gavagai incepe sa scrie

- Iti place ce-am scris pan-acum?
- Hm… mormai gavagai.
- Hm, zisei. Vrei sa incerc altfel?
- Nu.
- Atunci?
- Nimic.
- Nimic nu te multumeste! i-am zis apasand cu putere tasta cu semnul exclamarii.
- Nu, m-ai inteles gresit. Vroiam sa zic ca faptul ca scrii despre mine imi subliniaza peste masura ipostaza de personaj.
- Atunci nu mai scriu.
- Trebuie sa scrii! izbucni gavagai provocand un cutremur.
- Fii mai atent cu izbucnirile-astea, i-am zis privind cioburile unui bibelou.
- Vrei sa-l repar?
- Nu.
- Bine, zise el trimitand cioburile-n Scotia.
Am tacut. Ne uitam in fundul paharelor si ascultam zumzetul tensiunii care aparuse in camera. Pisicu se ascunse dupa piciorul mesei, pandind-o. Isi lipi burta de covor, isi misca fundul in dreapta si-n stanga de cateva ori si facu un salt (arcuit, cum ar spune altcineva). O prinse intre maini si incepu sa se joace cu ea, mimand frica si cruzimea. Am inceput sa radem.
- Mai vrei un pahar cu apa? intreba gavagai si-mi umplu paharaul inainte sa apuc sa refuz. A fost o prostie sa creez tensiune-aia, continua el. (Pauza.) Chiar, Dumnezeii gresesc?
- Habar n-am, nu cunosc decat unul. Da cred ca mai gresesc uneori.
- Cu siguranta, rosti el solemn.
- Ce crezi c-ar zice alti Dumnezei daca te-ar auzi vorbind asa?
- N-am nici cea mai vaga idee.
- Poate ca ei nu gresesc.
- Eu mai gresesc.
- Da, dar tu esti un dumnezeu facut, nu nascut.
Crezi? (pauza). De fapt ai dreptate…
Camera fu acoperita de o tristete adanca. Se facu intuneric. Pisicu mieuna speriat si imi sari in brate. Lucrurile isi pierdura sensul. Simteam c-as putea sa raman o vesnicie in intunericul ala. “Trebuie c-asa e sa fii mort”, zise o voce. “Tot ce se poate”, am gandit.
- Ai o lanterna?
- N-am.
- N-ai de nici unele, mormai gavagai suparat si facu sa apara o cutie cu lanterne taiwaneze.
- N-ar fi ai usor s-alungi tristetea asta? Oricum e artificiala.
- Ai dreptate, se lumina el odata cu-ncaperea. Se pare ca sunt incapabil sa fiu Dumnezeu, adauga zambind.
- S-au mai vazut cazuri.
- Da, dar cazul meu ma itereseaza in mod deosebit.
- Ar trebui sa-i intereseze mai degraba pe enoriasii tai.
- Nu stiu. Ei sunt multumiti ca-s ubicuu si luminos.
- Da, s-au obisnuit sa se multumeasca cu putin.
- Cred ca de-asta m-au si ales, se arata gavagai convins.
- Nu-i prea onorabil ce spui.
- Pff, pufni el. Credeam ca stii ca ma ridic deasupra onoarei.
- Hai ca parca ti-ai mai revenit, am remarcat observand un soare mic care-aparuse pe tavan.
- Ndap. Am descoperit cum e sa ai indoieli.
- Mai degraba ai descoperit cum e sa fii confuz.
- Da. E ca si cum ai scrie. Imi place.
- Pai hai sa te-apuci de scris.
- Hai.

— scris de gavagai