A fost odata ca niciodata o fetita. Si toata lumea o iubea. Si fetita era rasfatata si mofturoasa. Si o chema Vasilica (ceea ce-n traducere inseamna Regina). Si sa te fi ferit sfintii parinti sa nu-i fi facut pe plac, ca se si trantea pe jos si se punea sa planga si sa dea din picioare pana i se punea carcei si la ochi si la gambe.
Si intr-o zi se facu ziua lu Vasilica. Si parintii i-a cumparat ce credea ei c-o sa-i fie pe plac, rochita de stamba cu buline, un catelus alb si pufos si dlagalas de salivai cand il vedeai si o papusa vorbitoare si un robotel cu ochii de rubin.
- Atata? intreba Vasilica in timp ce sfasia hartia de cadou ce invelise robotelu.
Parintii rosira. Se simteau prost ca n-avusesera de mai mult, da trebuia sa plateasca ratele pe poneiu pe care-l pierduse Vasilica la popa prostu. Vasilica tacea imbufnata si manjea rochia papusii cu frisca.
- Atata, indrazni in cele din urma tatal, cand stanjeneala tacerii devense mai acuta decat stanjeneala stramtorarii.
- Da ce-oi mai fi vrândă? scoase si bunica capul din bucatarie.
Vasilica incepu sa tipe, sa planga si sa loveasca parchetul cu picioarele ei durdulii. O dureau calcaiele, dar asta o inversuna si mai tare. Mama incepu sa planga si ea, iar tatal sa-si smulga smocuri din perciunii rariti.
- Te rog, Vasilica, zise tatal gafaind a neputinta, ce mai vrei?
- Vreau sa faci sa mi se-ndeplineasca toate dorintele! Toate!
Si-o tinu asa pana-l vazu pe tătâne-su ca-si pune pe el parpalacu si pleaca.
De plecat a plecat, dar incotro sa se duca? La pestisoru de aur? Nu, ca-i indeplinea numai trei dorinte. La Zana Zorilor? Nu, ca Zana Zorilor traia in alta tara. La gavagai? Nu, cai-ar fi ras in nas. Si tot framantandu-se, tatal Vasilichii ajunse la o apa mare. Si peste apa nu era nici un podet. Si nici nu se vedea vreun barcagiu. Infrant, omul se-aseza pe marginea apei la gingia stufului si incepu sa planga.
- Groh. Groh groh. De ce plangi, omule? se auzi o voce de bariton.
- Cine-i acolo? intreba omul cu vocea ascutita de suspine si de frica.
- Groh. Groh.
- Cine e? repeta omul de data asta speriat de-a binele-a.
Incerca sa-si stearga ochii cu mansetele si-si mijea ochii, dar degeaba, ca mersese unde vazuse cu ochii pana se-nserase.
- Nu ma vezi? Hi hi hi.
- Cine esti? Te rog sa te-arati.
- Sunt Hipopotamiţa Buclucasa, zise ea aratandu-se.
- Hm, se linisti omul.
- De ce plangi?
- Pai, incepu omul sa se descarce, orice-as face pentru Vasilica nu e destul.
- Vasilica e nevasta ta?
- Nu. E fata mea.
- Aha. Si de data asta ce n-a fost destul?
- N-a fost destul ce i-am dat. Vroia sa fac sa i se-ndeplineasca toate dorintele.
- Hi hi hi, rase Hipopotamiţa cu vocea ei de bariton.
- Da, zise omul suparat, tie-ti convine sa razi, ca n-o sa dai tu ochii cu ea maine dimineata.
- Nu de asta radeam, se facu Hipopotamiţa serioasa. Rad decat esti de prost.
- Offf, ofta omul.
- Urca-te pe spinarea mea, zise Hipopotamiţa induiosata (se induiosa foarte repede, chiar daca aveagura mare). Hai sa te duc la Broasca a Batrana sa-ti faca o vraja.
Iar Broasca aBatrana ii facu omului o fraja si i-o dadu sa i-o duca lu Vasilica. Si Vasilichii a-nceput sai se-ndeplineasca toate dorintele. Si nu era pe lume copil mai fericit ca Vasilica.
Dar intr-i zi, dupca cum probavil banuiti, Vasilichii i-a iesit pe nas atata fericire. Se sculase ca de obicei, pe la 11 si-a-nceput sa bata din picior ca vrea papara.Bunica s-a grabit sa i-o prepare. I-a dus-o in cemera. In camera, Vasilica vorbea la telefon cu Maricica.
- Da, fata, zise Vasilica… (si-apoi intorcandu-se spre bunica) Tu ce mai stai aici? Dispari.
Iar bunica disparu.
- Unde e bunica? intrebara parintii cand se intoarsera seara de la birou.
- A disparut, zise Vasilica.
Parintii nu se ingrijorara prea tare, obisnuiti fiind cu toanele Vasilichii. Se gandira ca poate bunica s-a dus la vreo vecina, sa-i ghiceasca in bobi. Se gandira si si adormira, ca munceau toata ziua ca sa plateasca rate. Vasilica insa nu putea sa adoarma. Tare dor i se mai facuse de bunica ei si vroia s-o puna sa-i citeasca o poveste de pe blogu lu gavagai. Insa bunica disparuse.
- Vreau sa apari, bunicuto, zise Vasilica.
Dar bunica nu aparu, pentru ca numai lucrurile care sunt pot fi obiect de dorinta, iar bunica nu mai era. Si Vasilica a trebuit sa se linga pe bot de povestile lu gavagai si i-a iesit fericirea pe nas.
Morala: uneori poate e bine sa nu ti se-mplineasca chiar toate dorintele.
Sfarsit
— scris de gavagai
Livialila
deci era o poveste cu o printesa care la 15 ani a urcat in turnu’ unde n-avea voie sa urce si a deschis usa pe care n-avea voie s-o deschida si era o baba care torcea. si uite-asa s-a implinit urseala de la nasterea printesei. si de-atunci s-au intamplat nu stiu cate lucruri. da’ altceva din povestea asta n-am retinut. tu stii povestea, poate-mi zici si mie titlu’? cu asta m-a dus cu gandu’ povestea ta. altfel, nu s’ ce sa zic… cre’ ca ai dreptate.
cu drag
savoir faire
prima data pe blog la gavagai.
gavagai e ok. spune povesti. imi place la gavagai.
eu as vrea sa dispara fratimeu. ma ajuti gavagai? chiar si in rate. nu ma supar.
cu stima
…
Cavalerul
Foarte frumoasa povestea.
Mi-a placut explicatia: “Dar bunica nu aparu, pentru ca numai lucrurile care sunt pot fi obiect de dorinta, iar bunica nu mai era”
Sper ca nu suna aiurea, da Gavagai e ca un tonomat cu povesti. Cred ca multi parinti ar vrea sa il inchirieze la domiciliu pt Vasilicile lor knd ei sunt la serviciu.
gavagai
@Livialila: povestea la care te referi creca-i Frumoasa din Padurea Adormita.
stau si ma-ntreb, tot cu drag, de ce te-a dus cu gandul taman la povestea asta…
@savoir faire: hai bine-ai venit. ma bucur ca-ti place aici
hm… sa dispara fratele tau…bine, hai ca vorbesc cu Broasca a Batrana si te-anunt ce-mi zice.
sa dispara in rate precum Cheshire Cat? foarte frumos, imi place.
@Cavalerul: nu suna deloc aiurea :)as fi bucuros sa fie adevarat, bagi tigara si cafeaua si iese povestea. un gavagai cibernetic, ca-n filmul ala cu cainele electronic.
sarumana, nu ma gandisem sa ma fac babysitter, da creca-i o idee foarte buna; ma asociez cu cineva care stie cum trebuie ingrijiti copiii, iar io-i adorm si le monitoriez cosmarurile :) dar nu stiu daca ma citeste vreun parinte. si daca m-ar citi, nu stiu daca ar avea curaj sa-si dea copiii pe mana mea. nu de alta, da sa nu iasa ucigasi in serie.
clebs
mi-am adus aminte ca si io vreau sa dispara cineva: administratorul!
daca il faci sa dispara iti raman vesnic indatorata
Livialila
nu s’, ti-am zis, mie mi-a ramas in cap caieru’ ala, turnu’. multumesc, nu as fi facut legatura cu frumoasa adormita. da’ sper ca n-o fi de rau ca facui legaturi d-astea. ce pot eu sa stiu despre retelele mele neuronale?… da’ sa nu ma sperii, da? in caz ca te prinzi tu de ceva, ca io mi-s sperioasa tare.
cu tot cu drag
pax
plăcut la mine. cu excepţia la morală. prea clară. asta nu mai e poveste, se cheamă educaţie. hi-hi-hi!
gavagai
@clebs: parca ti-am mai promis o data ca-l fac sa dispara, nu-i asa? n-am uitat. dar dumnezeu loveste cand nici cu gandul nu gandesti :)
@Livialila: nu, nu-i rau ca facusi legaturi d-astea. de ce sa fie rau?
biiiiiine, nu te sperii. despre retelele tale neuronale trebuie sa stii ca uneori pot fi intamplatoare (o consecinta a principiului imposibilitatii posibilului alu Kronski), si nu cum ne-nvata froidistii. si cand e-ntamplatoare ajungi sa creezi lucruri noi. mici accidente fericite.
da de ce esti sperioasa? ca nu prea cred sa ai motive. orcum, cuvintele mele-i inofensive (nevolnice, cum ar veni).
reiterand expresia de drag,
gavagai
@pax: ma bucur ca ti-a placut :)
da, morala e foarte transparenta, da ma gandeam ca lucrurile-astea evidente se uita cel mai usor. creca-n asta consta aspectu educativ al povestii, un indemn la chestionarea neobosita si neprecupetia a evidentelor. in plus, io am prostu obicei sa-mi doresc lucruri care nu exista, si-am profitat de ocazie ca sa-mi dau o lectie.
Livialila
:) ma joc si io, cre’ ca…
nunu nu-ntelegi, of… lasa psihologii la o parte. eu vreau sa stiu ce-i gandu’, cum se formeaza. si DE CE se fac tocmai legaturile alea la oameni in capi, cum de-o iau p-acolo ganduletele. intelegi, nimeni nu stie.
gavagai
aha, inteleg, da e prea mult pentru un comentariu. o sa scriu un post. creca diseara. o sa fieun pic inistru, da sper sa merite