Se-ntampla uneori sa citesc textele de-aici c-un ochi strain si gol. Atat de strain si gol, ca zici ca-i al altcuiva. Si-atunci imi dau seama ca sunt niste mari ineptii, dupa cum foarte bine ne-nvata si wikipedia.
Totusi, citite cu ochii mei obisnuiti – sau ai unui cititor mai vechi al blogului – textele fac sens si nu mai par atat de inepte. Eu sau cititorul vechi cunoastem codul si ne amuzam de efectele lui, inchipuindu-ne cum ar suna textul citit daca n-ar exista aceasta intelegere tacita.
Codul de lectura
Codul lui gavagai se citeste printre randuri – si uneori regret ca nu l-am faacut manifest. El ne invata ca modurile in care scriu diferite lucruri sunt doar imitatii ludice ale unor stiluri care nu-mi apartin. gavagai sta undeva, ascuns in spatele unui discurs, si scrie ca si cum ar fi altcineva. Cunoscatorul codului se-amuza sa descopere pe cine imita gavagai cand scrie un anumit lucru. Ca sa dau cateva exemple:
- fisa de personaj a lui Ivan Ivanovici e scrisa ca si cum as fi un scriitor care se pregateste sa scrie o carte;
- “o inima si doua iubiri” si “loteria vizelor in paradis” sunt scrise ca si cum as fi cineva care face recenzii serioase;
- “planeta beata” trebuia sa fie scrisa ca un sf, numai ca m-am plictisit si m-am grabit sa termin.
Postmodernismul si limitele lui
Dupa cum desigur stiti, aceasta maniera de a scrie se incadreaza in ceea ce oamenii numesc postmodernism. Intentia mea initiala nu era deloc asta. Cochetam cu postmodernismul, dar vroiam sa merg dincolo de el. Este neindoios ca am esuat. Si ca m-am trezit tot in colivia postmodernista – vopsita in culori de manierism -, cu toate consecintele care decurg din asta. Intre acestea, la loc de cinste, lipsa angajarii auctoriale.
Angajarea auctoriala
Absenta angajarii auctoriale inseamna neasumarea lucrurilor scrise. Iata, scriu ceva, dar scriu lucrul asta ca si cum nu l-as scrie eu. Ceea ce e extrem de trist, pentru toata lumea si mai ales pentru mine. Pe de o parte e comod sa stai asa, ascuns in spatele unor discursuri, sfarsesti prin a-ti pierde chipul, ca Foucault, si prin a te complace sa traiesti prin procura. Pe de cealalta parte, lucrurile pe care le scrii devin simple discursuri fara suport, obiecte ale amuzamentului si parodii de credinte; sfarsesti prin a nu te mai lua in serios si mai ales prin a-ti strica vocea, ca un tenor care canta pop.
— scris de gavagai
James Crissilv
La multi ani si un an nou minunat iti doresc
Vlad
Mi-a plăcut mult textul ăsta al dumitale. L-ai scris şi pe el ca şi când nu l-ai scris tu?
Dar poate doar în felul ăsta, scriind ca şi când nu ai fi tu cel ce scrie, poţi să te vezi cu adevărat, şi să te bucuri de tine ca de un un prieten nu prea apropiat, de care nu te-ai plictisit încă din prea multă familiaritate.
Acestea fiind zise, trebuie să-ţi atrag atenţia că există 3 tipuri de cititori ai blogului dumitale. Cititorul de ordinul 1, nimerit aici din greşeală şi care nu pricepe nimic, nu face convenţia şi este revoltat. Cititorul de ordinul 2 face convenţia şi se amuză şi atât. Dar nu poate rămâne mult timp în stadiul ăsta. Dacă rămâne, devine cititor de ordinul 3, care îşi dă seama că textele tale şi tot blogul ăsta şi Gavagai sunt mai mult decât “discursuri fara suport, obiecte ale amuzamentului si parodii de credinte”. (Adică ce? Nu vom rosti aici ce.) Şi cred că în sinea ta ştii asta şi eşti un cititor de ordinul 3, şi ai scris textul ăsta dându-te drept un cititor de ordinul 2, ca să ne păcăleşti.
Ca să dezvălui mai multe, aş scrie un text în care să mă prefac că sunt Gavagai care scrie prefăcându-mă că este un elev de clasa a zecea care face un comentariu la Gavagai, în cadrul unui extemporal la limba română. Dar din păcate, nu am talentul dumitale.
liv-lila
da si io cred ca exista 1 “dincolo de…”. tu zici dincolo de postmodernism. eu zic ca chiar dc ne avertizezi mereu ca tu nu crezi nimic din ce scrii, tot exista 1 ceva dincolo de raceala asta aparenta. nu ai cum sa nu existi printre randurile astea goale, seci, cum le prezinti tu, gavagai. nu ai cum sa nu existi in codu’ asta procura. esti dincolo de vorbe goale, chit ca te joci, chit ca nu crezi.
si uite-asa am devenit io cititoare de rangu’ 3, conform impartirii lu’ Vlad. da’ nu inteleg de ce Vlad vede familiaritatea ca pe 1 pericol. adica ce, ca familiaritatea plictiseste? as! in familiaritate exista ceva dincolo de plictiseala si gata.
sa nu ma faceti naiva, va rog.
alexandra
orice as scrie dupa ce a comentat Vlad, ar fi de prisos.
Jos palaria, Vlad, ai surprins foarte obiectiv subiectivismul lui gavagai.
Muler
no, e bine surprinsa chestiunea. din spatele usii prin vitralii vopsite cam toate lucrurile (prin conventie, realitate) danseaza. Si daca se onduleaza asa ce? Sunt mai fun, dom’le, nu avem trebuinta de discursuri asumate si obiectivitate auctoriala.
danielle
interesant text, iar oamenii care vin pe blogul tau sunt indivizi de calitate, e o placere sa citesti comentariile