Examenele pot fi evenimente traumatice pentru persoana care le sustine. Creierul examinatului este bombardat cu miliarde de biti de informatie cu care nu prea are ce face in activitatile curente care urmaresc subzistenta si perpetuarea materialului genetic al purtatorului. In plus, creierul examinatului este supus presiunii generate de supraincarcarea semantica a examenelor: de acestea depinde viitorul sau de sofer, de functionar, de integralist; stresul creste, iar creierul isi pastreaza dimensiunile (din cauza carcasei craniene rigide), de unde presiunea care impiedica buna desfasurare a activitatilor curente in care este angrenat viitorul examinat. Un alt element care contribuie la socul mai sus pomenit este, dupa cum vor sa ne convinga psihologii, teama de esec: aceasta apare peste tot, chiar si la cele mai marunte examene, chiar si la cele pentru care examinatul s-a pregatit foarte bine.
Strategiile curente
Pentru a evita socul traumatic produs de examene, oamenii au dezvoltat o suma de strategii, mai mult sau mai putin eficace, mai mult sau mai putin traumatice:
Tocitul sau toceala
Viitorul examinat se forteaza sa memoreze absolut tot. Mecanismul tocelii este dupa cum urmeaza: se pleaca de la o presiune initiala foarte mare (viitorul examinat crede ca examenul este foarte important sau este ingrozit de frustrarea pe care o va resimti in cazul unui eventual esec) si se incearca obtinerea depresurizarii prin schimbarea naturii presiunii; cu alte cuvinte, se prefera presiunea data de miliardele de biti de informatie presiunii date de teama de umilinta esecului.
Realizarea acestei mutatii in nartura presiunii se realizeaza prin incantatii, bolboroseli, miscatul buzelor in timpul lecturii, inchisul cartii cu un gest sec si recitatul partii memorate cu ochii inchisi ori deschisi, dar cu privirea pierduta.
Mnemotehnicile
Mnemotehnicile urmaresc acelasi lucru ca si toceala. Diferenta majora consta in modus operandi. Viitorul examinat va face poezii din materia de studiat si le va memora (btw, ma gandeam sa pun Harrison si Gherasim pe versuri; ati fi interesati?). Mnemotehnicile profita de aspectele ludice ale plamadei umane si incearca sa scape de presiune printr-un joc util.
Copiatul
Din toate punctele de vedere, copiatul este opusul tocelii. Viitorul examinat refuza presiunea miliardelor de biti si incearca sa scape de socul traumatic al examenului in general. Prefera sa nu se gandeasca la insemnatatea acestuia, minimizeaza presiunea temerii de esec (“chiar aca pic, macar n-am invatat”) si incearca sa insele sistemul de examinare.
Spre deosebire de celelalte strategii, copiatul cunoaste numeroase forme, ceea ce sugereaza ca este metoda favorita a viitorilor examinati. Copiatul traditional, cu fituici, este solitar si poate avea parti bune, in sensul ca pregatirea fituicilor inseamna in ultima instanta parcurgerea materiei si pregatirea pentru examen. Copiatul modern (cu receptoare lipite de timpan) presupune colaborarea cu un prieten: viitorul examinat isi impartaseste deci temerile si cere ajutor, profitand de impulsul cooperarii din plamada umana.
Strategia revolutionara
Strategiarevolutionara de a lua toate examenele a fost dezvoltata de gavagai. Procentul de reusita al metodei este de 100%, presiunea resimtita de creier este 0, iar socul traumatic este similar celui produs de un tantar care te inteapa.
Perfectiunea metodei consta in accea ca gavagai a privit lucrurile in mod foarte diferit. Nu a stat sa se gandeasca la materia de examen, ci la natura acesteia (corolarul suplimentar fiind deci universalitatea aplicabilitatii metodei, validitatea ei pentru toate examenele din lume). O sa incerc sa-i expun principiile.
- Examenele urmaresc sa verifice cantitatea sau calitatea de cunostinte teoretice ori practice intr-un domeniu oarecare alactivitatii umane.
- Cunostintele din respectivul domeniu sunt adevarate (altfel persoanele angrenate in acel domeniu de activitate n-ar mai avea dreptul sa organizeze examene).
- Persoana examinata trebuie decisa spuna adevarul atunci cand da raspunsuri la examen.
Solutia
Zis pe scurt, solutia esta ca persoana examinata sa-si faca o injectie cu pentotal de sodiu (serul adevarului) inainte de inceperea examenului. In felul acesta, va fi sigura ca raspunde corect. Si, tot in felul acesta va evita presiunea intracraniana produsa de miliardele de biti, de insemnatatea examenului sau de teama de esec.
PS Teoria aici prezentata este consistenta cu anamneza socratica din Menon.
PPS Disclaimer: Textul de mai sus intra in categoria “nu incerca asa ceva acasa”.
— scris de gavagai
alexandra
As vrea sa solicit un alt tutorial, va rog.
Metode de copiat.
Livialila
si io as vrea sa stiu tot, sa nu ma mai chinui sa inteleg tot felu’ de treburi. pur si simplu sa am informatia in cap si gata, apoi sa jonglez cu ea pana la… pana la… hm… :)
gavagai
@alexandra: suna foarte interesant, da nu cred ca-s cel mai n masura sa-l scriu. nu ca as vrea sa ma raportez la sistem ca la o entitate ideala, ci pentru ca nu ma pricep. dar o sa caut sa ma informez.
@Livialila: pai pentotalul de sodiu chiar te face sa stii tot. si nici nu mai e nevoie sa te ametesti jongland.
btw, cu cate informatii poti sa jonglezi in acelasi timp? io am incercat si cu mandarine, da cred ca raman la informatii.
Livialila
draga doamne, te rog calmeaza-ma. uita-te peste ce am dat:
-(forma scurta) http://r3lativ.blogspot.com/2007/10/fost-descoperita-cea-mai-simpla-masina.html.
poti sa dai click pe “conferinta Wolfram” despre new kind of science; e jos, dupa ce termini de citit articolu’. e 1 h & 26 ‘ . la sfarsit, draga doamne, te-as ruga sa-mi demonstrezi ca nu e adevarat ca altfel nu-mi mai gasesc linistea.
gavagai
poti sa-mi mai dai te rog linku o data? ca blogger zice ca nu gaseste pagina. nu de alta, da trebuie sa te calmez.gata, nu mai e nevoie, am gasit in arhiva si pus bookmark. din pacate o sa te linistesc mai tarziu, sau poate maine, ca acum ma joc de-a instalatu si transferu de fisiere
Livialila
:)
pax
:) :) :) exceptionala ingeniozitatea, simplitatea.
gavagai
nu-i asa? ce pacat ca n-am trait in secolu 5 ante. pun ramasag ca platon ar fi scris un dialog care sa-mi poarte numele.
lilu
suuuuuuuuuuuuuuper
lilu
merita de incercat.da totusi este vre un pericol in asta?
madalina
da, LILU, exista o problema: tot ce vei spune la examen va fi adevarat, pentru ca vei spune numai “NU STIU”, dupa care ori adormi, ori deliezi, ori vomiti in poala examinatorului… ca sa nu mai vorbim de lucruri mai grave.
gavagai, dar un tutorial despre cum sa scrii trei sferturi din lucrarea de licenta in 10 zile……? :D
gavagai
da, sigur :) trei sferturi ar fi vreo 70 de pagini, deci 7 pagini pe zi. o persoana in deplinatatea fortelor, cu antrenament si beneficiind de rutina, scrie vreo 3 pagini pe zi. chiar daca reuseste sa redacteze 5 pagini, doua sunt pline de prostii si, in final, va renunta la ele. in anumite domenii, norma este de o pagina, sau chiar un paragraf, dar domeniile-astea genereaza licente mai scurte.
dar situatia nu e chiar asa de rea, tinand seama de specificul national. sfatul meu e urmatorul:
trezeste-te in zori, pe la 5 dimineata si scrie cele 3 pagini din norma (cu pauze la fiecare jumatate de pagina). spre dupa-masa vor fi gata. ia o gustare. pregateste niste note de subsol, cat mai stufoase si pline de referinte. partea frumoasa a notelor bibliografice e ca cea mai mare parte a textului e deja redactata si standardizata. cele trei pagini de text, plus, hopefully, 2 pagini de note, fac deja un material consistent. cu multumire in suflet, iesi putin in parc. incearca sa gasesti o dispozitie poetica. asta e pregatirea pentru cele 2 pagini ramase. dupa ce gasesti inspiratia, intoarce-te acasa si rescrie cele trei pagini, folosind formulari cat mai baroce. cititorii nu vor avea impresia ca textul e diluat, ci dimpotriva, ca e foarte dens si scris cu talent.
Vlad
Confirm partea cu textul baroc, am încercat-o şi eu! Şi a mers! (Desigur, mă îndoiesc sincer că mi-a citit careva lucrarea de licenţă sau referatele de doctorat.)
gavagai
Io cred ca e mai bine sa asumam ca sunt citite. Altfel, ne lasam pe tanjeala, ne culcam pe-o ureche si dam rasol, iar din asta ies numai pocinoage.