Etapele creatiei poetice

La gavagai, desigur. Am incercat sa aman cat mai mult postul asta (raspuns la leapsa de la Medeea). Spre deosebire de proza, poezia imi provoaca un anumit soi de urticarie, c-am activat mai multi ani in domeniu, cu rezultate catastrofale. Probabil asa voi crede peste cativa ani si despre creatia prozaica din zilele noastre (atunci o sa fac probabil scenarii de sitcomuri sau creatie dramatica \ pe scene de stand up), dar pana una alta io cu creatia poetica am ce am.
Preistoria creatiei gavagaiste
Ca poet, gavagai s-a manifestat de cand era mic si-si spunea singur versuri ca sa nu mai fie trist. Maaaaaaaaaama, ce tentat sunt sa va fac sa va curga o lacrima din coltul ochiului, sa va spui cum stateam toata ziua singur si nu ma iubea nimeric si cum ma luam seara singur in brate si udam dosul pernei (din lipsa de fata) de-atata tristete. Da cel mai probabil ati incepe sa radeti, ca obisnuiesc sa-mi imaginez ca semanati cu mine, daca ma insotiti pe drumul asta de-atata amar de vreme. Deci sa nu-mi mai obosesc degetele pe tastele astea incomode si si sa va zic ca in prima etapa a creatiei poetice versurile erau variatiuni pe teme clasica. Si, daca e sa fiu sincer pana la capat, variatiunile se datorau memoriei mele slabe, de pe urma careia am patimit toata copilaria, mancand untura de peste cu lingura.
Faza de tranzitie
s-a intins de-a lungul claselor terminale ale gimnaziului. In intimitatea conversatiilor mele introspective, aceasta faza se mai numeste si “de negare”. Adica scriam, dar refuzam sa scriu poezie. poezia era pentru fete. Iar io preferam sa joc fotbal si sa scriu proza scurta si proasta si absurda si cam sf.
Faza simbolista a creatiei gavagaiste
a aparut in clasa a 9-a. Se clocise inca din gimnaziu, cand mi-a cazut pe mana Baudelaire si Bacovia, insa abia atunci a ajuns la maturitate. Daca Bacovia si cu Baudelaire putea, de ce n-ar fi putut si gavagai? Din perioada asta dateaza prima poezie in sensul cerut de leapsa. Din nefericire acum sunt destul de departe de cutiile cu manuscrise foarte vechi, si nu pot fi exact. Era parca vorba despre ploaie, dar nu sunt sigur. Probabil ca dac-as fi aproape de cutiile de manuscrise, tot nu v-as arata-o, fiindu-mi penibil.

Faza conceptuala
a aparut in clasa a zecea si s-a sfarsit printr-a doispea sau prin anu-ntai, nu stiu exact. Versurile erau la fel de proaste ca si cele simboliste. E interesant de remarcat ca aceasta faza este suprapusa de altele (cateva): minimalista, manierista, absurda, plangacioasa, fals-confesiva si prozaica.
Exemple din perioda asta aveti in textul care se chema chiar poezii de gavagai.
Remarca: in perioada asta am luat si-un premiu de poezie, la un festival la care nu stiu cum de m-am decis sa particip. Din cate mi-am putut da seama, premiul era destul de important in sistemul de valori al poetilor (sa nu v-asteptati sa va zic ce premiu-am luat, ca mie rusine acuma, om serios, prozaic si cu blog). Din banii primiti la concursul ala mi-am luat o gheata de baschet; cealalta am luat-o din bursa. Au fost cele mai misto ghete pe care le-am avut vreodata, ceea ce-mi sugereaza ca scrisul poate da si roade ce se dovedesc a fi utile.

Faza actuala a creatiei poetice la gavagai
se manifesta prin glume inepte precum poezia despre un popa si-un fakir sau vreau un magarus. Activitatea poetica din ultima vreme e in statu crescendi. Azi, ca sa dau un exemplu, incepusem sa-mi soptesc o poezie despre un mestesugar a carui ocupatie specifica am uitat-o. Da o sa-mi amintesc, fiti pe pace.
Despre textul asta
Textul asta este scris la un calculator care nu-i al meu, tastatura nu-mi place, n-am avut vreme sa-mi pregatesc fituici si n-am putut sa comit nici unul din ritualurile care insotesc de obicei scrierea unui post nou. Din motivul asta <si desigur nu numai din asta> este asa de urat.
Bonus track
Da, va propun si azi un bonus track. Stiu ca e prea repede si abia ati reinvatat sa respirati dupa Robert Johnson, insa Savoir Faire s-a aratat nerabdatoare s-asculte niste piese cu harmonica. Dialogul poate fi urmarit pe blogul ei.
Din cate pot discerne io acolo (din spusele mele), prevad ca urmeaza o serie dedicata muzicutei in blues. Ar fi trebuit sa-ncep cu parintii fondatori, alde DeFord Bailey, dar in cap imi suna numai Will Shade si nu m-am putu abtine.
Will Shade era conducatorul unei orchestre destul de numeroase (Memphis Jug Band), canta din voce, muzicuta si tot felu de obiecte, iar istoricii blues-ului vad in el un soi de placa turnanta a migratiei stilistice din Delta catre Chicago. O sa scriu mai multe despre el cu alta ocazie, pe blogul de blues. Deocamdata, bucurati-va de cantece. si fiti un pic atenti la orchestratie.

Si-acum, dragelor si dragilor, ceva unic: Will Shade si Charlie Burse atinsi de entuziasmul profetic. Priviti-le chipurile. Instrumentele (btw, chestia aia ca un arc, la care canta Shade, e un bullfiddle). Si fiti atenti mai ales la felul in care canta. La armonie. La zambete (va garantez c-o sa va-ndragostiti de Burse). Iata.
La final sper c-o sa-ntelegeti de ce-mi place blues-ul.