Povestea finalului de poveste

A fost odata ca niciodata un final de poveste. Si era mic si singur si trist. Si se gandea ca n-o s-ajunga nimeni la el ca sa-l bage-n seama, si mai ca i-ar fi venit sa-njure introducerea, intriga si desfasurarea actiunii, numai ca era conditionat sa nu poata, fiind un deznodamant moralizator.

Dar iata ca se-ntampla sa vina o zi mohorata de noiembrie; vantul suiera printre firele de telefon-cablu-internet, iar cerul se colorase intr-un gri intens si plicticos (#ccc). Privind chiar si cu luare aminte pe geam, tot nu te-mbia nimic sa iesi. Si Mirabela, care era o fetita rea si artagoasa, vazand ca n-are de ce sa iasa, injura putin in gand (ea nefiind moralizatoare) si insfaca o carte din mica ei biblioteca. Mirabela ar fi preferat sa iasa-n fata blocului, cu Madi si Corina, si sa strige obraznicii copiilor mai mici ca ele, dar sunetul firelor atinse de vant o sperie indeajuns de tare-ncat sa puna mana pe cartea cea mai groasa de pe raft. O deschise mai spre sfarsit si dadu peste povestea finalului despre care scriu aici cu stiloul pe carnetel. Se uita c-un ochi mirat la literele marunte (editorul fusese prost inspirat in alegerea fontului si a dimensiunilor acestuia) si mai ca-i venea s-o arunce cat colo. Ii veni insa ideea s-o puna pe Buni sa-i citeasca.

Finalul nostru, auzind zgomot de pasi inspre raft, simti ca tresare plin de speranta. Ameti cand Mirabela a smuls cartea din raft si-a vanturat-o ca pe-o punga de plastic si avu sentimentul ca inima i se zbate ca un ou in apa clocotita* cand a realizat ca fetita se opreste taman la povestea lui.

Fetita se duse la Buni cu cartea-n brate. Buni motaia pe un scaunin bucatarie. Era o batrana plina de riduri, acoperita-n partea superioara cu o brorboada neagra si-n rest cu un capot de panza maro si catifelata care nu mai stiu cum se cheama. Tinea gura deschisa si se lua la-ntrecere-n suieratri cu vantul si frunzele.

- Buuniiiiiii, zise Mirabela.
- Chrrrroa, paru ca raspunde bunica.
- Buuniii, scoala-te! batu fetita din picior.
-
- Buni!!! se isteriza Mirabela dandu-i un picior la turloaie.
Buni se trezi nauca si lua cartea pe care i-o-ntindea Mirabela fara sa puna nici o intrebare.
- Vreau sa-mi citesti povestea asta! se rasti fetita.
Speranta finalului ajunse la paroxism.

O sa ma citeasca”, se gandea el. “O sa se bucure de-nvataturile mele morale. O sa-si aminteasca de mine. N-o sa mai fiu singur si trist. O sa-mi implinesc menirea. O sa lesin…”

- Da io nu stiu sa citesc, maica, se apara Buni.
- Esti o proasta! se rasti Mirabela cu vocea ei muscatoare.
Si, una-doua, deschise fereastra si arunca aici imi trebuie un cuvant cartea cu povesti. Finalul lesina.

Cartea cazu la marginea maidanului din spatele blocului. Pe maidan erau cativa baieti care jucau obligata. Nici pe baieti nu-i atrasese nimic afara, numai ca mamele lor erau casnice si cicalitoare, si preferau sa le intre vantul pe sub guler decat tipetele-n urechi.

Foxterrierul

Si la marginea maidanului, aproape de unde-a cazut cartea, statea Danut. Danut era firav si subtire-mbracat, si fusese dat afara primul din joc, pe motiv de lipsa de forta a sutului. Dar, in ciuda filozitatii fapturii sale, Danut nu era deloc atras de carti; ba chiar dimpotriva. Astfel fiind, n-o sa ne mire prea tare cand o sa-l vedem ridicand cartea cu doua degete, ca pe un lucru murdar, si-ncepand sa-i rupa foile, ca sa aiba din ce face gornete.

Si iata ca vantul, ca-n povestile lu gavagai nu exista nimic in plus, isi facu treaba si lua cu el foaia cu finalul de poveste. Si-o purta pe aripile lui vinetii pana-ntr-un parculet. Si-n parculet, din motive personale, se afla un foxterrier. Si foxterrierul, care era adorabil ca o acadea, s-a repezit la foaie si-a-nceput sa se joace cu ea. Si finalul lesina din nou. De data asta, de-atata fericire.

*Imaginea asta frumoasa a fost inventata de Iuri Olesa in nepieritoarea carte “Trei grasani”.