γ
Home » Fictiuni » Noua revolutie stiintifica » Horoscopul si libertatea de actiune

Horoscopul si libertatea de actiune

Tensiunea dintre horosop si libertatea personala a fost observata in urma cu cateva milenii si subliniata in mod atat de repetat, incat cadrul rational al discutiei s-a desirat in luari de pozitie sententioase, izolate si mai ales irationale. A venit vremea sa adunam aceste fire razlete si, cu ajutorul unor andrele teoretice, sa le-mpletim intr-o textura trainica si stransa. La capatul acestei operatii vom obtine, in premiera mondiala, acordul intre credinta in zodii si dorinta de libertate personala, fundamentand totodata, teoretic si practic, astrologia ca ocupatie rationala a omului, intru nimic mai prejos, de pilda, psihologiei.

Fenomenologia astrologiei

Ca fenomen, astrologia se manifesta mai ales dimineata, in matinalele radio si tv, in gazete si in lista de mailuri necitite. De regula se arata sub forma unui text, vorbit sau scris, rupt in 12 secvente dintre care numai una este importanta.

Scopul artei zodiacului este sa raspunda dorintei omului de a-si cunoaste viitorul. Viata omului, in decorurile si intamplarile ei, este ca o pestera; omul tine strans in mana stanga o lanterna (reprezentand, in comparatia noastra, instrumentele cunoasterii) si inainteaza cu pasi nesiguri pe solul umed si alunecos; viitorul i se deschide-n fata ca un hau adanc si negru, care absoarbe avid razele facultatii proiective, ale carei incercari de a-l strapunge ne induioseaza intr-o masura mai mare chia decat imaginea unui copil care se chinuie sa doboare un stejar secular folosindu-se de lama briceagului. Dar, pentru ca omul este o fiinta incapatanata, a inventat artele divinatorii (si e de mirare ca inventia asta n-a reusit sa-l excite pe Mos Martin Heidegger); ghicitul viitorului inseamna prodcerea si aducerea la cunostinta a unor instantanee inteligibile din regiunea obscura s nestrabatuta a pesterii, demers la fel de induiosator ca si vederea unui copil care, constatand ca briceagul nu-i e de prea mare ajutor in incercarea de a dobori stejarul secular, isi forteaza norocul cu briciul pe care l-a sterpelit din trusa de barbierit a tatalui sau.

Semne zodiacale

Semne zodiacale

Principiul astrologiei este influenta astrelor asupra destinului si actiunilor umane: cu alte cuvinte, imprmutate din Tatal nostru, “precum in cer, asa si pre pamanat” (horoscopul nu contravine deci crestinismului). Destinul unui om, in liniile sale generale, se stabileste in clipa nasterii, in functie de pozitia astrala a soarelui (si de ascendent). Actiunile sunt determinate de pozitia curenta si aparenta a soarelui pe cer, in conjunctie cu dispozitiile generale stabilite la nastere. Acest model se impiedica de doua probleme deloc lipsite de insemnatate:

  1. Ofera o serie mica de predictii pentru un numar mare de indivizi, fiind incapabil sa descrie varietatea experientelor umane; diversitatea este produsa prin aglomerarea elementelor generale de calcul (e.g. ascendentul), ceea ce nu reuseste totusi sa descrie viata oamenilor si intamplarile care-o impaneaza ca bucatile de usturoi bagate-n vanat.
  2. Exclude posibilitatea libertatii de actiune si implicit responsabilitatea agentilor.

Libertatea de actiune
Oamenii, pe langa faptul ca sunt incapatanati si vor sa-si cunoasca viitorul, mai sunt si obsedati de ideea de libertate. Sunt atat de obsedati*, incat au acceptat sa renunte la mantuirea oferita pe tava de ideea de destin, impaunandu-se cu liberul arbitru. Le place sa ia decizii si sa faca slalom printre consecintele acestora (sport numit “chibzuinta” sau “intelepciune de viata”). Adora sa tina  discursuri despre libera initiativa, cumpanita rational si constient, si sa construiasca modele care au in titlu cuvintele “free agency”. In general, se cred grozavi.

Dar, trebuie remarcat cu tristete, oricat de grozavi s-ar crede, tot traiesc in contradictia p care-am notat-o in titlul acestui text in forma copulativa (pentru a anunta rezolvarea ei). [Ideea e ca celor mai multi dintre noi nu prea ne pasa de coerenta propriilor ganduri, pozitii ori fapte, multumindu-ne sa spunem lucruri mari si sa facem treburi marunte.]

Rezolvarea contradictiei

Dupa cum v-ati da si singuri seama daca v-ati gandi o clipa, cea mai simpla cale de rezolvare a conflictului este sa lasam in pace metodele astrologiei (ca nu ne pricepem sa le evaluam ori sa propunem imbunatatiri) si sa umblam la obiectul horoscopului: previziunile n-ar trebui sa aiba pretentia ca se refera la actiunile oamenlor, ci la dorintele, gandurile si pulsiunile lor.

*Mi-aduc aminte de-o intamplare de pe vremuri; eram in tren si citeam cartea despre intelectuali a prosului de Benny Lévi, si-un rocker, vazand titlul cartii (“Aventurile libertatii”, daca l-ati uitat – asa cum si merita), m-a-ntrebat daca ma intereseaza si pe mine problema libertatii personale. Profit de ocazie sa spun ca nu ma intereseaza nici cat negru sub unghiile lu Pisicu, sa-mi marturisesc credinta ca toate incercarile de a vorbi despre “free agency” sunt niste frumoase si sa anunt ca situatia asta (anume absenta conceptului de “libertatea lu gavagai”) nu ma deranjeaza nici cat o drosofila in sacosa cu struguri.

PS Brrrrr, textul asta este lipsit de obiect. Tocmani mi-am dat seama ca horoscopul nu are pretentia de a prevesti actiunile oamenilor, ci de a anunta intamplari independente de ei, de a-i pune in garda si de a-i sfatui cum sa actioneze. My bad.

— scris de gavagai

Imprimă

Textul acesta a fost publicat in data de 23. 10. 2008 la orele 9:14 pm, in sectiunea Noua revolutie stiintifica, intru desfatarea mintilor voastre si intru faima autorului. Cuvinte: , ,

Medii contagioase:

Eşti aici pentru prima dată? Nu uita să te abonezi la feeduri.

Comentarii (4)

  1. ce blog frumos ai gavagai…. am cazut intr-o dulce admiratie

  2. io cred ca doar te-ai obisnuit cu el :)

  3. gavagai prin cuvinte,prin cele scrise de tine continui sa stirnesti f.multa admiratie si fara plasa doar cu cuvinte poti prinde sirenele.imi pare rau doar de un lucru>ca nu am dat mai devreme de blogul tau minunat.toate cele bune,

Comentează

* Câmpurile marcate cu asterisc roşu sunt obligatorii.

Atenţie: Uneori gavagai n-are ce face şi moderează comentariile.