La inceput, limba romana nu era. Era ca o galeata goala. Si toata lumea se ferea de ea, ca e semn rau sa-ti iasa cineva-nainte cu o galeata goala.
Dar, cum se-ntampla de obicei in cazul semnelor rele, mereu se gasea cate-o alta limba care sa dea peste galeata goala, de rasuna Carpatii de parca Omu de Tinichea ar fi-nceput sa se bata cu pumnu-n piept, laudandu-se ca ce tare e el. Si, ca s-alunge ghinionu, limbile care dadea peste galeata goala lasa-n ea cate-un cuvant. Si azi asa, maine-asa, galeata s-a umplut cu cuvinte.
Si-apoi, sunt tentat sa scriu, intr-o sambata a aparut gavagai. Si galeata a-ncxeput sa dea pe-afara. Dar sa rezist ispitei.
Ca sa va convingeti ca nu va mint, ganditi-va la un cuvant oarecare. Apoi ganditi-va-ti din ce limba vine. (Daca nu stiti, probabil ca-i din slavona, cumana ori peceneaga).
PS Textul asta s-a nascut cand am fost intrebat din ce limba vine “nisip”. De parc-ar fi fost natural sa vina din alta limba.
PPS Galeata, adica tabla ei, inseamna in aceasta analogie regulile sintactice, care sunt innascute, iar manerul galetii inseamna elementele metalimbistice ale limbii.
PPPS In epoca-n care se forma alte limbi, teritoriul in care se vorbeste romana era locuit de dridoizi. Dridoizii n-aveau o limba a lor, ci comunicau prin scancete si gemete. Erau saraci si le ghiortaiau matele. Erau asa de saraci, ca-si coseau vasele de lut cu sarma ruginita gasite pe jos (vestigiu al culturilor precedente, cum sunt acuma pietrele din cetati cu care-si fac romanii case). Ca conformatie erau mici, negriciosi si cu capu mare. Dridoizii mai sunt numiti si straromani. Umanitatea, in ciuda eforturilor unora ca Donald Trump, n-a reusit inca sa creeze o chestie mai urata ca cultura materiala a dridoizilor.
— scris de gavagai
Zaza
Barză. Viezure. Mânz.
Heh.
alexandra
Zaza.
gavagai
@Zaza: da, cica Densusianu ca alea-s din daca. deci tot din altceva.
@Alexandra: foarte dragut :) abia astept sa vad ce zice Zaza.
offtopic: nice blog, pus bookmark
Livialila
limba noastra-i o comoara.
gavagai
da cum era pana sa-nceapa gavagai sa scrie-n ea?
btw, ma gandeam sa-mi adun toate contributiile la limba romana, sa vad ce-o iesi
lila
esti sigur ca contributiile
gavagai
depinde la ce te referi. da creca-s sigur.
Livialila
pai tu o stalcesti
gavagai
pai cum crezi c-apare inventia lingvistica? daca vorbesti corect, ramai inghetat in gramatica academiei. si, treptat, limba anchilozeaza si dupa aia moare. or mie-mi place limbile vii. si nu suport sa vad cuvinte si formule paralizate. ca le iubesc prea tare.
ma gandesc uneori ca nici macar nu banuiti cat de tare iubesc cuvintele. si cat de tare ma doare sa public texte proaste.
Zaza
Zaza ştia de chestia asta şi va scrie un ceva în manualul de religie despre aşa ceva, na! :)
gavagai
da, ma gandeam io ca stie :)
io zic mai bien sa n-o bagi, sa nu para critica literara. c-ar fi ciudat, critica fara carte
lila
aha. asta a fost zisa cu pofta? :)
gavagai
nu, a fost zisa cu drag
Livialila
aaaaa :)
Zaza
Vai de mine!
gavagai
pai nu stiai?
Zaza
Ce să ştiu, Doamne? :)
Ia şi eu acolo, o biată muiere…
gavagai
;)) ce-ti mai place sa te-alinti…