Bloguri culturale

Ieri, intr-un post incarcat de trairi (printre care si angoasa), Vlad se-ntreba de ce-or crede oamenii ca blogul lui e cultural. Sa aiba dreptate oamenii care cred asta? Sa fie Vlad vreun Patapievici fara papion si fara ton sententios?
Acuma, daca stam stramb si judecam drept, au si oamenii-aia dreptatea lor. Iar ea consta in aceea ca ei pleaca de la o definitie diferita (de a lui) a culturii. Zis pe scurt, pentru ei “cultura” e tot ce nu-i cultura de masa. Daca n-ai obiceiul sa scrii despre Britney Spears, daca folosesti mai mult de 3000 de cuvinte, daca-ti scapa vreo referinta livreasca, gata, te-i si procopsit cu coada de magar (recte eticheta de “blog cultural”). In fond, e si asta o descriere. Iar descrierile te-ajuta sa nu te ratacesti in viata.

In viata, descrierile sunt generale sau precise. Sunt precise descrierile lucrurilor care te privesc in mod imediat.Sunt generale acelea ale caror obiecte se plaseaza la periferia campului tau de interes, dar deasupra carora (ma refer la obiecte) vrei sa instalezi o baliza (de larg), ca sa nu te ratacesti. Iar ce este valabil in viata, este valabil si-n blogosfera. (Ca sa va convingeti de acuratetea observatiei mele, va propun un mic experiment mental. Ziceti repede, in gand sau cu voce tare, 3 diferente intre blogul lui Vlad, al Zazei si al LucieiT. Gata? Foarte repede si frumos. Acum spuneti 3 diferente intre blogul lui VisUrat si al lui Fulgerica. Haaaaaaideti, ca nu e greu. Special am ales doua bloguri cu personalitati foarte clare si distincte.)
Asaaaaa, sa consideram lamurita problema cozii de magar a “blogurilor culturale”. (Sa nu uitam c-am lamurit-o folosindu-ne de postulatul taxonomiei diferentiale, pe care tocmai l-am inventat.) Neuitand, sa ne coboram privirea asupra perceptiei culturii si a purtatorilor ei. Sa ne imaginam o analogie.

Fie cultura un virus. Fie toti oamenii atinsi intr-un fel sau altul de acest virus (nu-i nici dorinta si nici blestem, e doar o asumptie). Fie un observator neutru, precum gavagai, care se uita la oamenii atinsi de virus si-si noteaza ceva in carnetel. Fie un ochi indiscret care trage cu el insusi la ce scrie gavagai in carnetel. Fie o mana conectata intr-un fel oarecare la ochi, care sa ne povesteasca si noo ce-a vazut el in carnetel. Hai, fie doua maini, ca sa ne povesteasca mai repede. Deci, scrie gavagai:

• Unii oameni sunt imuni la virus (categoria “e unii care io sunt mai destept ca ei” desi aici am unele dubii, situatia din spatele linkului fiind destul de incurcata).
• Unii oameni sunt doar purtatori, fara ca virusul sa se manifeste (categoria toxoplasmoza la mamici si la tatici).
• Unii oameni sunt bolnavi (in diferite stadii, cele terminale aparand cu precadere la profesorii de la liceele din provincie); boala se manifesta cel mai adesea prin plata abonamentului la “Romania Literara” sau “Magazin Isteric”.
• Unii oameni sunt pseudo-purtatori (ipohondri sau bolnavi inchipuiti, ceea ce ne sugereaza ca virusul culturii da nastere unei boli sociale) [aici am multe exemple din blogosfera, dar prefer sa nu dau nume si sa starnesc polemici gratuite; si nici sa glosez pe marginea abonamentului la "Catavencu", un standard, nu-i asa?].
• Alti oameni manifesta prezenta virusului intr-o versiune modificata (categoria cultura oficial alternativa).
• Mai sunt cateva categorii de oameni atinsi de virus, dar numarul lor ne indreptateste sa nu-i mai pomenim in aceasta analogie.
• In fine, sa nu uitam focarele de infectie (stabilimente de cultura, voci profetice cu papion, burta si barba, et caeterea, et caetera).

Sa le multumim maiunilor, ochiului si lu gavagai si sa tragem primele cuvenite concluzii.
Chiar si la o privire distrata, reiese clar ca posesorii de bloguri culturale se inscriu fie in categoria tulpinii culturii oficial alternative, fie in cea toxoplasmotica (de altfel multi dintre ei isi impart acoperisul cu una sau mai multe pisici).

Acum mi-e cam somn, da o sa revin peste cateva ore. Cand n-o sa ma refer la copiii trendy ai blogosferei, ci la cei ncare nu-s bolnavi de cultura.
Hai buna dimineata. Sa ne prefacem ca nimic nu s-a-ntamplat si sa ne vedem mai departe de analogie. Sa ne imaginam ca posedam o curiozitate stiintifica dincolo de orice indoiala si sa presupunem un microscop (optic, ca cultura n-are bani) prin lentilele caruia sa privim virusul culturii.

Ca orce virus, si acesta se compune dintr-o secventa de cod (acid nucleic, ADN sau ARN) si o capsula proteinica (s-o numim osanza culturii). Codul este continutul culturii, iar capsula (osanza) comportamentele generate de aceasta (vorbitul pe un anumit ton, propensiunea catre lamentatii prilejuite de propria conditie, o hexis specifica, un pic cocosata). Spre deosebire insa de alti virusi, acesta reuseste sa-si bage codul in genomul gazdei fara ca aceasta sa interpreteze penetrarea ca pe un act de agresiune alogena. Omul virusat incepe sa-si modifice starea naturala si sa vorbeasca parca mai frumos (deci nu cum va scrie voo gavagai, cu degetele de la picioare pe taste). E ca si cum genomul uman ar accepta secventele din toxoplasma gondi si ar si profita de pe urma integrarii.

Aplicand termenii de mai sus categoriilor reperate si mai sus de gavagai (ma rog, uneia singure, ca sa nu mai pierdem timpul), ne dam seama ca posesorii (toxoplamotici) de “bloguri culturale” accepta partile folositoare din cod (anumite secvente), si refuza metabolizarea osanzei din capsula (aerele de culturali). Prin osanza inteleg basica culturala la care se referea Vlad.

Remarca: Nu toate secventele din cod sunt folositoare. De fapt, majoritatea sunt inutile. Integrarea lor in genom este costul folosirii secventelor folositoare. Ca sa nu credeti ca aberez, incercati sa-mi aratati cum mi-ar putea imbogati mie viata interioara o lectura din St.O. Iosif.

Pentru incheiere ma gandisem sa ma citez (fragmentul cu cultura lu Koch, prelevata-n grajd, singura mai statuta ca cultura romana, si ala din Imagoo revista, cu marasmele culturii si cum (l)i te poti opune), da am impresia ca v-am plictisit indeajuns.

Bonus track: Pentru c-ati fost cuminti si-ati citit ditamai textu fara sir, va ofer spre ascultare cateva cantece de Scrapper Blackwell. E un chitarist care-mi place foarte tare si nu fara motiv. In anii 20-30 canta cu Leroy Carr (pian); dupa moartea acestuia, s-a lasat de-nregistrari si a preferat sa faca whiskey la distileria proprie din bucatarie si sa cante pentru clienti. Cand in sfarsit a fost convins sa-nregistreze din nou, fatalitate, a fost impuscat. Se pare ca de un vecin.

sperand sa va placa macar muzica, al vostru etern gavagai.
hai sluga.

— scris de gavagai