Litanii pentru papa 1: Turbarea

Da, ma, copii, asa e, cum ziceti voi. Tare dragi imi sunteti cand va vad ca ma dibuiti. Cum de v-a dat prin gand ca scriu formulele ritualului?
- Ei, cum… Ca era si greu.
- A tras Mihaita cu ochiul.
- Ba io am tras cu ochiu.
Pai ce treab-aveati voi cu hartiile mele?
- Vroiam sa stim ce vrei sa ne mai povestesti.
Da voi ce vreti sa va povestesc?
- P-aia cu Vampirica.
- Ba nu, p-aia cu meciu de rugby.
- Io o vreau p-aia cu plantele.
Nu vreti mai bine sa v-o zic p-aia cu litaniile pentru papa?
- Astea ce mai sunt?
Sunt piese de-ale mele. Pe primele 3 piese pe care le-am scris le chema Litanii pentru papa.
- Le chema la fel?
Da.
- Ce prostie. Si cum le deosebeai?
Prin descriptii: aia cu turbarea, aia cu gavagai si aia cu orezu.
- Si cum erau?
Aia cu turbarea era despre limbaj.
- Bleah.
Era-ntr-un orasel din Anglia, si-o familie se-adunase la parastas. Si membrii erau bolnavi de turbare. Si-ncep sa moara. Si pe masura ce trece piesa se-mputineaza si vorbesc mai dezarticulat.
- Ti-era lene sa scrii?
Nu, imi inchipuiam cum traieste limbajul intr-un turbat.
- Si cu traieste?
O duce greu.
- Cred si eu.
- Si ce zic turbatii?
Numai traznai. Unu zicea “Sunt omul acela, de langa masina albastra.”
- gavagai…
Da
- Tu esti turbat?

— scris de gavagai