Vreau sa gasesc un portofel

A fost odata ca niciodata Marcel. Si Marcel era cuminte si credincios si facuse scoala tehnica si tatal lui lucra la un depozit de lemne. Si dorinta lui cea mai mare era sa-si faca singur un viitor (parintii neavand fost in stare sa i-l ofere*).

Cand iti propui sa-ti construiesti singur viitorul, ai doua alternative: fie te-arunci in viata cu capu-nainte (riscand sa uiti s-o despici cu mainile), fie-ti faci un plan, ascultand lectiile oamenilor trecuti, intotdeauna dornici sa le ofere pe degeaba. Fiind cuminte, credincios si prevazator, Marcel alese cea de-a doua cale.

Si iata ca-ntr-o zi, pe cand calatorea cu trenu dimpreuna cu maica-sa (veneau de la niste fini), Marcel dadu peste-un mosneag.

- Sarumana, mosule, dadu el cuvenitele binete.

- Pchla, plescai mosul. Sa cresti mare.

Si conversatia se-nfiripa incet-incet si, din vorba-n vorba si din una-ntr-alta, calatorii incepura sa vorbeasca despre viata-n general.

- Sa tii minte de la mine, ca-s om trecut prin viata, suiera mosneagul cu ochii-n gol ca-n transa (efectul efortului sintetic), poti sa muncesti tu pana nu mai poti, ca daca n-ai noroc tot n-ai facut nici o scofala.

Si Marcel baga bine la cap invatatura mosneagului.

In lumea marunta-n care se misca tanarul erou al povestii noastre, norocul avea o semnificatie precisa, definita de un singur vector materializat fie in castigul la loto 6 din 49, fie in gasirea unui portofel. Si, cum biletele la loto costa iar perspectiva castigului nu justifica renuntarea la un pac de tutun, Marcel decise ca nu si-ar putea construi un viitor decat dac-ar gasi un portofel. Un portofel dodolot si umflatel, maro, fara poza proprietarului si continand cateva cecuri la purtartator, capitalul initial necesar oricarui tanar intreprinzator, dar fara mijloace.

Din momentul in care a decis astfel, viata lui Marcel s-a schimbat in toate aspectele ei. Visa adesea cu ochii deschisi, umbla brambura pe strazi, cu privirea-n pamant, si lua scatoalce de la trecatorii pe care-i lovea din neatentie si de la tatane-su, care-l punea sa sparga lemne si-si vedea asteptarile inselate. Dar,

Pentru a reusi in viata, se gandea Marcel in capul lui mare, trebuie sa si suferi un pic. Alta cale nu este.

Vazand ca nu o mai scoate la capat cu fiu-su, care prefera sa umble bezmetic prin centru decat sa sparga lemne, tatal lui Marcel (sa-i spunem nea Mircea) vorbi cu niste oameni mai instariti care-i erau clienti si-si tocmi odrasla ca plimbator de caini. Si Marcel incepu sa plimbe cainii si-n vremea asta continua sa caute portofelu. Si nu arar le impartasea patrupedelor dorinta lui cea fierbinte si planurile de viitor.** Si cainii pareau ca-l asculta cu ochi inteligenti si ca participa la drama lui. Si drama era reala, ca dupa mai bine de-un an de cautari si planuri, portofelul intarzia sa se-arate-n rotunjimea lui, ceea ce-l arunca pe Marcel in bratele celei mai negre deznadejdi.

Si, deznadajduit fiind, Marcel se-ntoarse cu fata la Dumnezeul ales al Nepalului; si cand isi facea rugaciunea de seara, ii cerea sa-l ajute sa gaseasca portofelul. Si gavagai il asculta si nu stia ce sa faca, gandindu-se si la cel care va fi avand sa-si piarda portofelul***. Si, tot gandindu-se, a zis ca mai bine va cere si voo parerea, treaba fiind destul de incurcata. Hai va multumesc de pe-acuma pentru sfaturi.

*Draga mea Academie Romana, dupa cum te-am anuntat si-n alte randuri, limba pe care-o pastoresti nu ma incape. Te-as ruga sa-mi daruiesti, daca ai timp, gerunziul perfect, fara de care, iata, nu mai pot scrie.

**Aici am fost tentat sa scriu despre Nero, un caine politist pe care-l plimba eroul nostru prin parc ca sa-l ajute sa-si curete nasul de mirosurile de la locul de munca, dar, fara motiv, m-am raazgandit.

***Maaaaaaama, ce constructie mistooo.

— scris de gavagai