieni. (Analogia nu este foarte fericita, pentru ca si fizicienii descopera natura in limbaj, insa voi veti binevoi a nu lua seama la atari detalii ametitoare.)
Scrisa cu litere ingrosate, concluzia acestor paragrafe prolixe este ca nu exista creatie.
Persoana care-si doreste sa scrie frumos va trbui asadar sa dezvolte relatie aparte cu limbajul si sensurile acestuia. Trebuie sa fie capabila sa discearna intre ceea ce poate fi spus si ceea ce nu poate fi spus. Trebuie sa fie ca un jucator de sah. De fapt asa ar fi trebuit sa explic. Limbajul este ca un joc de sah, care cuprinde piesele, tabla, regulile si toate mutarile posibile.
PS Din ciclul gavagai vs machine, transcriu doua partide. Prima dintre ele este urata si agresiva, cu hartuirea damei si atac brutal la rege; a doua pleaca tot de la apararea celor doi cai, e la fel de agresiva si contine si cateva erori:
A 1. e4 e6; 2. d4 Nb4+;3. c3 Nd6; 4. Cf3 Cf6; 5. e5 o-o; 6. e:f6 D:f6; 7. Ng5 Dg6; 8. Nd3 Dh5; 9. b4 e5;10. d:e5 N:e5; 11. h3 Cc6; 12. g4 N:c3+; 13. Re2 Te8+; 14. Rf1 D:g5; 15. C:g5 N:a1; 16. N:h7+ Rh8; 17. D:f7 Te5; 18. Df8#
B 1. e4 d6; 2. d4 g6; 3. Cc3 c6; 4. Cf3 Cd7; 5. d5 c:d5; 6. e:d5 e5; 7. Nb5 Cf6; 8. Dd3 C:d5; 9. C:d5 N:g5; 10. C:g5 o-o; 11. Dg3 Da5+; 12. c3 D:b5; 13. Dh3 h6; 14. D:h6 Te8; 15. D:h7+ Rf8; 16. Dh8#
— scris de gavagai
lila
gavagai, cum sa zici asa ceva? daca am inteles io bine, combinatia aia d cuvinte exista deja pen’ ca e ca si cu combinatiile posibile d la sah: is finite. da’ asta nu spune nimic, d fapt, despre mutari. tu le poti face au ba. asa si cu scrisu’ asta al scriitorilor: s-a nascut unu’ c-are facut mutarea respectiva -ca in lumea scriitorilor banuiesc ca e ca-n sah partial, adica e o mutare pe viata; mutare aka expresie, stil.
e ca si cum ai zice d alfabet si-atunci vii si ne zici ca dom’le nu exista cuvinte, ca exista alfabet, premergator.
mai bine ne-am gandi la altceva, ca e neconcludent, dupa mine. cam ca 1 truism asa.
gavagai
o fi truism, dar nu e deloc evident, si asta ii opreste pe multi de la a scrie. nu zic ca-i bine sa scrie toata lumea, dar nici sa ne racim gura de pomana laudant mintea creatoare a autorilor de texte literare.
cred ca am clarificat chestiunea in textul urmator :)