Sau despre natura necesitatii povestilor
Uneori, in serile lungi de iarna, cand stau la gura sobei, in loc sa inventez povesti ma transform in altcineva. Si asta e forma extrema a inventiei.
Cand spui povesti, le spui ca sa nu mai fii acolo. Te transformi din Dasein in Dakein. Lumea, sau mai degraba absenta ei, te cotropeste ca o ceata de cazaci. Apare uratul, forma hibernala a plictisului.
Simturile ti se molesesc. Creierul incearca sa se apere de cazaci si se-nchide-n el insusi, ca niste sectanti intr-o grota asteptand sfarsitul lumii.
Lancezeala iti da ganduri bizare. Te-ntrebi nu ce cauti tu acolo, ci ce cauta acolo in jurul tau. Speriat de-asa idee cauti cartile, obligatoriu unsuroase, semn al unei vechi suferinte de plictis, ca sa faci o pasienta. Pasienta te-arunca-n viitor, face o bresa in continuul spatio-temporal. Cartile insa nu se brodesc. Tot ce este acolo comploteaza impotriva ta.
Timpul insusi pare incremenit. Un sirop gros (de hranit albine) care se scurge dintr-un borcan, naclaind fata de masa si covorul, amortindu-ti limba. Sunetele devin cleioase, aerul vascos. Pleoapele-ti aluneca-ncet, ca niste storuri de recuzita. Din culise ti se sugereaza ca-ti face placere sa fii acolo, privind flacarile si scuturandu-ti pipa. Un surogat de tihna, pe care ti-l mesteresti cu stangacie pentru a evita sa te gandesti la acea “malaise d’être là” care risca sa te puna fata-n fata cu o “malaise d’être” pe care-o banuiesti infipta-n carne, pe care-o alungi ca pe-un trantor ce da tarcoale borcanului cu sirop. O perla falsa, imbracand un fir de nisip, blocandu-ti valvele.
In asemenea seri numai povestile te mai pot salva. Succesul cunoscut de Harry Potter sau de Stapanul Inelelor (redivivus) este un simptom al dorului-de-a-nu-mai-fi-acolo al fiintei. Iar dorul asta tradeaza jindul-de-a-nu-mai-fi.
[Rezumat. La inceput apare stanjeneala de a fi acolo, Dakein. Te repliezi asupra-ti si, chiar in clipa-n care esti pe punctul de a da ochii cu tine, fugi ingrozit spre adapostul caldut al unui alt timp, al unui alt loc. Asa cum intra Pisica sub pled, lipita de mine, si viseaza mingiute intr-o inefabila uitare de sine. (Da, stiu, trebuia sa scriu "sublima")]
In serile lungi de iarna, la gura sobei, devin constient de necesitatea refugiului. Sunt tentat sa inventez inca o poveste. Sa fiu generos si sa o ofer, sa o deschid, sa o transform in adapost subteran. Imi scutur pipa si-mi intind picioarele. Imi relaxez muschii. Pentru o clipa, surogatul de tihna proiecteaza iluzia autenticitatii. Iata-ma. Iata-ma regasindu-ma, scaldandu-ma-n pofta de-a povesti. Doar pentru o clipa. Apoi revine gustul salciu al surogatului, sporind greata provocata de siropul de zahar.
“E timpul sa ma transform”, imi zic. Inchid ochii si devin altcineva.
— scris de gavagai
alexandra
daca ti-a placut acest text, nu uita sa te abonezi la feeduri!
si daca nu ti a placut?
……………….
doar intrebam.
daca ma intrebi, mie mi-a placut.
pax
ăsta, gavagai, e cel mai extraordinar post (n-o să spun text, că mă cam enervează ştampila asta, e prea bombastică în sensul ei comun; în sensul semiotic e altă discuţie) pe care l-am citit de-al tău! excepţional!
sunt întru totul de acord, goana de sine e cea care ne trimite pe unii în poveştile de citit, pe mulţi alţii să stea uitaţi cu ochii în OTV. a nu fi cu tine însuţi, în tine însuţi. a ieşi din viaţa… sunt tentat să spun/mă întreb… “nesatisfăcătoare”(?) (deşi dacă e aşa, de cele mai multe ori nu e nesatisfăcătoare din cauza limitărilor din planul asfaltului, nu consumăm poveşti pentru că n-avem ce mânca…).
dar revenind, de multe ori stau şi mă întreb dacă există vreo diferenţă semnificativă între motivaţia care mă împinge pe mine să mă afund din nou în Muntele vrăjit sau în Toamna patriarhului şi vecina mea de vizavi care îşi duce viaţa în Tânăr şi neliniştit sau în Inimă de ţigan…
dorinţa de a fi fermecaţi, luaţi de mână şi duşi, suntem în continuare copii rămaşi cu gura căscată la o poveste… alte şi alte poveşti, unele chipurile pentru oameni mari, ne ţin, dacă avem noroc să dăm de cele bune, cu ochii mari, gura căscată şi respiraţia tăiată ca şi pe copii. daca n-avem noroc, ne amăgim cu surogate, dar într-un fel sau altul, drogul îl injectăm, fie el vapori de prenadez sau de benzină sau rafinată cocaina.
chiar şi cei mai curajoşi şi capabili de introspecţie au nevoie de asemenea pauze de sine.
un alt gând e că n-am reuşit niciodată să citesc biografii, probabil pentru că viaţa unui om, descrisă aşa cum a fost (ok, ai dreptate să-mi spui că nu există modalitate exactă de descriere, că orice încercare de redare a realităţii este şi metaforică în ultimă instanţă, mi-a spus asta prima dată Fowles, dar asta e altă discuţie), nu m-a interesat niciodată dacă nu e însiropată cu fantasmă, cu imaginaţie, daca nu mă vrăjeşte.
nu vreau în nici un fel să fi sunat apocaliptic sau critic, doar observatii.
şi cam gata pentru acum, că-s pe fugă, abia m-am rupt să scriu astea câteva rânduri.
(ps: that’s nice să aflu că eşti fumător de pipă :) )
pax
pps: n-aş fi foarte sigur că motivaţia scriitorului e aceeaşi cu cea a cititorului. sau oricum sunt şi cazuri… scrisul ca nevoie “sanitară”, exorcizare… balaurii care deja te mănâncă pe dinăuntru, nu fantasma după care alergi, ci una care te fugăreşte (deşi e şi ceva clişeu în ce spun aici).
pax
tot io revin
Din culise ti se sugereaza ca-ti face placere sa fii acolo… :)) exclam din nou, punctual, excepţional!
probabil ştii Adaptation al lui Kaufman & Jonze, acolo mi-a fugit mintea, ah, cât îmi place filmu ăsta!
şi gata, poate termin, că chiar am treabă.
gavagai
@alexandra: pai, daca nu ti-a placut, nu te abona :)
@pax: ma bucur foarte tare ca ti-a placut. nu stiu cat e de extraordinar; diferenta fata de celelealte e ca e sincer. nu e scris cu o expresie amuzata si cu mesajul “uite, io sunt in alta parte, dar pot sa ma duc acolo si sa scriu textul asta”. de data asta eram in locul din care scriam (in paranteza fie spus, multi oameni cred ca scriu serios).
cu toate astea, postul e in acelasi timp inselator. pare o confesiune, dar descrie o experienta foarte intalnita in epoca-n care traim, exprima gandurile multor oameni. e croit ca sa placa, produsul unui trickster.
da, cred ca esentialmente motivatia ta si a vecinei sunt expresia aceluiasi impuls. (ce altceva ar putea sa creada cineva de stanga?)
aaaaaaaaaa, sarumana pentru biografii. hai ca scriu repede un post despre asta. iti revin toate creditele.
da, fumez pipa. destul de rar, ce-i drept, adica numai cand ma simt bine cu mine. si cand raman fara tigari :)
nu stiu ce-i motiveaza pe scriitori. io pur si simplu incep sa-mi spun povesti singur.
nu, din pacate nu stiu Adaptation. am sa-l caut. sarumana.
pax
@gavagai: îţi spun io că nu de la stânga ţi se trage. învăţ că trăim într-o lume mult prea complicată pentru explicaţii de felu ăsta. altfel, dacă lucrurile ar fi aşa de simple, ar trebui probabil să consider că n-am ce discuta cu un pozitivist ca tine :) , dar uite-mă în continuare aici, delectându-mă cu scriiturile tale :) . ceea ce în ce mă priveşte e bine.
un gând răzleţ: stau şi mă întreb cum oare am ajuns pe blogu tău. nu te văd linkat de nici unul dintre blogurile pe care le citesc acum. probabil o fi fost cineva care s-o fi pierdut pe drum din lipsă de sens.
gavagai
:)) pozitivist ca mine? nu, n-am fost niciodata pozitivist. (in unele texte de pe blog am fost, ce-i drept; in altele am fost dualist; in vreo doua-trei internalist; dar am fost toate astea fara angajament, era o soapta-n spatele textului care spunea ca sunt in alta parte; cred ca soapta aia te-a readus). in locul in care sunt, incerc sa trec peste dihotomia aia cu finalitatea/cauzalitatea. nu ma intereseaza nici sa explic fenomene si nici sa le inteleg, ci doar sa le dau un sens pentru mine (fara a fi totusi subiectivist).
nu stiu cum ai ajuns pe blogul meu. primul comentariu pe care l-ai postat e la scurta istorie a telenovelelor, dar este posibil sa fi ajuns mai inainte.
da, am remarcat si eu ca oamenii nu prea pun linkuri catre blogul asta. de fapt cred ca majoritatea nici nu stiu ca exista. iar majoritatea celor care stiu, au cu siguranta lucruri mai bune de citit :)
pax
neh, that’s not what i meant, că n-ai fi linkat per se (oricum, probabil are şi blogosfera legile ei de comerţ “social”; cred că şi de asta n-am găsit niciodată motive destule să ţin un log public). ci pur şi simplu de întâlnirile interesante al căror fir nu mai poţi să-l urmăreşti înapoi, pierdut în întâmplări semnificativ de nesemnificative… stăteam de fapt şi mă gândeam cum în urmă cu vreo 6 ani un prieten bun îmi făcea cunoştinţă cu cineva. azi (cândva) bunul prieten a făcut ce-a făcut şi a reuşit să fie uitat. iar persoana prezentată atunci mi-a devenit încet încet un bun prieten.
asemănător, ziceam că cine ştie ce blog, practicat poate cândva, ocazional şi vag, m-o fi adus aici pe everestu din curtea ta. în fine, un gând trecător.
gavagai
da, am inteles ce vroiai sa spui, frazele despre cat de putine linkuri trimit aici aveau in spate mai degraba un mod de rationare statistic, atata tot :)
dac-as fi un fost coleg de-al meu, as zice ca ai fost prieten cu vechiul prieten doar ca sa-l cunosti pe cel nou. colegul asta al meu (cam hegelian) imi spunea ca-i convins ca parintii lui s-au intalnit doar ca sa-l conceapa pe el.
- bine, ii zic, dar fratele tau? el a fost bonusul?
n-am reusit niciodata sa-l conving ca-i contingent.