Poveste chinezeasca

Liu Wei s-a nascut intr-un oras mititel de langa Shanghai. Parintii sai aveau o carmangerie de cartier. Porcii erau sacrificati in curtea din spate si transati in bucatarie. Asternuturile miroseau a sange si a grasime arsa. La fel si hainele lui Liu Wei. Cand a mers la scoala, a aflat ca-n viata exista mai multe mirosuri. Intuise asta, dart era posibil ca mirosul inchis emanat de domnul Chang, functionarul care colecta incasarile carmangeriei, sa fi fost de fapt mirosul puterii. iar puterea nu are viata.

Vorbesc atata despre mirosuri pentru ca Liu Wei si-a construit intreaga viata in jurul lor. Si-a adulmecat viitorul, aburii taiteilor, spaimele, ura fata de colegii de scoala care-si bateau joc de duhoarea hainelor lui. A adulmecat ca un copoi, cu nasul lui mic si subtire, a adulmecat pana i s-au astupat fosele nazale si-a cazut in capcana.

Acum 10 ani, Liu Wei a gasit nimerit sa-si incerce norocul in Romania. A cumparat niste haine (mirosind a nou si vopsea), a supravegheat incarcarea lor intr-un container si imbarcarea, a platit transportul pana la Constanta si a plecat spre aeroport. Pe drum i-a povestit lui Lin Mei (o fosta colega de scoala, devenita-ntre timp stie legitima) ce avea sa li se intample.

Liu Wei si Lin Mei au ajuns teferi in Romania. Au inchiriat un apartament in rondul cu avionul din Colentina, un stand in Europa (unde-au vandfut hainele din container) si un loc de parcare (masina au cumparat-o de ocazie si la suprapret de la o cunostinta stabilita aici de mai multa vreme). Incet si cu truda, trezindu-se la 3 dimineata si asteptand cu nerabdare containerele cu haine mirosind a nou si a vopsea, cei doi au reusit sa-si incropeasca un rost. Au angajat o vanzatoare (o verisoara de-a lui Lin Mei) si doi carausi (localnici). Si-au luat un BMW in leasing. Au platit taxe de protectie mafiotilor chinezi si functionarilor romani. Au facut 4 copii. I-au dat la gradinita. Au inceput sa se trezeasca la 4. intr-o lume mai buna, povestea lor ar fi putut fi aproape banala, subiectul unui film de duminica seara.

Ball and chain

Dar iata cantr-o buna zi Liu Wei primi o scrisoare oficiala, prin care era informat c-i expira viza si urmeaza sa fie deportat impreuna cu intreaga familie. Odata ajuns in China, va merge la inchisoare.

Ati putea crede ca asta-i doar o alta poveste inventata de gavagai. Ati putea crede orice va linisteste, dar asta n-o sa-l impiedice pe judecator sa-l condamne pe Liu Wei. Da, dragii mei, povestea e adevarata, si mi-a fost spusa, cu o inexplicabila indiferenta, de insusi protagonistul ei.

In situatia lui Liu Wei se gasesc sute (poate mii) de cetateni chinezi care-au fost orbiti de dragoste (si cum sa n-o iubesti pe Lin Mei?) si de proiectul cartierului chinezesc, cu drumurile si tramvaiele lui. Resemnarea lor, cart se poate de reala, pare ca ne justifica indiferenta. Doar e lucru stiut ca-n China oamenii mor ca mustele; isi petrec viata-n dueluri, mancand orez si adulmecand purcei de lapte la protap, si mor cu sangele galgaindu-le pe gura si pe alte orificii; n-au decat sa se-mpace cu soarta, sa afle ca moartea miroase a sange de om.

In China, un cetatean precum Liu Wei are dreptul la un singur copil. Daca depaseste norma, este amendat si obligat sa suporte el insusi cheltuielile generate de copiii excedentari. Neplata amenzii atrage dupa sine condamnarea la inchisoare.

Morala

Din pacate nu prea-mi iese tonul ala care incearca sa sensibilizeze, dar sper c-ati inteles ideea generala. Morala ar fi ca Romania nu-i prea diferita de statele imperialiste cand vine vorba de tratamentul imigrantilor. Da lasa, ca poate stiti voi vreun ong care se ocupa de straini fara viza si reusim sa-l salvam pe Liu Wei. sau poate stiti vreun activist social, unul dintr-aia care lupta cu poluarea de pilda, sa ia cuvantul si-n favoarea unui chinez slab si prost imbracat. Hai v-am pupat.

— scris de gavagai