Iata ca – dupa ce v-m descris cea mai frumoasa carte din lume – a venit vremea sa spun vreo doua cuvinte si despre textul perfect. Cele doua incercari fac parte dintr-un demers mai amplu, al carui obiect este poetica posthumodernismului. Am sa revin altadata cu detaliile de rigoare. Mai precis am sa revin cand imi voi fi clarificat notiunea de posthumodernism.
Ce este un text
Din punct de vedere fenomenologic, un text este o suita de semne grafice, cu un inteles anume si cu o unitate structurala dobandita prin procedee textuale specifice.
Din alt punct de vedere, de data asta hermeneutic, un text este o alterare a ordinii lumii. Fie ca vorbim despre innegrirea unei foi de hartie sau de generarea de noi obiecte, textul nu face decat sa aduca atingere starii actuale a lucrurilor. un text este o crima.
Perfectiunea textuala
Perfectiunea textuala este deci analoga perfectiunii criminale: ca sa scurtam vorba, textul perfect este un text cu autor necunscut.
Dovezi
Desi mi se pare foarte firesc ca lucrurile stau asa, am sa aduc totusi vreo doua dovezi in sprijinul afirmatiei de mai sus:
- Scrierile cu autori necunoscuti traiesc prin ele insele, indiferent de persoana care le-a produs. In momentul in care le citim nu stam sa ne punem intrebari despre motivatiile autorului si consistenta acestora cu o suma de trasaturi de caracter si episoade anecdotice. Un text cu autor necunoscut este de sine statator. Neatarnat. Autonom.
- Lumea. La inceput a fost cuvantul, deci lumea este un text. Cu autor, fatalmente, cunoscut. Si, tot fatalmente, lumea este un loc imperfect. Vedem in ea un apendice al persoanei care a inventat-o. O crima impotriva nimicului. [Btw, cartile sfinte sunt carti tehnice / manuale de utilizare ale lumii.]
Textul perfect
Concluzii
Concluzia trista a acestei constatari este ca niciunul – ca sa scriu si io dupa DOOM – dintre noi nu poate avea bucuria de a scrie un text perfect fara o indelungata pregatire. Pe scurt, trebuie sa invatam cum sa nu fim, trebuie sa uitam de noi, sa ne pierdem, sa disparem.
Dupa cum puteti observa, posthumodernismul are o componenta nihilista foarte pronuntata; ceea ce inseamna ca n-o are.
Textul acesta a fost publicat in data de 22. 02. 2009, la orele 3:09 pm, in sectiunea Noua revolutie stiintifica, intru desfatarea mintilor voastre si intru faima autorului. Cuvinte: autor, perfectiune, scriitura
cata dreptate ai! si nu e greu sa intrezaresc esecul personal: ca un hamster autodidact pe rotita, as invata sa uit de mine, scriind despre asta. deci nu numai ca n-as disparea din spatele textului, dar m-as tolani vizibil pe randurile lui. of.
si care-i semnificatia imaginii?
ce inseamna ea? e clar un bilet de despartire.
cine de cine se desparte?
gavagai de cititori ?
draga crisp, am sa revin cu detalii intr-un text despre auctoritatea posthumodernista. ideea generala e ca reflexivitatea nu prea-si are rostul, din lipsa de subiect.
da, alexandra, ai vazut bine. imi luam adio de la cititori si astept sa ma uite. am pasit cu speranta pe drumul plin de spini al cautarii textului perfect :))