Multa vreme am crezut ca omul salbatec este un mit inventat de un scenarist debil de horroruri. Dar am avut prilejul sa ma lecuiesc de credinta asta. Si de credinte-n general. Lucrurile s-au petrecut intocmai ca-n povestea de mai jos (zici ca-s Edgar Poe).
Io, in credintele mele snoabe si cu convingerea ca realitatea e doar un draft ratat si abandonat al fictiunii, ma gandeam ca omul este un animnal domestic. Mi-l imaginam locuind intr-un apartament (preferabil decomnandat), mergand la serviciu cu autobuzul 300 si facand audienta la tv. Cand mi-l figuram in natura, il vedeam ca pe un japonez in vilegiatura, facand pasi mici si repezi, aratand cu degetu si privind peisaajul ambient prin lentile made in japan. Cand auzeam de oameni singuratici si criminali, cautam repede telecomanda si plecam intr-un oras pe care-l credeam mai realist.
Daca stati sa va ganditi un pic, o sa ziceti ca aveam dreptate. Ca nimic nu pare mai evident decat domesticirea omului. Dar, sar io cu gura, de ce sa ne grabim sa generalizam procesul de domesticire pentru toti indivizii? N-ori fi ramas si unii salbateci? Ca s-a mai vazut cazuri de pisici demente si caini furiosi. Si iata ca iar am dreptate.
E de presupus ca-n lume exista si salbateci. Oameni care locuisc in cabane izolate si-n cantoane si care se-amuza sa puna indicatoare false pe drumuri pustii si sarma ghimpata pe macadam. Si care, cand au norocul sa puna mana pe vreun om domestic, il tortureaza si-l taie-n bucatele mici pe care le dau celor 4 caini mari si negrui (lupi sau dobermani, depinde de la caz la caz), pe care-i iubeste si-i bate ca pe copiii lui. Si cand presupun toate astea, ma bazez pe-o-ntamplare reala.
Eram intr-o seara cu Iuli si cu Bianca. Fusesem in vizita la fetita care ma-ntrebase daca nu exist si cautam drumul spre Brasov prin Cheia (pe-acolo ne sfatuise tatal fetitei s-o apucam, desi stia ca ninge, se depune polei, iar noi avem cauciucuri de vara). Dupa cum am fi putut sa pariem (pacat ca n-aveam cu cine), in 5 minute ne-am ratacit. Drumul pe care mergeam era prin mijlocul campului. Nu se vedea nici o lumina.
- Io cred c-am murit. Poate-am facut vreun accident si asta-i urmarea. Alfel nu-mi explic.
- :)) ai dreptate.
Incepeam sa ne dam seama c-am fi castigat pariul ala cu ratacirea. dar, cand sa-ncepem sa ne bucuram de-a binelea, in sufletele noastre se strecura umbra indoielii: drept inainte si-n departare, cam pe langa linia orizontului. se zarea doi stalpi cu becuri. Cand am ajuns la ei, am dat de-o rascruce si-o cale ferata cu un singur fir. pe drumul care-l intersecta pe-al nostru era un indicator ruginit si cam stramb.
- Hai ca ma duc io sa vad ce scrie, am zis cu un curaj pe care nu mi l-as fi banuit.
- OK, zisera Iuli si Bianca.
Deschid usa si dau sa ma dau jos. Si cand sa pun picioru pe pamant, se-auzira doua strigate.
- Repede! Inchide usa!
Am inchis usa, cu sentimentul ca mi-am terminat portia de curaj. M-am uitat prin parbriz ca sa vad ce-i si l-am vazut, in toata splendoarea lui, pe omul salbatec.
Era inalt de vreo doi metri si foarte masiv (la vreun quintal jumate). Purta o suba descheiata, bocanci uriasi, o barba lunga si carunta si-o barba incalcita. de suba-i atarnau ciocane, toporisti, cutite si fierastraie de mana. In mana dreapt-avea un ciocan d-ala cu coada lunga, de cheferist. Venea spre noi cu niste pasi de vreun metru si ceva, iar pe chipul lui nu se putea citi nimic de bun augur. Creca statuse ascuns in niste boscheti de la rascruce. Brrrrrrr.
PS Cu ocazia aia am auzit cel mai melodios scartait de cauciucuri. Si cele mai tari hohote de ras.
PPS Din nefericire eram prea grabiti ca sa-l pozam sau sa-l filmam pe omu salbatec. Am gasit in schimb cele mai controversate imagini cu Yeti. Asta ca sa va faceti o idee.
[youtube]PT-R4Bus5Cs[/youtube]
— scris de gavagai
Livialila
da deci in ultima vreme am avut si io de-a face cu oameni salbatici, da’ virtuali. adica la t.v. in filmu’ “heidi” si-n altu’ “bufnita cenusie”. si tot in ultima vreme am citit despre 1 padurar care are grija de padurea lui da’ parea sociabil si simpatic asa ca nu toti astia traiti in salbaticie sunt yeti. hm… da’ oricum tu dai sfat sa ne ferim de ei?
medeea
măi gavagai, poate era chiar yeti care se pierduse şi care avea de gând să vă întrebe încotro să o apuce.
gavagai
@Livialila: (offtopic) deci cand esti nervoasa esti doar lila, Am sa retin :)
nu, io nu dau nici un sfat. daca nu vreti sa ve feriti, intrati in vorba. cine stie, poate am io prejudecati, iar ei nu-s salbatici. nu-i asa?
@medeea: da, ne-am gandit si noi la asta. din pacate numai cand eram la cativa kilometri distanta si terminasem hohotele nervoase. saracu om. poate se ratacise el insusi, si vroia sa-l ducem undeva. da tot ramane panoplia pe care-o avea asupra lui.
medeea
aşa te lauzi? zeu cu prejudecăţi? ce contează un topor, două la purtător? pădurea e periculoasă… circulă “animale” mult mai bine înarmate pe acolo, la vântăroare de râmătoare.
gavagai
ndap, am niste prejudecati mari cat blocu lu videanu. ai dreptate, ce mai conteaza un topor cand esti nemuritor? de fapt conteaza. ca ma temeam pentru Iuli si Bianca
foarte misto vanatoarea de ramatoare :) sarumana. (ma bucur de cate ori mi se adreseaza cuvinte care suna frumos, sunt ca indienii din caraibe cand a vazut margele si oglinjoare. tot prejudecati).
lila
nuuuu ai inteles gresit; is lila fara nicio legatura. iar io vanam demult o greseala la 1 zeu… cre’ ca-ncep sa mi se vada partile urate
gavagai
nu-i nici o greseala. uneori esti Livia, alteori Lila, alteori Livialila si uneori alcineva.
cum sunt partile tale urate?
Livialila
pai da da’ n-are nicio semnificatie ascunsa ca uneori semnez cu livia, alteori cu livialila si alteori cu lila. cu altceva n-am mai semnat.
gavagai
asa e, n-are nici o semnificatie. depinde cel mult de cat de des stergi formularele inregistrate de browser. daca, in schimb, ai schimba manual semnatura salvata de browser, atunci da, ar fi foarte semnificativ.
Livialila
aha. doar ca nu-i cazu’ meu
gavagai
da, stiu, ziceam doar. asa, in general.
Livialila
a bine
gavagai
hai ca zici ca suntem pe-un forum. sau pe chat
Livialila
nu se cade :P
gavagai
nu, nu se cade :)
btw, ai fost afectata de mIRC?
Livialila
in adolescenta
gavagai
io niciodata. si uneori regret. cine stie ce revelatii as fi avut.
Livialila
io regret ca mircuii. in loc sa-nvat, cine stie ce revelatii as fi avut :)
gavagai
:) nu, mai bine mirc. daca-nvatai ai fi avt revelatii cu manuealu de chimie organica de clasa a zecea. rar mi-a fost dat sa vad manual mai prost ca ala.
am facut un studiu in puscaria privata (celula de accelerare temporala) si-am vazut ca ceea ce-nveti in adolescenta se pierde complet pana la varsta de 25 de ani.
Livialila
GROAZNIC!!! pai inseamna ca ma indrept vertiginos spre a nu stii nimic-nimic! hai ca ma alarmezi.
da’ ia stai. tu pe ce-ti bazezi chestia asta? cumva pe graficu’ ala ca viata ta pana la 30 de ani se prezinta sub forma unei curbe ascendente, la 30 fiind limita de sus, apoi curba descreste -asta insemnand ca pana la 30 de ani acumulezi informatii, iti dezvolti mintea, apoi gata, fas? ei bine nu s-a demonstrat ca nu e asa, ci poti sa te dezvolti la orice varsta. s-a mai demonstrat si ca neuronii nu mor. io zic ca suntem salvati! oficial adica
pe bune ca io chiar regret ca n-am invatat mate mai sistematic, mai asumat. a trebuit sa compensez prin speculatie, adica imginatie, intuitie, chestii d-astea. off
Livialila
(am uitat o “,” dupa “nu” din “ei bine, nu,”)
gavagai
nu, nu ma refeream la asta. ma refeream la felul in care se prezinta oferta educationala adolescentilor :) nu prea ai ce-alege din ea, si, dac-alegi, nu te-alegi cu nimic.
poate ar trebui sa te-apuci sistematic de matematica. nu?
Livialila
da :) asa ar trebui…
ba io zic ca ai ce-alege si cum sa nu te-alegi cu nimic daca intelegi compusii chimici? intr-adevar unii profi nu-si dau interesu’, da-n ro (inca) se (mai) face carte.
gavagai
da, probabil ca ai dreptate, n-as putea sa ma pronunt. mie mi-e mai familiar sistemu nepalez de invatamant