In ultima saptamana mi-am facut de lucru intr-un cimitir. In vreo doua randuri. A fos absolut delicios, marturisesc sincer, ma simteam ca un mosneag care contempla un lucru pe care nu-l intelege; stiu ca-i o comparatie idioata, dar nu pot sa descriu altfel ce simteam. Taceam, ma uitam fascinat la inscriptii, fumam si-alungam gandurile rautacioase. Si, facand treburile-astea, am fost deodata frapat de mozaicuri. Mozaicul e un beton decorativ, cu fata lustruita si cu pietricele vizibile, avand proprietatea de a captiva ochiul. Uitandu-ma la mozaicuri si-ncercand sa gasesc figuri si forme, mi-am dat seama ca de fapt acolo sta inscrisa viata mortilor, si nu in cele cateva cuvinte stangaci potrivite care-alcatuiesc epitaful. Deci viata mortilor a devenit un puzzle, iar ochiul meu indiscret se complacea in a-l-o recompune. Descoperirea m-a bucurat mai mult decat s-ar fi cuvenit, pentru ca momentan fix asta fac cu viata si cu textele mele. Un puzzle. Brrrr.
Puzzle
A doua constatare a saptamanii trecute se refera la interviuri. “De ce-mi ridici atatea mingi la fileu?”, am intrebat-o pe cea care ma intervieva. Si-am inceput sa glosez pe marginea intrebarii. Persoana care ia interviul este ca o ridicatoare dintr-o echipa de volei. E maruntica si sprintena, si poseda o uimitoare viziune de ansamblu asupra jocului. “E maruntica pentru ca trebuie sa serveasca celor mai inalte”, a zis persoana care-mi lua interviul. Depinde, i-am zis, poate sa fie si-o adversara care urmareste sa puncteze. Nu? Care-ti pune intrebari mai tari ca niste smash-uri din tenis. Mda.
In fine, literatura. Mi-am dat seama ca nu prea mai pot sa spun ce e literatura si ce nu. Pana acum aveam opinii foarte clare. Eram chiar mandru de claritatea lor, uneori bravam, alteori exageram, de cele mai multe ori taceam sau plecam. Dar iata c-am ajuns sa fiu confuz. Iar motivele confuziei mi se datoreaza. Se pare ca-s incapabil sa mai scriu literatura. Nu mai pot sesiza rosturile (in sens constructiv, zic), imbinarile care fac ca o bucata de scriitura sa fie literara. Mde, trebuia s-ajung aici odata si-odata. Dupa toate probabilitatile, mi-am stricat vocea scriind prea multe prostii.
Hai va iubesc, vorba mea.
— scris de gavagai
Vlad
Nu ştiu ce să zic. Poate că nu ţi-ai strigat vocea, doar ţi-ai antrenat-o.
yol
Nu’s ce sa zic, pe mine m-ai bulvarzat. Adica ce treaba are ochiu’ lu matale cu viata mortilor? Si de cand mortii are viata? Iar de mititica de la fileu ce sa mai zic? Si in plus nu mi-e clar nici de ce “trebuia sa ajungi aici odata si-odata”. Creca o sa mai citesc odata ca nu mi se leaga.
PS: Ii cer scuze lu Ieminescu ca-si asteapta si acum motivul mortii, da de, vorba lu’ matale, poa sa mai astepte nitzel ca altceva ce sa faca, ca io trebuie sa ma tratez un pic de procrastinare :).
gavagai
da, s-ar putea sa ai dreptate, dar trebuie sa stabilim pentru ce-am antrenat-o :)
gavagai
so you’re puzzled, huh?
pai ochiul meu are treaba cu viata mortilor in doua maniere: a) da acestei vieti un sens, prin simpla interpretare; b) felul in care vad io aceasta viata e mai adevarat decat felul in care s-a desfasurat ea, dupa cum am explicat aici.
mortii au avut viata dintotdeauna, numai ca oamenii-s prea ocupati ca sa bage de seama.
despre aia mititica mai bine nu spun nimic, ca nu mi-e o prietena prea apropiata.
“trebuia s-ajung aici odata si-odata” pentru ca prea m-am dat in stamba pe blog in loc sa scriu frumos pe hartie, asa cum se cade.
PS Lasa-l boalii de Inimescu, nu te mai gandi la el, ca doar n-au intrat aniversarile-n sac. uite, de 15 ianuarie o sa scriu io de ce s-a nascut.
puck
nu e adevarat!
gavagai
ce nu e adevarat?
Vlad
Aşa e, nimic nu e adevărat!
Deci vezi, ai ajuns şi tu aici până la urmă, la scrisul pe hârtie.
gavagai
da, ai dreptate, mi-am inceput ziua scriind “hartia alba e precum cafeaua pentru filtru; e facuta pentru imprimat sau fotocopiat, dar da cele mai bune rezultate cand e preparata la ibric”. dar n-am parasit niciodata hartia, blogul este doar un loc unde transcriu cate ceva din ce scriu pe hartie.
Vlad
Plecai de la hârtie. Acum ajungi la ea.
gavagai
Plecasi si ajunsei :) e ca-ntr-un banc cu hermeneuti.
yol
Acum, daca ma gandesc mai bine, ai dreptate. Mortii chiar are viata. Si mi-a mai adus aminte si de un nene care a inventat un “Vorbitor in numele mortilor”.
Si daca tot mi-ai dat linku mai sus, acu ramane sa ma gandesc in ce categorie de comentarii tocmai m-am incadrat :)
gavagai
nu te mai gandi, n-ai vazut ce-am scris despre clasificari si descrieri? sunt doar niste balize de larg, ca sa stim pana unde inotam. nu de alta, da sa nu-i mai dam satisfactie chelului care credea ca spiritul modern a fost modelat de taxonomie