Omul cu doua vieti

A fost odata ca niciodata un om. Si omul era cu totul si cu totul banal, cu exceptia faptului ca avea doua vieti.

Dintr-un anumit punct de vedere, e banal chiar si sa ai doua vieti. Pisicu, daca e sa dau un singur exemplu, are noua. Sau Sarah Bernard, ale carei memorii se intituleaza Ma double vie. Numai ca omul nostru nu era nici motan, si nici n-avea doua vieti in sens metaforic. Nu. El pur si simplu traia de doua ori.

Pe vremea-n care omul era copil, nimic nu prevestea fabulosul sau destin dublu. Nici macar ursitoarele, care le stie pe toate. S-a intamplat insa ca omul sa creasca foarte nehotarat. Si-i placeau lucruri atat de diverse si incompatibile, ca mereu era paralizat si nu mai reusea sa faca nimic. Si totul pe spezele spinarii sale, care incasa scatoalcele primite de la parintii convinsi ca-i un lenes fara pereche.

Cobra nepaleza

Tot nefacand nimic si lenevind, omul capata o fire contemplativa. Se gandea mult, mai ales la el insusi. Si cu cat se gandea mai mult, cu-atat era mai constient ca viata lui seamana cu o limba de sarpe care-i picura venin in suflet.

- Dar ce pot sa fac? se apara el in fata propriei constiinte. Sunt ca un condamnat legat de cozile a doua camile manate in sensuri opuse. N-am nici o scapare.

- Macar de te-ai decide, il imboldea constiinta. Doar stii povestea culegatorului de struguri care-a alergat dupa doi iepuri.

- Crezi ca eu nu ma gandesc la asta?

- Nu prea s-ar zice, ii raspundea constiinta infuriata si iesea trantind usa spre a se retrage in mansarda ei cu peretii inghetati.

Si s-a tot perpelit omul nostru, ba chiar s-a dus si la froidisti si la ghicitoare, dar tot n-a ajuns la vreun liman. Ba dimpotriva, s-a mai ales si cu niste complexe, ca froidistii si ghicitoarele, vazandu-i viata ca o limba de sarpe, scuipau in san si-si faceau cruce.

- Esti ca o particula cuantica, i-a zis intr-o zi un prieten ramas vestigiu din vremea copilariei care-ajunsese fizician, mergi in acelasi timp po doua drumuri. Iar omul n-anteles decat ca e mai nesemnificativ ca un foton.

Si-a continuat sa-si duca vietile, asurzit de sasaitul gandurilor despre cat e de nefericit si sfartecat de soarta nemiloasa.

- Asa chiar ca nu se mai poate, izbucni intr-o zi constiinta, intrand furtunos peste gandurile lui.

- Si ce-ai vrea sa fac? intreba el umil.

Du-te la gavagai. El o sa stie ce-i de facut.

Si omul veni la gavagai, iar din gura-i iesea coada unei sperante, ca un sarpe surprins in timp ce-nghite alt sarpe. Si asta-i impleticea vorba, si nu se-ntelegea foarte exact care-i era pasul.

Si gavagai, auzindu-l, a-nceput sa rada-n hohote, si-a zis sa va spuna si voo povestea lui, ca poate-o sa v-amuze.

PS Imi pare rau c-am exagerat cu chestia cu sarpele, sau cu contrastele si trecerea de la voceau autorului omniscient la cea a martorului. Am exagerat insa intentionat, ca sa v-amintesc ca tot ce gasiti in textele-astea e pus acolo cu buna stiinta.

— scris de gavagai