Teasing: o noua epifanie a lui gavagai

Se cuvine uneori, cand ne simtim sfarsiti si fara rost, sa ne-ntoarcem la surse, ducand cu noi speranta unei reinventari, unei redescoperiri, unui nou inceput.

Io, dupa cum v-asteptati, nu cred in asemena chestii. Da m-am gandit ca nu strica sa v-amintesc cum a inceput aceasta epopee la care suntem partasi, iata, de-atata amar de vreme.

Textul de mai jos face parte din capitolul doi al romanului lui gavagai. Vi-l livrez in a doua versiune, fara revizuiri sau adaugiri, fara aluzii la forma actuala, fara nimic care sa-i pateze aureola originara.

Pentru prima versiune, vezi gavagai incepe sa scrie.
Camera fu cuprinsă de-o tristeţe adâncă. Se făcu întuneric. Pisicu mieună speriat şi-mi sări-n braţe. Lucrurile-şi pierdură sensul. Simţeam c-aş putea rămâne-o veşnicie în acel întuneric dezolant.
- Ai o lanternă? se-auzi vocea stinsă a lui gavagai.
- Am o brichetă.
- Lasă, fac io un soare mic.
Soarele se-aprinse, arzându-ne pielea din vârful nasului.
- Hei, fă-l mai mic, mi s-au înnegrit ochelarii.
- Vezi, iar am greşit. Când ştiu c-o să relatezi ce-o să vorbim încep să mă comport stupid. Cam ca personajele tale.
- Care?
- Orcare.
- Te-ai facut tare nesuferit de vreo cinci minute-ncoace.
- Ba tu m-ai făcut. Poate n-ar fi trebuit să mă faci niciodată.
- Zici că suntem un cuplu cu probleme.
- Şi nu suntem? Ţi-am zis să mai bagi nişte descrieri.
- Şi de unde ştii tu că n-o să bag? Termină cu remarcele-astea, că-mi distrugi planu temporal.
- Ba tu ţi-l distrugi singur. Ai uitat de tasta cu semnul exclamării?
- Nu, n-am uitat. Numai că atunci mergea. Era un accent. Dacă-l repet, devine cacofonie.
- Eşti un estet.
- Şi tu un firoscos. M-ai băgat într-o fundătură şi habar n-am cum o să mai ajung să scriu cum ai fost ales Dumnezeul Nepalului.

În cameră apărură doi nepalezi mici şi îndesaţi, ataşaţi de o masa de ping-pong. Se apucară să-i strângă şuruburile. Erau gravi şi le tremurau mâinile şi evitau să se uite spre gavagai.
- Asta ce mai înseamnă? l-am întrebat în limba originară.
- O demonstraţie. Ieşirea din aporia în care zici că te-am încuiat.
- Deus ex machina?
- De ce nu?
- Că nu se cade. E prea evident, lipsit de subtilitate. Şi mai e şi învechit.
Cei doi nepalezi terminară de montat şi se prosternară în aşteptarea unui semn.
- Auzi?
- Ce?
- De ce dracu foloseşti atâta perfectu simplu?
- E un timp plăcut. Nedeterminat. Mi-aduce-aminte că lucrurile nu-s definitive.
- Dar e inadecvat.
- Ba deloc. Surprinde procesele şi te face să le-aştepţi rezultatele.
- Şi le-aştepţi până-ţi pierzi răbdarea, zise gavagai pe-un ton acru, în timp ce le făcea semn nepalezilor să se-ntoarcă în Patan.
- Mă rog, dacă nu-ţi convine am să folosesc perfectul compus.
- Perfect. Acuma povesteşte cum am fost ales Dumnezeul Nepalului.
- Aşa, pur şi simplu?
- Crede-mă, o să meargă.
- Bine.

PS Dupa cum se vede, cele doua versiuni sunt foarte diferite in forma, dar nu si in sens. Inutil sa remarc ca prima a fost abandonata intr-un folder pe care nu-l deschid niciodata si ca a doua va avea probabil aceeasi soarta.

Dupa cum foarte bine spuneam data trecuta, hai va iubesc.

— scris de gavagai