Rugaciunea este acea activitate prin care oamenii comunica cu o divinitate, cerandu-i sa-i fereasca de rele si sa-i ajute sa-si cumpere casa de vacanta. Dupa tipurile lor, unele rugaciuni sunt de forma fixa, iar altele sunt improvizate. Functia lor este aceea de a-i semnala divinitatii ca existi si tu pe lume si poate meriti sa fii bagat in seama. Pentru a nu mai vorbi in abstract, ma voi referi la niste situatii particulare.
Rugaciunea in crestinism
Asa cum ne-am putea astepta, crestinismul este paradoxal si in materie de rugaciuni. Dumnezeu, na spun parintii bisericii, este ca un scriitor realist, anume omniscient. Pe de alta parte rolul rugaciunii, ne spune Evanghelia dupa Matei, este acela de a-l anunta pe Dumnezeu ca vrei ceva. Nu este nevoie sa spui ce vrei, specifica iIsus dupa Matei, e suficient doar sa spui rugaciunea cu forma fixa cunoscuta sub numele de “Tatal nostru”. Dar, se ridica paradoxul ca iarba dupa ploaie, daca Dumnezeu este omiscient, de ce nu stie si ca am nevioie de ajutorul lui? C-ar trebui sa stie.
In randul al doilea, daca Dumnezeu stie deja ce vrei, de ce a mai fost nevoie sa apara rugaciunile improvizate? Nu sunt ele niste jigniri la adresa omniscientei autorului acestei creatii? Ba bine ca nu.
In al treilea rand, de ce crestinismul de aroma catolica (asta-i un calc foarte palid al sintagmei catholic flavour care, de cateva secunde, imi place foarte tare), de ce crestinismul asta, zic, se sprijina pe ideea ca Madonna se roaga pentru oameni? De ce sa se roage? Doar e nevasta Duhului Sfant. N-ar putea sa-i sopteasca seara, inainte de culcare, “uite, oamenii vor pace in lume, fa ceva in sensul asta”.
Din aceste probleme rezulta fie ca rugaciunile sunt niste erezii (vezi de pilda “inger ingerasul meu”, care presupune ca ingerul personal e un pierde-vara ce nu-si face treaba si pe care trebuie sa-l tragi de maneca pentru a-l determina sa se concentreze), fie ca rugaciunile nu sunt asa cum le-am definit.
Fiind dat ca e absurd sa crezi ca toti crestinii sunt eretici (oricat de probabil ar parea), am sa merg pe mana variantei a doua si am sa cred ca rugaciunile sunt de fapt altceva.
Gandindu-ne un pic la esenta, natura si modalitatea lor fenomenala, ne vod da seama ca de fapt rugaciunile ar trebui sa fie o expresie a pietatii. Dumnezeu stie foarte bine ca ai nevoie de ajutorul lui, stie si ca esti dispus sa i-l ceri, dar ca sa-si rupa de la gura rostitoare de Cuvant efortul de a te ajuta esete necesar sa ii arati ca meriti suflul proiectat de diafragma divina. Iar modul de a-i arata este rugaciunea. Rugandu-te, arati ca esti dispus sa-ti rupi din putinul tau timp liber pentu a dovedi ca esti credincios.
E foarte important sa nu te rogi pentru ceva anume. Crestinismul, la fel ca si arta, este o afacere al carei principala regula de joc este dezinteresul. Aceasta este intelesul invataturii pasarilor desertului hranite de Atotputernic. Dupa cum prea bine spunea iIsus dupa Marcu, nu e nevoie decat sa crezi, iar Domnul se va ocupa de restul. Aceasta invatatura trebuie legata, desigut, de predica in care iIsus ne invata cum sa spunem “Tatal noatru”.
O mentiune aparte o merita gestul de a impreuna mainile in timpul rugaciunii (metafora gestuala a comunicarii cu divinitatea). Facand astfel, crestinul parca anunta “ok, acum poti sxa ma asculti”; iar cand isi dezpreuneaza mainile parca spune “piua*, acuma nu mai vorbesc cu tine, vezi ca intru pe mess”.
Rugaciunile in Nepal
La fel ca alti oameni de pe lumea asta, nepalezii obisnuiau in traditiile lor sa trimita rugaciuni. Spre deosebire de crestini, traditionalmente iliterati, nepalezii isi caligrafiau rugaciunile pe foi de hartie si le agatau de niste sfori (ca rufele intinse pe culme); apoi le dadeau foc, iar cenusa zbura in cer, unde zeii o prefaceau in hartia initiala, citeau rugaciunea si, daca aveau chef, indeplineau dorinta.
Practica aceasta a continuat si dupa survenirea mea in calitate de Dumnezeu ales. Multa vreme am fost amuzat (cunoscuta fiind aplecarea mea pentru cuvantul scris), dar iata ca palatul divin din varful Nepalului s-a umplut de cenusa (enoriasii dorindu-si tot felul de lucruri in noul regim republican), iar situatia nu mai e deloc amuzanta. Pentru a o indrepta, am decis sa dau urmatoarea proclamatie.
Iubite enoriase si dragi enoriasi,
incepand din ziua de azi rugaciunea este abolita. Io, in omniscienta mea, imi voi da seama si singur cand aveti nevoie de ajutor si ce trebuie facut pentru a va face sa va simtiti mai bine. e asemenea as vrea sa va assigur ca nu e nevoie sa luati pilda crestinilor si sa-mi aduceti dovezi de pietate rupandu-va din timpul vostru liber pentru a medita la maretia Dumnezeului vostru ales. Incercati doar sa va simtiti bine si sa radeti cat puteti voi, iar io voi sti ca va sunt drag.
gavagai, Dumnezeu ales, etc..
*piua: in anumite zone folclorice, piua se foloseste in timpul jocurilor copiilor si anunta o pauza, o ruptura, incetarea temporara a aplicarii regulilor jocului; cand pauza se termina, se spune “raspiua” iar regulile isi reintra in drepturi.
PS. Mai tineti minte povestea despre femeia care avea inauntru o pisica? Iata c-a aparut in Nigeria. Via Neil Gaiman.
— scris de gavagai
pax
gavagai! :
- nu-ti mai foloseste la nimic blogu asta?
- unde e sinergia?
- ai explicat tu vreodata de ce scrii iIsus? ca-mi scapa.
- ce te tine in viata, ce-ti mişcă motoraşele? (stiu ca asta e intrebare de 100 de puncte, dar e totusi serioasa.)
gavagai
ba da, blogul imi foloseste la ce mi-a folosit intotdeauna, anume ca indemn la scris. din nefericire zilele-astea mai mult am rescris, asa ca l-am lasat un pic in parasire. dar iata ca revin.
sinergia s-a cam dus pe apa sambetei, incep sa intru in faza aia in care numarul cititorilor scade in masura in care creste numarul vizitatorilor. sunt momente in care tare mai sunt tentat sa renunt la comentarii. in principiu trebuie sa recunosc ca nici nu prea scriu texte care sa indemne la discutii, iar persoanele care gaseau ceva de spus la fiecare post m-au parasit rand pe rand.
da, am explicat pe jumatate, dar nu mai tin minte unde, o sa revin cu un text in care am sa-l descriu pe iIsus, salvatorul personal, un gadget produs de Biserica Catodica. textul e scris cam pe 3 sferturi, dar nu l-am mai vazut de vreo trei saptamani; intre timp s-a acoperit de ciorne si probabil va mai trece un timp pana am sa reusesc sa-l dezgrop.
ca pe toata lumea, ma tine-n viata dragostea pe care-o primesc. multa vreme am crezut ca traiesc datorita unor activitati specifice, dar mi-am dat seama ca ceea ce fac e indiferent, conteaza modul in care sunt intampinate rezultatele. dupa cum vezi, un mecanism de-o banalitate intristatoare. gavagai is powered by a diesel engine, un soi de piston, pompa de injectie, fara cilindri si bujii. uneori cu ambreiaj, alteori cu lichidul de frana picurand in praf.
alexandra
down South, when you do anything it’s Wrong
pax
ce tare ai fost că ai înţeles exact la ce se referea sinergia! :)) cu toată elipticoşenia mea :))
în privinţa gadgetului de care zici, ştii Dogma lui Kevin Smith? acolo apare tare mişto ilustrată ideea :) , pune mâna şi vezi-l, dacă nu-l ştii.
în privinţa mecanismului, am vrut să obţin un fel de ars poetica, o scrisoare de intenţie sau ceva… :) şi uite că am obţinut :) . nu cred că ar trebui considerată întristătoare banalitatea şi nici banal mecanismul, e doar simplu, dar cred că e o simplitate care vorbeşte despre natural, despre firesc. “banal” implică o raportare la altceva şi mi se pare un punct de vedere lipsit de importanţă. îţi place The Hours?
(într-o ordine mult mai trivială, azi dimineaţă am dat peste asta: http://adriancalarasu.wordpress.com/2008/06/04/mi-am-revenit/ – una dintre cele mai aiuritoare chestii pe care le-am aflat în ultima vreme :D . destin, frate! :D )
retoric
ESTE?!?!
gavagai
@alexandra: dda, ai dreptate.
@pax: nu, n-a fost deloc o exprimare eliptica. dimpotriva, mi s-a parut doarte precisa si avand nota de eleganta pe care-o lasa ca o adiere spiritul de economie. cred ca sunt multe instantele-n care alegerea unei exprimari seamana cu alegerea unei teorii. btw, sinergie e un cuvant nedreptatit, o victima a regimului iliescian, cum se spunea-n campania din 92.
maaaaaaama, astia au scris tot. nu, nu stiam dogma. sarumana.
tin minte c-am scris candva o ars poetica, dar era lunga si proasta si-n versuri si cu greu ma las convins sa ma uit pe foile-alea-ngalbenite. marturisesc ca mi-e cam groaza sa-mi explicitez actualele credinte in materie de scris. ma rog, exagerez, dar ma inspaimanta doza de artificiu din toata treaba asta. am vrut sa-ti ofer un raspuns firesc si cat mai simplu, eventual sincer. daca as fi facut o scrisoare de intentie, m-as fi referit la cat de tare-mi place sa scriu asa firesc, natural, frust, ca Pisica in momentul in care sare pe tastatura si-mi sterge o nota de subsol. Versiunea asta prima, cuvintele care curg ca niste bolovani intr-un torent, asta tine mecanismul in fnctiune. Si asta ma ajuta sa trec peste momentele-n care m-apuc sa rescriu ciornele pe care le postez aici. hai ca iar incep sa ma joc cu artificii.
cred c-am vazut the Hours candva si tin minte ca mi-a placut, dar a trecut asa multa vreme de-atunci ca nu mai pot sa spun de ce.
calutul ala merita o poveste, are alura de personaj profund si complexat. sarumana pentru link, nu-mi imaginasem niciodata un grenouille cabalin :) btw, am auzit c-o sa se dea ecranizarea pe hbo. revenind la calut, creca dac- ar invata sa scrie, ar fi un soi de trash pessoa.
gavagai
@retoric: este :)