Ce scrie in Apocalipsa

Apocalipsa este epilogul Bibliei, cartea stanta care arde la capataiul fiecarui crestin. Ea este ultima parte pentru ca povesteste sfarsitul lumii, spre deosebire de Geneza, care este prologul Bibliei si povesteste inceputul tuturor lucrurilor in afara de Dumnezeu. (Biblia este deci aproape logica). Subiectul Apocalipsei este in sine interesant si a suscitatat numeroase ecouri notabile (precum Armaghedon sau Apocalypse Now), insa nu multi sunt cei care stiun ce scrie efectiv acolo. Pentru a veni in ajutorul celor care nu stiu, am decis sa inaugurez aceasta serie de texte.

In textul de azi am sa va povestesc introducerea textului Apocalipsei, urmad ca data viitoare sa va dezvalui cele 7 scrisori trimise de iIsus celor 7 biserici ale sale din Asia.

Cartea Apocalipsei este scrisa de Ioan, un credincios crestin care a trait in secolul I e.n. (fie ca a fost Aostolul, cum credea Sfantul Justin martirul si filosoful, fie ca a fost alt Ioan, ceea ce-mi pare mai probabil). Scopul declarat al lucrarii este dezvaluirea (caci asta-nseamna “apocalipsa”) unor lucruri care aveau sa se intample in curand, caci, promitea Ioan, “Vremea este aproape”. Inutil sa observ ca nu s-a tinut de promisiune. Dezvaluirea este de fapt relatarea unei revelatii.

Intr-o duminica, in timp ce numitul Ioan se ruga in fata unei casute din insula Patmos (unde fusese nevoit sa se retraga ca in exil din pricina credintei sale in Christos), iata ca aude in spatele lui o voce ca o trompeta. Era vocea lui iIsus, care venise calare pe nouri sa ii vorbeasca. Ioan se intoarce speriat si vede 7 candelabre din aur si, intre ele, pe cineva care semana cu iIsus*, imbracat in camasa de noapte lunga si incins cu un brau lat de haiduc din aur. Capul si parul lui iIsus erau albe ca melana, ca branza, ca zapada, ochii ca para focului, chipul luminos si bucalat ca soarele, iar picioarele precum cuprul topit. Restul era acoperit de camasa de noapte. Vocea lui era ca o cascada. In mana dreapta tinea 7 stele, simbolizand cele 7 biserici din Asia, si din gura ii iesea o sabie cu doua taisuri; manerul era tinut cu dintii (deci iIsus vorbea printre dinti, cu manie), iar taisurile simbolizau ambivalenta parabolelor si puterea cuvantului Fiului Omului (unul din numele Dumnezeului crestin), arma cu care-i va spinteca pe cei care nu se-ngrijesc sa se pocaiasca.

Vazand bizara aparitie, Ioan se-ngalbeneste, simte ca-l ia cu lesin si se prabuseste inspaimantat, dar iIsus il linisteste, isi declina identitatea il indeamna sa scrie ce urma sa vada si-i porunceste sa trimita cate un mesaj celor 7 biserici simbolizate de stele (oare de ce? ce-l impiedica sa le trimita el insusi? probabil ca nu i-o permitea statutul).

Desprew toate acestea, insa, in episoadele viitoare. Pana atunci, va las sa va delectati cu un preafrumos John the Revelator cantat de Son House.

[youtube]2vAczJUkwU0[/youtube]

*Argument in favoarea paternitatii Apostolului, caci nu este probabil ca un fitecine numit Ioan din Asia sa fi stiut cum arata baiatul lui Dumnezeu.

— scris de gavagai